Schimbari si dorinte

Noi oamenii suntem diferiti. Avem nume diferite, locuinte diferite, familii diferite, prieteni diferiti, ganduri diferite, reactii diferite, infatisare diferita, placeri diferite, slabiciuni diferite. Doar ca trasaturile noastre care tin de comportament, de caracter, de felul de a fi al unei persoane, nu sunt aproape 7 miliarde la numar, dimpotriva-aprope ca se pot numara pe degete. Si pornind de la acesta premisa nbu t epoti abtine sa nu te intrebi cum de suntem atat de diferiti? Raspunsul pe care eu il evoc este ca pe langa faptul ca toate aceste trasaturi se gasesc in combinatii diferite, mai exista si intensitatea cu care individul este inzestrat cu fiecare dintre acele trasaturi. De aici inainte pornesc atat diferentele cat si asemanarile. Astfel se explica faptul ca sunt persoane cu care suntem pe aceeasi lungime de unda, dar si faptul ca sunt persoane pe care nu putem sa le intelegem bun nici o forma. Si uite asa ajung la destinatia brainstormingului meu...

Nu de putine ori, mi s-a intamplat sa fiu prost inteleasa. Sa fiu perceputa gresit din cauza temperamentului vulcanic si a abilitatii mele de a nu tacea. Sa fiu etichetata pe baza aparentelor: vorbeste mult, prost, gandeste si mai mult si mai prost asadar nu are creier. Si de multe ori mi-a placut sa fiu etichetata sub valoarea mea. E cea mai buna metoda de a nu-i dezamagi pe cei din jur: nu o duce capul, deci nu pot astepta prea multe de la ea. Totodata, e o metoda infailibila de a surprinde si de a le arata celor din jur ca a eticheta pe cineva nu e doar gresit, ci este si inselator. Undeva pe parcurs am ajuns sa gandesc asemanator, analizam oamenii, iar dupa ce invatam suficient de multe despre diferentele dintre noi, le astupam astfel incat sa pot comunica mai bine cu ei. S-ar putea spune ca construiam un pod peste prapastie. Asta mi-a permis mult timp sa ma pun in pielea altcuiva, sa vad situatia din pozitia lui si sa ajut dupa cum are nevoie. Acest lucru mi-a permis de multe ori sa intermediez conflicte apeland la un punct de vedere comun lor.

Cu timpul insa, dorinta mea de a face acest efort a inceput sa fada, sa se piarda. Am invinuit abilitatea mea si intentia mea buna pentru lucrurile rele care mi s-au intamplat. Am ajutat persoane care mi-au facut rau, considerandu-ma prea buna ca sa lovesc inapoi pe motiv ca sunt prea naiva si trebuie sa invat sa fiu altfel. Dupa ce am devenit "altfel", am primit plangeri ca m-am schimbat, ca sunt prea rautacioasa, ca nu pot accepta alta parere decat a mea, ca nu ma pun in pielea altcuiva, ca sunt delasatoare si lista continua la nesfarsit. Am realizat acum ceva timp, ca niciodata nu o sa ii pot multumi pe toti si ca singurul lucru bun pentru mine este sa fiu eu multumita de actiunile mele. Si am realizat ca pentru a-i multumi pe altii am ajuns sa ma ignor pe mine.
Eu sunt cea careia ii place sa ajute, care iubeste zambetele blande ale oamenilor, care se simte bine atunci cand citeste o carte, sau cand scrie ceva, sau cand invata ceva nou, sau cand intalneste o persoana noua, sau cand vorbeste ,mult si prost si raspicat, si care se contrazice doar de dragul de a ramane cu ideile si cu piticii pe care ea singura si i-a format, si care se bucura de o vorba buna, si care incurajeaza, si asculta mai mult decat da impresia, si ca iubeste viata, clipele, tristetea dar si bucuriile, infrangerea, luptele, inceputurile, oamenii, natura, cerul, stelele, istoria, mitologia, basmele, si care e impacata cu sine.
Tot ceea ce conteaza in viata ca actiunile tale sa te reprezinte pe tine, ceea ce vrei tu, ceea ce te bucura, ceea ce te face fericit. Nu este vorba de egoism, ci nu poti face bine altora niciodata cata vreme tie nu-ti faci nici un bine. Adica, parerea mea este ca altruismul ca si iubirea pentru cei din jur, izvoreste din egoism si din iubirea de sine.

