duminică, 19 decembrie 2010

Christmas is coming!

Imi place luna decembrie. Nu neaparat din cauza cadourilor, desi imi place sa fac cadouri, si sa primesc evident, si asta deoarece e un exercitiu minunat, in care incerci sa-i bucuri pe apropriatii tai, care la randul tau incearca sa te bucure. Poti spune ca daruind si primind cadourile o alta modalitate prin care cunosti omul. Plus ca-mi place sa desfac ambalajele :)).

Ca un mic cadou, va ofer un fragment din The Big Bang Theory:
http://www.youtube.com/watch?v=38x6kWB-xD4

vineri, 12 noiembrie 2010

ee cummings

1.
i shall imagine life
is not worth dying,if
(and when) roses complain
their beauties are in vain

but though mankind persuades
itself that every weed`s
a rose, roses (you feel
certain) will only smile

2.

seeker of truth

follow no path
all paths lead where

truth is here

About his work, e.e. cummings says: 'Don`t try to enjoy it, letit try to enjoy you. Don`t try to understand it, let it understand you.'


Meanwhile this small gift of knowledge being delivered, I`ll continue with my dancing session...

Pentru spirit

Ca un cadou pentru cei care intotdeauna cauta sa invete, sa afle, sa cunoasca mai mult, dar si pentru cei curiosi,pentru ca se apropie sarbatorile, va fac cunostinta cu Scoala Misterelor : http://scoalamisterelor.blogspot.com/ .

Eu ma intorc la bagajele mele, ma pregatesc sa plec la Bucuresti, tineti-mi pumnii la examen, si o sa ma intorc cat de curand.. Big hugs!

miercuri, 10 noiembrie 2010

Greseli

Noi, oamenii, avem tendinta de a exagera. Fie cand e vorba de o greseala comisa de o alta persoana, fie ca e vorba de imbracaminte, cert e ca vrem ca altii sa ne vada sau sa ne respecte intr-un anumit fel, iar pentru asta renuntam la naturalete.

Cel mai urat e cand intr-o cearta "victima" incepe si exagereaza, sau cel putin asa pare celuilalt, daca stam sa ne gandim putin o sa putem aprecia ca victima cauta o modalitate de a redobandi respectul celor din jur , in cazul in care se simte umilita de greseala partenerului de cearta. Cert e ca putem fi prost intelesi atunci cand exageram, si putem deseori prin simplul fapt ca facem lucrul asta sa-l umilim pe cel din fata noastra, care poate ca nu a facut-o intentionat sau care poate a avut respectul si curajul necesar ca sa-si recunoasca fapta. Problema intervine atunci cand uneori noi, exageratorii ( :-) ), nu facem lucrul acesta intentionat, pur si simplu e un instinct (prost dar instinct), care ne impinge sa actionam astfel, iar odata ce ne dam seama, din orgoliu ( vesnicul monstru din sinea noastra), nu mai vrem sa ne oprim. Asadar greseala noastra este dubla. O jumatate de solutie ar fi sa tinem minte chestia asta , si anume, ca noi gresim de 2 ori mai mult decat celalalt, asta ne-ar putea invata sa avem un pic de consideratie si compasiune fata de gresitii nostri.

Sa nu uitam ca Zen ne invata echilibrul, astfel o alta exagerare importanta o reprezinta felul in care ne imbracam. Reguli de genul decolteu + fusta mini+ pantofi inalti+ machiaj strident duc intr-un singur loc, si trebuiesc desigur evitate, in special daca iti place sa fii respectata (ca femeie). Daca ai un articol de imbracaminte sau un accesoriu viu colorat, e bine ca machiajul sa ramana cat mai natural. O fusta scurta arata mai bine cu un tricou fara decolteu, iara un decolteu arata mai bine cu o fusta medie care daca porneste de pe talie o sa arate superb. Cand vine vorba de pantofi eu ii prefer pe cei cu platforma si cu toc inalt. Nu-mi plac pantofii sau botinele cu toc mic, deoarece dau impresia de neterminat, si de cele mai multe ori sunt foarte incomozi.

