Viata e ca un joc de fotbal, mereu te astepti sa fii faultat, totul pentru doar cateva clipe de glorie. Pare ca si cum toti suntem dispusi sa credem in basme , in acel happy ending, cu toate ca ni se demonstreaza iara si iara ca nu exista asa ceva, ca acele clipe de fericire se sfarsesc lasand loc unor alte experiente, altor obstacole pe care le depasim doar pentru a "gusta" din nou fericirea aceea. Viata ne amageste iara si iara, ne ofera cate putin din "fructul interzis" pentru ca noi sa revenim silitori ca niste dependenti, dispusi sa facem orice pentru acea nepretuita fericire.
De curand, un/o mitoman/a a atentat la fericirea mea. Desigur m-am intrebat de ce, ce rau am facut eu ca sa merit asta... Desigur timp de 3 luni am indurat cu calm, incercand sa inteleg ce se ascunde in spatele acestei persoane. Ce il/o motiveaza? Evident era ca incearca sa ma desparta de iubitul meu. M-am intrebat care ar fi motivele, am incercat sa-i ofer ceea ce vroia, prefacandu-ma ca nu mai sunt cu iubitul meu, dar nu a incetat nici asa. Pana la urma am ignorat complet acea persoana, iar ca sa se razbune , sa revina in centrul atentiei a inceput sa-mi streseze iubitul cu telefoane in miez de noapte, hranindu-l cu minciuni noapte de noapte. Si oarecum a functionat, la un moment dat a intervenit indoiala, iar eu la un moment dat satula de atata rautate directionata catre mine, mi-am iesit din fire. Si uite asa a primit ceea ce si-a dorit: clipa sa de fericire...
Ceea ce dovedeste ca oamenii a face absolut orice ca sa fie fericiti, si ceea ce demonstreaza totodata ca fericirea mea este cauzata de lucruri total diferite fata de fericirea altuia.
In momente ca astea ma intreb daca e cazul sa ma schimb, daca e cazul sa devin asa cum lumea mi-a cerut-o de mii si mii de ori.. Stiu ca raspunsul este nu, dar indoiala e acolo, si se stie ca o mica urma de indoiala poate cauza prapastii in timp...
Se afișează postările cu eticheta viata. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta viata. Afișați toate postările
vineri, 2 septembrie 2011
luni, 28 februarie 2011
Despre the end
Un lait motiv pe care il invatam devreme in viata este ca totul se sfarseste. Fie ca e vorba de jucaria preferata pe care o scapam pe jos si ajunge la gunoi, fie ca e vorba de o etapa a vietii, fie ca e vorba de oameni sau chiar de planete, sisteme solare, totul se termina.
De cate ori oare nu ne-am intrebat ce e dincolo de moarte... Unii spun ca e un mare nimic, ca viata dupa moarte e un mit, altii spun ca e precum Raiul descris de Dante-o extensie a visurilor noastre, altii spun ca energia care ramane dupa noi este reciclata- ne reincarnam. Aseara am visat un vechi vis al meu, in care tot ceea ce vedeam era negru, dar in care imi auzeam gandurile. M-am surprins intrebandu-ma in vis daca asa o sa fie si dupa moarte. Daca pur si simplu voi fi o voce pierduta in vid, sau energie care se pregateste pentru a fi asimilata de un corp, si mi-am dat seama ca gandul ca mai departe nu e nimic ma sperie mai tare decat posibilitatea unei forme de existenta noi. In fond suntem ceea ce credem. Ca suntem atei, ca alegem sa urmam o religie, sau ca combinam traditiile unor mai multe religii pentru a crea un set de credinte in conformitate cu personalitatile noastre, important e ca ceea ce credem sa fie un instrument care sa ne ajute sa traim in impacare si echilibru emotional macar :). Eu una mi-am creat pe parcursul timpului un set de credinte si principii pe care nu le incalc. Eu cred ca dupa moarte devenim energie si ca la un moment dat vom revenii sub o forma sau alta pe pamant. De asemeni cred ca ceea ce credem poate deveni realitate, asadar sunt convinsa ca ma voi reincarna.
Ce parere aveti?