O zi cetoasa de ianuarie

Nu-mi place ceata. De prin clasa a 6-a cand un doctor in excesul lui de zel mi-a interzis sa ies din casa atunci cand afara se intampla acest fenomen, asta ca sa nu ma imbolnavesc . E mult de explicat cum am ajuns la nivelul asta, dar omu` a spus clar si raspicat"nu iesi din casa cand este ceata afara", iar eu am inteles. Am inteles atat de bine incat azi cum in Bucuresti a fost ceata am stat in casa. Ce faci atunci cand esti prins intre 4 pereti? Te simti plictisit. O lege a lui Murphy ar suna cam asa: Cand esti captiv intre 4 pereti, iti doresti mai mult ca oricand sa iesi afara, ca raspuns te simti plictisit. Da, da recunosc! E o lege inventata de mine, dar daca era in viata Murphy ar fi preluat-o cu siguranta.
In fond ce faci cand esti incuiat in casa? Probabil ca citesti sau ca te uiti la tv, sau ca vorbesti cu niste prieteni pe net, sau ca scrii ceva, sau ca faci curatenie, sau ca faci o baie relaxanta. Intrebarea e cat timp te poti multumi numai cu atat? Sa zicem ca o perioada lunga de timp va fi ceata afara iar tu nu ai voie sub nici o forma sa iesi din casa, cat timp ti-ar lua sa te plictisesti de ocupatiile pe care ti le-ai gasit la adapot? Eu recunosc m-as plictisi din prima clipa. Dar oare apreciem cat ar trebui faptul ca putem sa iesim din casa, sa ne facem loc prin aerul poluat si sa pornim frumusel intr-o expeditie pana la hipermarket?! Sau ca putem sa alergam frumusel prin parcul plin de catei turbati?! Sau ca mergem la cinema la o ora tarzie iar cand ne intoarcem din cauza ca nu mai circula metroul/ratb-ul si ca nu ne permitem un amarat de taxi suntem nevoiti sa mergem cu pe-josul, crescand riscul de a fi atacati de violatori, criminali, hoti, drogati sau pur si simplu lei paralei. In momentul in care iesi din casa te expui unui pericol care poate fi numit sabia lui Damocles, stii ca ti se poate intampla, dar nu stii cand o sa cada. Certitudinea ramane aceesi nimeni nu poate evita moartea. Si oarecum am invatat ca oameni sa acceptam asta, dar dupa cum se spune in popor sunt alte lucruri mai rele ca moartea care se intampla si care-i afecteaza pe unii dintre noi. De aceea eu propun sa apreciem mai mult aventurile nocturne, diurne, chiar si atunci cand mergem la scoala, chiar si atunci cand stam in casa. Si propun sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem deja si pentru relele care ne-au evitat pe moment.

Leapsa: Daca as fi

Am preluat aceasta leapsa de la Cartim : http://cartim.ro .

Daca eram o luna, as fi fost cu siguranta Mai

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost Luni pentru ca imi plac inceputurile