Daca e sa privim si in directia opusa, uneori poate face bine sufletului cand exageram ( cata vreme suntem constienti de ceea ce facem). De exemplu cand vedem un peisaj frumos, iar in descriere ii multiplicam frumusetea doar din cauza ca vederea peisajului ne-a cauzat o stare buna. Sau cand ne simtim tristi, iar lumea pare sa nu realizeze, asa ca urlam in speranta ca vom fi compatimiti, desi nu avem neaparata nevoie de lucrul asta, si pana la urma dupa ce atragem atentia asupra noastra realizam ca de fapt, tristetea nu e chiar atat de rea, si ca a fo compatimit nu te ajuta cu nimic, pentru ca mila, nu e tot una cu intelegerea sau sustinerea.

Asadar, din nou moderatia calugarilor trebuie imbinata cu bucuria pe care ne-o ofera lectia pe care o invatam din propriile nostre greseli, pentru ca uneori trebuie sa privesti si in directia nepotrivita , sau nerecomandata, pentru a-ti aminti cine esti, ce vrei, de ce vrei, si ce e bine pentru tine. In fond, motivatia nu e niciodata ceea ce ne spun/ impun sau promit cei din jur, ci ceea ce ne dorim noi. Putine lucruri sunt mai puternice decat chestia asta.

Pana data viitoare , va saluta cu drag, mereu a voastra scumpa si dulce, Bianca

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Vertigo

De la crestini, la yoghini, toti afirma ca un suflet "neimpacat" dauneaza sanatatii corpului pe care il ocupa. Si totusi, eu ma intreb, daca nu cumva sanatatea precara a unui om, ii afecteaza si sufletul, nu ma refer aici la rautate, desi in unele cazuri ea e una din afectiuni. Ma refer poate la sacriforiciile inutile, sau la vorbele pline de ipocrizie ale muribunzilor care cu nu foarte mult timp inainte aveau o perspectiva complet opusa.

Nu inteleg necesitatea- izvorata cu siguranta undeva in negura temerilor- de a schimba cel care ai fost complet numai din pricina mortii. Inteleg schimbarea care survine cu mult timp inainte, o schimbare pe care apuci sa o fructifici, care se maturizeaza lent, insa nu inteleg o schimbare care are drept cauza MOARTEA.

Orice s-ar afla dincolo, fie ca e reincarnare, fie ca e judecata de dinaintea Judecatii de Apoi, nu poti pacali legile ce stau la baza proceselor asta, iar daca dincolo de moarte nu e nimic, atunci ti-ai negat propriul caracter degeaba. Adica oricare dintre situatiile astea se intampla cu adevarat, in final tu ramai singurul pacalit. E important dupa cum am afirmat mereu ca oricat de multa minciuna imprastii in jurul tau, sa nu te minti pe tine, sa fii constient de cel care esti cu bile albe si negre, si sa nu iei decizii care iti neaga esenta daca nu corespunde cu ceea ce vrei cu adevarat. Nu trebuie sa uitam ca binele si raul sunt concepte complet relative in esenta lor, din moment ce la nivel de individ fiecare dintre noi avem o apreciere diferita a acestor termeni. Societatea , prin anturaj, parinti, dascali, si chiar religie tin haosul in lesa, indrumandu-ne spre binele civilizat, adica nu furturi , omoruri etc. Te face sa te intrebi, cum poate cineva a carui maduva e acaparata complet de coruptie, sa distinga binele de rau...

Parerea mea e ca in razboiul sau, societatea a fost prea ocupata ca sa se lupte cu zmeii mari si evidenti, incat i-a ignorat pe cei mici, subestimandu-i, iar acum cand a fost invadata complet, societatea isi realizeaza greseala. Ne ramane exemplul trolului, trimis ca diversiune datorita marimii sale, in timp ce vrajitoarea deghizata ca o biata victima intra in castel si devine regina peste taramul fermecat.

Si in toata ameteala asta care face parte din viata, cei care pierd suntem noi, pentru ca societatea va supravietui, eventual va evolua in altceva mai bun sau mai rau, pe cand existenta noastra ramane efemera. Si cand te gandesti la fragilitatea noastra,la mortalitatea noastra, realizezi cat de inutile sunt toate certurile, luptele, razboaiele, si chiar asa-zisa putere. Pentru ca in final puterea e doar un concept inventat de corupti pentru a raspandi teroare printre oamenii mult prea oprimati, carora li s-a impus ca au nevoie de conducatori, de reprezentanti, care sa ia decizii in numele lor. Suna nedrept? Eu zic ca da...