De cate ori oare nu ne-am intrebat ce e dincolo de moarte... Unii spun ca e un mare nimic, ca viata dupa moarte e un mit, altii spun ca e precum Raiul descris de Dante-o extensie a visurilor noastre, altii spun ca energia care ramane dupa noi este reciclata- ne reincarnam. Aseara am visat un vechi vis al meu, in care tot ceea ce vedeam era negru, dar in care imi auzeam gandurile. M-am surprins intrebandu-ma in vis daca asa o sa fie si dupa moarte. Daca pur si simplu voi fi o voce pierduta in vid, sau energie care se pregateste pentru a fi asimilata de un corp, si mi-am dat seama ca gandul ca mai departe nu e nimic ma sperie mai tare decat posibilitatea unei forme de existenta noi. In fond suntem ceea ce credem. Ca suntem atei, ca alegem sa urmam o religie, sau ca combinam traditiile unor mai multe religii pentru a crea un set de credinte in conformitate cu personalitatile noastre, important e ca ceea ce credem sa fie un instrument care sa ne ajute sa traim in impacare si echilibru emotional macar :). Eu una mi-am creat pe parcursul timpului un set de credinte si principii pe care nu le incalc. Eu cred ca dupa moarte devenim energie si ca la un moment dat vom revenii sub o forma sau alta pe pamant. De asemeni cred ca ceea ce credem poate deveni realitate, asadar sunt convinsa ca ma voi reincarna.
Ce parere aveti?
joi, 30 septembrie 2010
Draga Jurnalule,
Am un obicei prost de a citi, iar asta inseama uneori ca ma pierd printre cuvintele si gandurile personajelor create de fanteziile unor oameni creativi. Uneori mai invat cate ceva, alteori imi permit sa critic pe cineva, alteori raman impresionata, si deseori ma trezesc ca nu ma mai satur.
Si tot plimbandu-ma in biblioteca mea virtuala care contine 20 de Gb de carti, am descoperit sunt fericita detinatoare a unor carti foarte valoroase Caderea, Strainul si alte cateva capodopere ale lui Albert Camus, unul dintre filosofii spiritului meu. Si ca sa va amintiti de Camus o sa va ofer un citat din Mitul lui Sisif : "A te omori inseamna, intr-un sens, ca si in melodrama, a marturisi. A marturisi ca esti depasit de viata sau ca nu o intelegi."
Si ca sa vorbim despre eseul Mitul lui Sisif trebuie sa mentionez faptul ca acesta consta in 4 capitole primele 3 tratand absurdul gandirii, a omului si a creatiei, iar ultimul fiind o comparatie intre absurdul vietii umane cu situatia speciala a lui Sisif ( figura a mitologiei elene) care a fost condamnat pentru eternitate sa impinga un bolovan spre varful unui munte, doar pentru a-l vedea rostogolindu-se inapoi in vale.
Camus considera ca atunci cand Sisif constientizeaza absurditatea situatiei sale si alege sa-si continue misiunea de a impinge piatra, el se elibereaza de absurd, prin acceptare. Asa cum spune o zicala englezeasca " a accepta adevarul, inseamna a-l cuceri", asa ca logica filosofului are sens atunci cand concluzioneaza ca "ne intoarcem intotdeauna la povara noastra. Dar Sisif ne invata fidelitatea superioara care ii neaga pe zei si inalta stancile. Iar el socoteste ca totul este bine. Acest univers ramas fara stapan nu-i pare nici steril, nici neinsemnat. Fiecare graunte al acestui munte alcatuieste o lume, lupta in sine contra inaltimilor este suficienta pentru a umple sufletul omului. Trebuie sa ni-l inchipuim pe Sisif fericit."
Si sa nu uitam ca Sisif nu e singurul care are un bolovan de impins. Pacat ca nu ne place sa acceptam cat de insignificante sunt preocuparile noastre. Cat de absurda e viata noastra. Si cu cata absurditate ne incapatanam sa ne mintim ca totul e bine. Dar ceea ce un copil vede cu usurinta si nu-i e teama sa accepte din cauza ca nu a invatat inca sa fie orgolios, un adult refuza dintr-o mandrie inselatoare care il minte ca el detine controlul vietii lui. Poate daca viata ar fi intr-un mediu sigur, in care temperatura este constanta ( la fel cum e in ciupercarii), umiditatea este acceasi mereu, nu exista placi tectonice care sa se accidenteze, apa si mancarea vin precum veneau din cornurile caprei lui Zeus fara sfarsit, iar omul ar trai de unul singur in acel loc lipsit de boli si de rele, atunci poate ca omul ar fi indreptatit sa-si imagineze un oarecare control, desi chiar si atunci existenta sa ramane limitata de timp (prin moarte), si de spatiu, si doar de amuzament sa adaugam si de singuratate.