Daca eram o parte a zilei, as fi fost un Apus pentru ca simbolizeaza renasterea
Daca eram un animal marin, as fi fost un Delfin pentru ca sunt prietenoasa
Daca eram o directie, as fi fost Inainte pentru ca acolo ma indrept
Daca eram o virtute, as fi fost Compasiunea
Daca eram o personalitate istorica, as fi fost Regina din Sheba
Daca eram o planeta, as fi fost probabil Pluto cea mica si indepartata
Daca eram un lichid, as fi fost Apa
Daca eram o piatra, as fi fost Smarald
Daca eram o pasare, as fi fost un papagal frumos colorat
Daca eram un tip de vreme, as fi fost Ploaia care racoreste si curata aerul
Daca eram un instrument muzical, as fi fost o vioara melancolica
Daca eram o emotie, as fi fost Veselia
Daca eram un sunet, as fi fost La-ul central al pianului
Daca eram un element, as fi fost Focul care arde cu pasiune
Daca eram un cântec, as fi fost Cranberries - Dreams
Daca eram un film, as fi fost What dreams may come
Daca eram un serial, as fi fost House MD
Daca eram o carte, a fi fost Un veac de singuratate al lui Garcia Marquez
Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost Anda Bradeanu din cartea lui Drumes: Scrisoare de Dragoste
Daca as fi fost un fel de mâncare, as fi fost o delicioasa supa de pui cu taietei de casa
Daca eram un oras, as fi fost Pythagorio
Daca eram un gust, as fi fost Dulce-acrisor
Daca eram o culoare, as fi fost Albastru topaz
Daca eram un material, as fi fost Matase fina
Daca eram un cuvânt, as fi fost Da
Daca eram o parte a corpului, as fi fost Ochii pentru ca nu poti vedea sufletul altcuiva daca nu permiti acelei persoane sa-ti vada sufletul
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost Incantarea
Daca eram o materie de scoala, as fi fost Istoria pentru ca nu poti controla ceea ce vei deveni daca nu cunosti ceea ce ai fost
Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Serenity
Daca eram o forma, as fi fost Cerc
Daca eram un numar, as fi fost 1
Daca eram un mijloc de transport, as fi fost un cal
Daca eram o haina, as fi fost o camasa alba lunga
Ziua cea mai frumoasa: Vineri
Cel mai mare obstacol: Incapatanarea
Cea mai mare greseala: Sa nu vezi si sa nu auzi desi aparatele necesare iti functioneaza bine
Radacina tuturor relelor: Frica
Distractia cea mai placuta: Calatoriile
Cea mai mare înfrângere: Sa nu iti cunosti limitele
Cel mai bun profesor: Dumitrescu Maria
Prima necesitate: Telefonul mobil
Ceea ce te face cel/a mai fericit/a: sa primesc un zambet in dar
Cel mai mare mister: Originea migrenelor mele
Cel mai rau sentiment: Teama
Cel mai bun cadou: Prietenia
Lucrul cel mai de valoare: Sanatatea
Calea cea mai rapida: Linia dreapta
Sentimentul cel mai placut: Multumirea ca am dus ceva pana la capat
O protectie efectiva: Cunosterea
Cel mai bun remediu: Comunicarea
Forta cea mai puternica: Sinceritatea
Persoanele cele mai necesare: Familia si prietenii
Lucrul cel mai placut dintre toate: O carte buna

Pe masura ce anii trec

Spuneam odata ca atunci cand varsta mea va afirma ca sunt batrana, eu ma voi simti ca la 16 ani.
Lucrurile s-au mai schimbat intre timp. Daca noi oamenii ne mintim singuri spunandu-ne ca "lupul isi schimba parul dar naravul ba" am descoperit ca e usor sa te schimbi. E usor sa iti doresti alte lucruri, e usor sa ai alte nevoi, e usor ca ceea ce te multumea odata sa nu o mai faca in viitor. Ba mai mult, e usor sa devii altcineva, sa-ti schimbi comportamentul, sa tre "adaptezi" din cauza celor din jur sau din cauza unor evenimente nefericite/fericite.
Nu inteleg de ce noi oamenii ne limitam pe noi insine sau chiar pe altii, considerand ca daca o persoana calca odata gresit asa va face mereu. Nu inteleg de ce noi oamenii condamnam exact lucrurile care stau in natura noastra,precum faptul ca cream relatii prin jocuri strategice sau ca nu suntem perfecti, sau atunci cand ne enervam ni se pune un val in fata si uitam de lucrurile bune, sau ca nu uitam niciodata ceea ce e rau. Si ce daca?! Putem sa fim exact ceea ce ne dorim, exact ceea ce alegem. Din pacate deseori ajunge sa fim ceea ce vor altii sa fim, ceea ce-si doresc altii sa fim sub pretextul ca asa ne-ar fi mai bine. Cacat! Niciodata nimeni nu stie ce e mai bine pentru mine. Eu sunt singura care ma cunosc suficient de bine incat sa pot sa am dreptul de a face alegeri in numele meu. Si da se intampla sa gresesc, dar daca eu care ma cunosc mai bine decat ma cunosc altii, pot sa fac alegeri gresite pentru mine, cum pot altii sa-si inchipuie ca pot sa o duca la capat?! Numeste-l complexul lui dumnezeu, numeste-l prostie, numeste-l cum vrei. Nu e corect sa incerci sa schimbi o persoana care se simte bine exact asa cum e. Corect e sa ajuti o persoana sa se schimbe atunci cand aceasta o cere sau iti da de inteles ca o vrea.
Cert e ca pe masura ce anii trec, descopar ca multe lucruri general acceptate de oameni nu se potrivesc realitatii mele. Si mai e o certitudine, cand o sa fiu batrana, o sa continui sa descopar lucruri noi la fel cum o faceam odata la 16 ani...