De pe meleagul oamenilor carora le place sa gandeasca pentru ei, va pupa mereu a voastra, scumpa si draga, Bianca

vineri, 29 octombrie 2010

Draga jurnalule

Stiu cat de mult ti-am lispit saptamanile asta, asa ca pot sa-ti ofer scuza perfecta. Am fost ocupata. Da stiu nu e tocmai o scuza propriu-zisa, insa motivul pentru care am avut programul incarcat este: plec in UK. Mai dureaza un pic, dar pe zi ce drumul spre occident este tot mai clar. Cum ma face asta sa ma simt? Un pic inspaimantata, stii tu, frica de necunoscut, dar tot odata foarte fericita si incantata. Cert e ca nu mai am rabdare, deja vreau sa fiu acolo si sa ma apuc de lucrurile pe care le am de rezolvat in acea parte de lume. Pe de alta parte, lucrurile trebuiesc gandite si luate pas cu pas. E vorba de o decizie care imi poate schimba viata in bine, pentru ca refuz sa gandesc negativ.
Sa nu intelegi acuma, ca nu ma gandesc la posibilitatile care contravin dorintelor mele, gandurile sunt prezente, prezenta lor este acceptata si , desigur, ignorata :-). Nu vreau sa-mi stric visul care e pe cale sa devina realitate cu lucruri banale precum indoielile. Dupa cum am mai spus de multe ori, teama este un raspuns al instinctului nostru de conservare la realitatea pe care o traim. Pentru ca ii dau dreptate filosofului care afirma ca fiecare individ traieste in propria sa realitate. Asa ca da, uneori realitatile se suprapun, si in ciuda chestiei asteia ele nu se impletesc si nici nu se completeaza cum e normal, ci pur si simplu raman independete una de vointa celeilalte.
Ceea ce explica neintelegerile care deseori apar intre oameni, grupuri si partide politice :-))...
Acestea fiind spuse, vom putea interpreta diferit (adica avem "unealta" necesara unei interpretari diferite), situatia tensionata in care poate ne vom afla la un moment dat in viata. Desigur, sa stii ceva nu e tot una cu a practica ceea ce stii, for instance: mama stie ca tutunul dauneaza grav sanatatii si totusi fumeaza ( ea si multi altii), ceea ce face diferenta aici este sa iti doresti sa practici o viata sanatoasa, sau sa fi dispus sa traiesti cu raul pentru ceva care nu te ajuta cu nimic, prefer oricand o bezea (americana), nu ca as fi fumat vreodata.
Revenind la subiect pe care l-am cam uitat dupa atatea paranteze, sunt multumita, ca de obicei, adica toti cei care ma cunoasteti, stiti cat de mult iubesc sa fiu multumita de mine (in special).
Am luat o decizie potrivita intr-un moment potrivit, sau cel putin asa pare acuma, mai scriu peste un an despre rezultate. Intre timp ne "banalitatile" ca subiect de conversatie. Asa ca incetul cu incetul ( asa cum ar fi trebuit sa vina iarna) o sa ne indreptam catre gura sobei( eu si laptopul) , iar noi vom scrie, voi veti citi si , bineinteles, veti uita sa comentati ca sa stiu ca sunteti acolo, iar noi vom scrie iara.
In cazul ca va intrebati ce vreau de Craciun, va pot asigura ca NU vreau bulgari de zapada primiti in fata, puteti sa-i puneti fara nici o problema in cutia postala, ideea e sa si incapa.

Pana una-alta, eu va salut cu drag si cu respect, mereu a voastra dulce-acrisoara, Bianca.

joi, 30 septembrie 2010

Draga Jurnalule,

Am un obicei prost de a citi, iar asta inseama uneori ca ma pierd printre cuvintele si gandurile personajelor create de fanteziile unor oameni creativi. Uneori mai invat cate ceva, alteori imi permit sa critic pe cineva, alteori raman impresionata, si deseori ma trezesc ca nu ma mai satur.