Asa ca in final, oamenii accepta mai usor minciunile, cata vreme in urma lor rezulta ca sunt mari si tari, decat adevarul, care nu e atat de rau, doar ca nu e magulitor. Si asta demonstreaza cat de fragil este respectul de sine al omului. Iar asta e inca un lucru trist de adaugat pe lista noastra.
Revenind la discutii mai pamantene, desi mereu exista obstacole si micile ghinioane care parca ma urmaresc, sunt fericita si vesela. Printre miile de probleme pe care le-am avut de rezolvat zilele astea, s-au strecurat momente incredibile care ma fac sa adorm cu zambetul pe buze desi stiu ca am maxim 6 ore de somn, iar apoi am alte obstacole de infruntat. Si totusi pe masura ce intalnesc piedici, primesc si recompense, asta inseamna ca sunt pe drumul bun, nu?! Si chiar daca nu sunt, nu-mi pare rau, pentru ca imi place calea asta . Cat despre obstacole, se spune ca fericirea se afla in spatele lor, si ca nimic bun nu vine fara ca tu sa te zbati. Asa ca-mi pastrez optimismul in continuare, si imi chem inapoi gandurile care se abat de la deviza mea inapoi. Pana la urma, nu ziua de maine, sau unde duce drumul e important, ci unde ma aflu acum, ce fac acum, ce simt acum, ce traiesc acum.
Toate astea se rezuma in doua cuvinte: Carpe diem!
Pana una-alta, eu te pup cu drag si simpatie, de pe planeta oamenilor care traiesc, nu gluma! , asta pana data viitoare.
Si tot plimbandu-ma in biblioteca mea virtuala care contine 20 de Gb de carti, am descoperit sunt fericita detinatoare a unor carti foarte valoroase Caderea, Strainul si alte cateva capodopere ale lui Albert Camus, unul dintre filosofii spiritului meu. Si ca sa va amintiti de Camus o sa va ofer un citat din Mitul lui Sisif : "A te omori inseamna, intr-un sens, ca si in melodrama, a marturisi. A marturisi ca esti depasit de viata sau ca nu o intelegi."
Si ca sa vorbim despre eseul Mitul lui Sisif trebuie sa mentionez faptul ca acesta consta in 4 capitole primele 3 tratand absurdul gandirii, a omului si a creatiei, iar ultimul fiind o comparatie intre absurdul vietii umane cu situatia speciala a lui Sisif ( figura a mitologiei elene) care a fost condamnat pentru eternitate sa impinga un bolovan spre varful unui munte, doar pentru a-l vedea rostogolindu-se inapoi in vale.
Camus considera ca atunci cand Sisif constientizeaza absurditatea situatiei sale si alege sa-si continue misiunea de a impinge piatra, el se elibereaza de absurd, prin acceptare. Asa cum spune o zicala englezeasca " a accepta adevarul, inseamna a-l cuceri", asa ca logica filosofului are sens atunci cand concluzioneaza ca "ne intoarcem intotdeauna la povara noastra. Dar Sisif ne invata fidelitatea superioara care ii neaga pe zei si inalta stancile. Iar el socoteste ca totul este bine. Acest univers ramas fara stapan nu-i pare nici steril, nici neinsemnat. Fiecare graunte al acestui munte alcatuieste o lume, lupta in sine contra inaltimilor este suficienta pentru a umple sufletul omului. Trebuie sa ni-l inchipuim pe Sisif fericit."
Si sa nu uitam ca Sisif nu e singurul care are un bolovan de impins. Pacat ca nu ne place sa acceptam cat de insignificante sunt preocuparile noastre. Cat de absurda e viata noastra. Si cu cata absurditate ne incapatanam sa ne mintim ca totul e bine. Dar ceea ce un copil vede cu usurinta si nu-i e teama sa accepte din cauza ca nu a invatat inca sa fie orgolios, un adult refuza dintr-o mandrie inselatoare care il minte ca el detine controlul vietii lui. Poate daca viata ar fi intr-un mediu sigur, in care temperatura este constanta ( la fel cum e in ciupercarii), umiditatea este acceasi mereu, nu exista placi tectonice care sa se accidenteze, apa si mancarea vin precum veneau din cornurile caprei lui Zeus fara sfarsit, iar omul ar trai de unul singur in acel loc lipsit de boli si de rele, atunci poate ca omul ar fi indreptatit sa-si imagineze un oarecare control, desi chiar si atunci existenta sa ramane limitata de timp (prin moarte), si de spatiu, si doar de amuzament sa adaugam si de singuratate.
