Schimbari si dorinte

Noi oamenii suntem diferiti. Avem nume diferite, locuinte diferite, familii diferite, prieteni diferiti, ganduri diferite, reactii diferite, infatisare diferita, placeri diferite, slabiciuni diferite. Doar ca trasaturile noastre care tin de comportament, de caracter, de felul de a fi al unei persoane, nu sunt aproape 7 miliarde la numar, dimpotriva-aprope ca se pot numara pe degete. Si pornind de la acesta premisa nbu t epoti abtine sa nu te intrebi cum de suntem atat de diferiti? Raspunsul pe care eu il evoc este ca pe langa faptul ca toate aceste trasaturi se gasesc in combinatii diferite, mai exista si intensitatea cu care individul este inzestrat cu fiecare dintre acele trasaturi. De aici inainte pornesc atat diferentele cat si asemanarile. Astfel se explica faptul ca sunt persoane cu care suntem pe aceeasi lungime de unda, dar si faptul ca sunt persoane pe care nu putem sa le intelegem bun nici o forma. Si uite asa ajung la destinatia brainstormingului meu...

Nu de putine ori, mi s-a intamplat sa fiu prost inteleasa. Sa fiu perceputa gresit din cauza temperamentului vulcanic si a abilitatii mele de a nu tacea. Sa fiu etichetata pe baza aparentelor: vorbeste mult, prost, gandeste si mai mult si mai prost asadar nu are creier. Si de multe ori mi-a placut sa fiu etichetata sub valoarea mea. E cea mai buna metoda de a nu-i dezamagi pe cei din jur: nu o duce capul, deci nu pot astepta prea multe de la ea. Totodata, e o metoda infailibila de a surprinde si de a le arata celor din jur ca a eticheta pe cineva nu e doar gresit, ci este si inselator. Undeva pe parcurs am ajuns sa gandesc asemanator, analizam oamenii, iar dupa ce invatam suficient de multe despre diferentele dintre noi, le astupam astfel incat sa pot comunica mai bine cu ei. S-ar putea spune ca construiam un pod peste prapastie. Asta mi-a permis mult timp sa ma pun in pielea altcuiva, sa vad situatia din pozitia lui si sa ajut dupa cum are nevoie. Acest lucru mi-a permis de multe ori sa intermediez conflicte apeland la un punct de vedere comun lor.

Cu timpul insa, dorinta mea de a face acest efort a inceput sa fada, sa se piarda. Am invinuit abilitatea mea si intentia mea buna pentru lucrurile rele care mi s-au intamplat. Am ajutat persoane care mi-au facut rau, considerandu-ma prea buna ca sa lovesc inapoi pe motiv ca sunt prea naiva si trebuie sa invat sa fiu altfel. Dupa ce am devenit "altfel", am primit plangeri ca m-am schimbat, ca sunt prea rautacioasa, ca nu pot accepta alta parere decat a mea, ca nu ma pun in pielea altcuiva, ca sunt delasatoare si lista continua la nesfarsit. Am realizat acum ceva timp, ca niciodata nu o sa ii pot multumi pe toti si ca singurul lucru bun pentru mine este sa fiu eu multumita de actiunile mele. Si am realizat ca pentru a-i multumi pe altii am ajuns sa ma ignor pe mine.
Eu sunt cea careia ii place sa ajute, care iubeste zambetele blande ale oamenilor, care se simte bine atunci cand citeste o carte, sau cand scrie ceva, sau cand invata ceva nou, sau cand intalneste o persoana noua, sau cand vorbeste ,mult si prost si raspicat, si care se contrazice doar de dragul de a ramane cu ideile si cu piticii pe care ea singura si i-a format, si care se bucura de o vorba buna, si care incurajeaza, si asculta mai mult decat da impresia, si ca iubeste viata, clipele, tristetea dar si bucuriile, infrangerea, luptele, inceputurile, oamenii, natura, cerul, stelele, istoria, mitologia, basmele, si care e impacata cu sine.
Tot ceea ce conteaza in viata ca actiunile tale sa te reprezinte pe tine, ceea ce vrei tu, ceea ce te bucura, ceea ce te face fericit. Nu este vorba de egoism, ci nu poti face bine altora niciodata cata vreme tie nu-ti faci nici un bine. Adica, parerea mea este ca altruismul ca si iubirea pentru cei din jur, izvoreste din egoism si din iubirea de sine.