Si tot plimbandu-ma in biblioteca mea virtuala care contine 20 de Gb de carti, am descoperit sunt fericita detinatoare a unor carti foarte valoroase Caderea, Strainul si alte cateva capodopere ale lui Albert Camus, unul dintre filosofii spiritului meu. Si ca sa va amintiti de Camus o sa va ofer un citat din Mitul lui Sisif : "A te omori inseamna, intr-un sens, ca si in melodrama, a marturisi. A marturisi ca esti depasit de viata sau ca nu o intelegi."

Si ca sa vorbim despre eseul Mitul lui Sisif trebuie sa mentionez faptul ca acesta consta in 4 capitole primele 3 tratand absurdul gandirii, a omului si a creatiei, iar ultimul fiind o comparatie intre absurdul vietii umane cu situatia speciala a lui Sisif ( figura a mitologiei elene) care a fost condamnat pentru eternitate sa impinga un bolovan spre varful unui munte, doar pentru a-l vedea rostogolindu-se inapoi in vale.

Camus considera ca atunci cand Sisif constientizeaza absurditatea situatiei sale si alege sa-si continue misiunea de a impinge piatra, el se elibereaza de absurd, prin acceptare. Asa cum spune o zicala englezeasca " a accepta adevarul, inseamna a-l cuceri", asa ca logica filosofului are sens atunci cand concluzioneaza ca "ne intoarcem intotdeauna la povara noastra. Dar Sisif ne invata fidelitatea superioara care ii neaga pe zei si inalta stancile. Iar el socoteste ca totul este bine. Acest univers ramas fara stapan nu-i pare nici steril, nici neinsemnat. Fiecare graunte al acestui munte alcatuieste o lume, lupta in sine contra inaltimilor este suficienta pentru a umple sufletul omului. Trebuie sa ni-l inchipuim pe Sisif fericit."

Si sa nu uitam ca Sisif nu e singurul care are un bolovan de impins. Pacat ca nu ne place sa acceptam cat de insignificante sunt preocuparile noastre. Cat de absurda e viata noastra. Si cu cata absurditate ne incapatanam sa ne mintim ca totul e bine. Dar ceea ce un copil vede cu usurinta si nu-i e teama sa accepte din cauza ca nu a invatat inca sa fie orgolios, un adult refuza dintr-o mandrie inselatoare care il minte ca el detine controlul vietii lui. Poate daca viata ar fi intr-un mediu sigur, in care temperatura este constanta ( la fel cum e in ciupercarii), umiditatea este acceasi mereu, nu exista placi tectonice care sa se accidenteze, apa si mancarea vin precum veneau din cornurile caprei lui Zeus fara sfarsit, iar omul ar trai de unul singur in acel loc lipsit de boli si de rele, atunci poate ca omul ar fi indreptatit sa-si imagineze un oarecare control, desi chiar si atunci existenta sa ramane limitata de timp (prin moarte), si de spatiu, si doar de amuzament sa adaugam si de singuratate.

Asa ca in final, oamenii accepta mai usor minciunile, cata vreme in urma lor rezulta ca sunt mari si tari, decat adevarul, care nu e atat de rau, doar ca nu e magulitor. Si asta demonstreaza cat de fragil este respectul de sine al omului. Iar asta e inca un lucru trist de adaugat pe lista noastra.

Revenind la discutii mai pamantene, desi mereu exista obstacole si micile ghinioane care parca ma urmaresc, sunt fericita si vesela. Printre miile de probleme pe care le-am avut de rezolvat zilele astea, s-au strecurat momente incredibile care ma fac sa adorm cu zambetul pe buze desi stiu ca am maxim 6 ore de somn, iar apoi am alte obstacole de infruntat. Si totusi pe masura ce intalnesc piedici, primesc si recompense, asta inseamna ca sunt pe drumul bun, nu?! Si chiar daca nu sunt, nu-mi pare rau, pentru ca imi place calea asta . Cat despre obstacole, se spune ca fericirea se afla in spatele lor, si ca nimic bun nu vine fara ca tu sa te zbati. Asa ca-mi pastrez optimismul in continuare, si imi chem inapoi gandurile care se abat de la deviza mea inapoi. Pana la urma, nu ziua de maine, sau unde duce drumul e important, ci unde ma aflu acum, ce fac acum, ce simt acum, ce traiesc acum.
Toate astea se rezuma in doua cuvinte: Carpe diem!