Asa ca in final, oamenii accepta mai usor minciunile, cata vreme in urma lor rezulta ca sunt mari si tari, decat adevarul, care nu e atat de rau, doar ca nu e magulitor. Si asta demonstreaza cat de fragil este respectul de sine al omului. Iar asta e inca un lucru trist de adaugat pe lista noastra.
Revenind la discutii mai pamantene, desi mereu exista obstacole si micile ghinioane care parca ma urmaresc, sunt fericita si vesela. Printre miile de probleme pe care le-am avut de rezolvat zilele astea, s-au strecurat momente incredibile care ma fac sa adorm cu zambetul pe buze desi stiu ca am maxim 6 ore de somn, iar apoi am alte obstacole de infruntat. Si totusi pe masura ce intalnesc piedici, primesc si recompense, asta inseamna ca sunt pe drumul bun, nu?! Si chiar daca nu sunt, nu-mi pare rau, pentru ca imi place calea asta . Cat despre obstacole, se spune ca fericirea se afla in spatele lor, si ca nimic bun nu vine fara ca tu sa te zbati. Asa ca-mi pastrez optimismul in continuare, si imi chem inapoi gandurile care se abat de la deviza mea inapoi. Pana la urma, nu ziua de maine, sau unde duce drumul e important, ci unde ma aflu acum, ce fac acum, ce simt acum, ce traiesc acum.
Toate astea se rezuma in doua cuvinte: Carpe diem!
Pana una-alta, eu te pup cu drag si simpatie, de pe planeta oamenilor care traiesc, nu gluma! , asta pana data viitoare.
luni, 13 septembrie 2010
Idei simple - IUBIREA
"Iubirea este cea mai inalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea acesta cunoaste ca el e mai mult decat el insusi, e una cu totul" ne invata Rabindranath Tagore intr-unul dintre nenumaratele sale poeme. Si ca de obicei ma gasesc dandu-i dreptate. Iubirea aduce cu ea bucuria de a regasi frumusetea in lucrurile pe care altfel le-ai ignora. Ciripitul pasarilor, norii pufosi care iti pun imaginatia la incercare, culorile par mai vii, pana si negrul prinde o tenta de veselie, si te trezesti dorindu-ti sa atingi, sa privesti, sa admiri, sa simti, sa vrei totul. Citeam odata o carte in care vampirii care se indragosteau incepeau sa manance mancare ( nu numai sa savureze un pahar de sange :P ), chiar avand pofte. Metafora mi s-a parut interesanta, asta poate pentru ca sunt o romantica incurabila si o mica gurmanda in acelasi timp.
Revenind la intelepciunile impartasite de catre Tagore, acesta mai spune ceva interesant si totodata adevarat: "iubirea, ca si lumina, nu ramane ascunsa" , eu as merge ceva mai departe spunand ca doar ca uneori nu realizam ca este acolo :). Pentru ca uneori, uitam sa apreciem minunile care au loc zi de zi. Si cu alte cuvinte Tagore imi da dreptate: " Odata mi-a venit iubirea cu pasi moi, si nu am auzit. " .
Si cum tot impart cu voi cateva din cuvintele unuia dintre inteleptii mei , va fac un mic cadou constand intr-o frumoasa lectie de viata pe care ne-o da tot Tagore: "Fericirea se manifesta prin splendoare, frumusete si abundenta. In manifestarea Universului nu se afla nici saracie, nici zgarcenie; nimic nu este cuprins doar in cercul nevoilor. Priveste cum curge izvorul luminii din milioane de stele pe cer. Abundenta culorilor, caldurii si a vietii izvoreste din ele: acesta-i splendoarea fericirii.".
Si cum ce-i prea mult strica, va las sa savurati si sa rasuciti cuvintele unui om simplu: Tagore.
Pana data viitoare, va saluta cu drag, mereu a voastra scumpa si draga Bianca .
Revenind la intelepciunile impartasite de catre Tagore, acesta mai spune ceva interesant si totodata adevarat: "iubirea, ca si lumina, nu ramane ascunsa" , eu as merge ceva mai departe spunand ca doar ca uneori nu realizam ca este acolo :). Pentru ca uneori, uitam sa apreciem minunile care au loc zi de zi. Si cu alte cuvinte Tagore imi da dreptate: " Odata mi-a venit iubirea cu pasi moi, si nu am auzit. " .