Pana una-alta, eu te pup cu drag si simpatie, de pe planeta oamenilor care traiesc, nu gluma! , asta pana data viitoare.

luni, 13 septembrie 2010

14 Sept-Memento Mori

Acum 689 de ani s-a stins din viata un zeu al cuvintelor- Dante Alighieri. Citind, ajungi uneori sa transformi scriitorii in zei care controleaza, manipuleaza, sau distrug dupa bunul lor plac -lumi. Si automat zeii sunt nemuritori, iar prin lumile pe care ei le-au creat se asigura imortalitatea lor. Asa ca Dante nu a murit cu adevarat ci pur si simplu s-a intors la Spiritul Creator, pentru a fi "reciclat" si pentru a se intoarce la noi cu alte intelepciuni. Si totusi, uneori cand auzim, vedem oameni importanti care se sting, nu putem sa nu ne amintim de propria noastra mortalitate. Ca pana la urma corpurile noastre trec, imbratranesc si mor. Dar am vazut oameni al caror spirit plin de vitalitate era limitat de corpul trecator. Ceea ce dovedeste ca spiritul nu face parte din categoria lucrurilor efemere, iar astfel ajungem la intrebarea : Ce se intampla mai departe cu constiinta noastra, odata ce corpul a murit?
Iar raspunsurile la aceasta intrebare abunda, desi nimic nu e sigur pana nu vezi cu ochii tai. Iar pana ajungi acolo ce poti face altceva decat sa traiesti si sa savurezi viata in aceasta forma?!

Idei simple - IUBIREA

"Iubirea este cea mai inalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea acesta cunoaste ca el e mai mult decat el insusi, e una cu totul" ne invata Rabindranath Tagore intr-unul dintre nenumaratele sale poeme. Si ca de obicei ma gasesc dandu-i dreptate. Iubirea aduce cu ea bucuria de a regasi frumusetea in lucrurile pe care altfel le-ai ignora. Ciripitul pasarilor, norii pufosi care iti pun imaginatia la incercare, culorile par mai vii, pana si negrul prinde o tenta de veselie, si te trezesti dorindu-ti sa atingi, sa privesti, sa admiri, sa simti, sa vrei totul. Citeam odata o carte in care vampirii care se indragosteau incepeau sa manance mancare ( nu numai sa savureze un pahar de sange :P ), chiar avand pofte. Metafora mi s-a parut interesanta, asta poate pentru ca sunt o romantica incurabila si o mica gurmanda in acelasi timp.
Revenind la intelepciunile impartasite de catre Tagore, acesta mai spune ceva interesant si totodata adevarat: "iubirea, ca si lumina, nu ramane ascunsa" , eu as merge ceva mai departe spunand ca doar ca uneori nu realizam ca este acolo :). Pentru ca uneori, uitam sa apreciem minunile care au loc zi de zi. Si cu alte cuvinte Tagore imi da dreptate: " Odata mi-a venit iubirea cu pasi moi, si nu am auzit. " .
Si cum tot impart cu voi cateva din cuvintele unuia dintre inteleptii mei , va fac un mic cadou constand intr-o frumoasa lectie de viata pe care ne-o da tot Tagore: "Fericirea se manifesta prin splendoare, frumusete si abundenta. In manifestarea Universului nu se afla nici saracie, nici zgarcenie; nimic nu este cuprins doar in cercul nevoilor. Priveste cum curge izvorul luminii din milioane de stele pe cer. Abundenta culorilor, caldurii si a vietii izvoreste din ele: acesta-i splendoarea fericirii.".

Si cum ce-i prea mult strica, va las sa savurati si sa rasuciti cuvintele unui om simplu: Tagore.
Pana data viitoare, va saluta cu drag, mereu a voastra scumpa si draga Bianca .