Si cum tot impart cu voi cateva din cuvintele unuia dintre inteleptii mei , va fac un mic cadou constand intr-o frumoasa lectie de viata pe care ne-o da tot Tagore: "Fericirea se manifesta prin splendoare, frumusete si abundenta. In manifestarea Universului nu se afla nici saracie, nici zgarcenie; nimic nu este cuprins doar in cercul nevoilor. Priveste cum curge izvorul luminii din milioane de stele pe cer. Abundenta culorilor, caldurii si a vietii izvoreste din ele: acesta-i splendoarea fericirii.".
Si cum ce-i prea mult strica, va las sa savurati si sa rasuciti cuvintele unui om simplu: Tagore.
Pana data viitoare, va saluta cu drag, mereu a voastra scumpa si draga Bianca .
luni, 10 mai 2010
Metamorfoza
In viata totul este legat de suisuri si coborasuri. Ceva mereu de trage in jos, atunci cand erai in varf, ca si cum nu ai voie sa te bucuri prea mult de acel sentiment.
miercuri, 16 septembrie 2009
De cate ori trebuie sa te pierd ca sa te am?!
Cel mai usor lucru in viata este sa te indragostesti. Ca indragostit esti un visator incurabil, un deschizator de drumuri, un curajos, un explorator; ca indragostit totul pare posibil, ca e vorba de gasit acu`n caru cu fan, ca e vorba de atins cu mana stelele sau cerul, nimic nu pare prea dificil sau prea complicat. Ajungi sa te complaci intr-o lume ireala, in care totul se invarte in jurul tau si a persoanei de care te-ai indragostit. Te dai de 3 ori peste cap si te transformi in leu paraleu in caz de primejdie, vine zana buna si te transforma in Cenusareasa ca sa-i poti rapi, la randul tau, privirile celui pe care-l doresti. Atunci cand ne indragostim nu exista diferente intre sexe. Femei si barbati, toti cautam acelasi lucru: sa ne apropiem de posibilul viitor partener. Si totul e ca un basm cu Feti-Frumosi si cu Ilene Cosanzene.
Cel mai greu lucru in viata este sa iubesti. Ai sperante si asteptari mai mari,de aceea dezamagirile sunt mai mult decat dureroase. Intr-o relatie sunt lucruri care depind de parteneri si probleme pe care lumea le impinge din exterior catre un cuplu. Ca iubit ajungi sa nu te mai complaci cu usurinta in acea lume feerica pe care ti-o creasesi pe vremea cand erai un simplu indragostit. Dimpotriva, ajungi sa tii cont de lumea reala, ceea ce vrea, ceea ce-ti cere ea si mai ales ceea ce te impinge sa faci. M-a intrebat odata cineva ce cred ca este iubirea, i-am raspuns ca, din punctul meu de vedere, iubirea reprezinta sirul de emotii, pe care diferite intamplari raportate la o anumita persoana mi le provoaca:bucurie, tristete, fericire,suferinta, ingrijorare, speranta, indoieli, incredere si tot asa. Si da cred ca toate aceste emotii sunt sinonime cu iubirea chiar daca doar partial. Si cred ca poti pierde o persoana de nspe mii de ori ca sa o poti avea cu adevarat. Asta se numeste speranta sau nebunie. Asta se numeste IUBIRE!
Cel mai greu lucru in viata este sa iubesti. Ai sperante si asteptari mai mari,de aceea dezamagirile sunt mai mult decat dureroase. Intr-o relatie sunt lucruri care depind de parteneri si probleme pe care lumea le impinge din exterior catre un cuplu. Ca iubit ajungi sa nu te mai complaci cu usurinta in acea lume feerica pe care ti-o creasesi pe vremea cand erai un simplu indragostit. Dimpotriva, ajungi sa tii cont de lumea reala, ceea ce vrea, ceea ce-ti cere ea si mai ales ceea ce te impinge sa faci. M-a intrebat odata cineva ce cred ca este iubirea, i-am raspuns ca, din punctul meu de vedere, iubirea reprezinta sirul de emotii, pe care diferite intamplari raportate la o anumita persoana mi le provoaca:bucurie, tristete, fericire,suferinta, ingrijorare, speranta, indoieli, incredere si tot asa. Si da cred ca toate aceste emotii sunt sinonime cu iubirea chiar daca doar partial. Si cred ca poti pierde o persoana de nspe mii de ori ca sa o poti avea cu adevarat. Asta se numeste speranta sau nebunie. Asta se numeste IUBIRE!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