joi, 9 septembrie 2010

Draga domnule Jurnal,

Ma gandeam ca noi doi nu am mai avut una dintre nenumaratele noastre conversatii placute, in care dumneata taci, eu vorbesc, iar cand dumneata continui sa taci , ascultandu-ma, eu iti interpretez tacerea precum doresc eu. De aceea te consider un prieten minunat, niciodata nu-ti impui parerea, dar intotdeauna o asculti pe a mea. Mi-era dor de felul in care ma ajuti sa vad prin alti ochi chestiunile care uneori reusesc sa patrunda prin scutul meu de indiferenta, ajungand sa ma framante. Imi era dor sa fiu ascultata ore-n sir, fara sa aud comentarii rautacioase sau plangeri la adresa mea. Si-mi era dor sa scriu...
Ce am mai facut... Pai am reusit in sfarsit sa cumpar tot ceea ce aveam de cumparat pentru prieteni/familie. Am reusit sa-mi fac bagajele. Doar ca acuma trebuie sa-mi iau ramas bun de la oamenii pe care am invatat sa-i indragesc si care m-au acceptat cu bratele deschise, in ciuda temperamentului meu si-n ciuda faptului ca sunt , in fond, o straina. Ma atasez usor de oameni, si asta se schimba cu greu in timp , oricate greseli ar comite acestia fata de mine, chiar daca in felul meu indiferent si usor rautacios le arat ca au procedat gresit. Si oricat de greu mi-ar fi uneori sa renunt la oameni, o fac, iar timpul si uneori alti prieteni, ma ajuta sa trec peste golul lasat de ei in urma.
Revenind la bagajele mele, abia astept sa merg in Romania, abia astept un masaj minunat, abia astept sa fiu rasfatata si alintata si un pic egoista :D.

Invaluita in emotiile plecarii, despartirii, reintalnirii, va imbratiseaza cu drag pentru ultima data din tara Afroditei, mereu a voastra scumpa si draga Bianca

miercuri, 8 septembrie 2010

Fragmente de ganduri

Uneori viata e ca o pagina goala care isi asteapta nerabdatoare poetul. Uneori pare ca viata ne alege pe noi, nu noi pe viata. Uneori uitam sa ne asumam greselile si responsabilitatea. Uneori imbratisam regretul, alteori imbratisam uitarea, desi calea de mijloc- acceptarea- e mult mai accesibila. Zi de zi intalnim necunoscuti, uneori acestea devin cunoscuti, cativa dintre ei, ne devin prieteni, dar pe masura ce legam prietenii, cat oare mai mentinem prieteniile vechi? Cand intr-un grup de prieteni, 2 se cearta, ce se va intampla cu restul? De ce dor sfarsiturile? De ce ne e greu sa o luam de la capat? De ce ne e frica sa rostim intrebarile care ne framanta cu adevarat?
Pe scena vietii, toti jucam roluri, dar hai sa ne opunem scenaristului si regizorului, sa improvizam si sa ne cream propria noastra capodopera. De ce ne lasam controlati si manipulati?? Nu.. Mai corect spus, de ce controlam si manipulam? De ce foamea de putere pe care o simtim ne face sa ne dorim sa-i dominam pe ce-i din jurul nostru? Nimeni, dar absolut nimeni nu are nici o obligatie. Si totusi uneori ne simtim astfel, ne simtim obligati sa facem ceva, sa spunem ceva iar uneori - doar uneori -sa simtim ceva.
Nu scumpii mei, viata nu ar trebui sa fie asa. Viata ar trebui sa fie despre libertate, placere, dragoste. Si totul porneste de la placere,hmm si de la sinceritate...
Cata vreme faci totul cu placere ( nu din obligatie) cata vreme esti sincer cu tine si cu cei din jurul tau, viata ta nu este impusa/trasata de nimeni altcineva decat de catre tine. Pentru ca solutia la tot raul din lume, o detii tu. Pentru ca tu stii cum sa accepti sau cum sa te impaci cu tot ceea ce te inconjoara, pentru ca tu sa mergi mai departe. Cat despre mine?! Eu nu dau lectii despre ceva ce nu inteleg, dar din pacate, lectiile mele nu sunt intelese mereu.

Cu multa caldura si poate un pic de dor, din tara lui Artemis cea infocata, va saluta, mereu a voastra scumpa si draga, Bianca.

joi, 2 septembrie 2010

Muza mea e muzica

Domnisoara Medicinista a facut o pasiune pentru mini playlistul meu, asa ca m-am gandit sa impartasesc cu voi , alte cateva melodii care ma inspira. Desigur ordinea este aleatorie.
1. Sia - Breathe me , pentru momentele in care ma pierd.
2. David Bisbal- Quiero pederme en tu cuerpo , pentru ca pasiunea de a te darui cuiva, uitand unde incepi tu si se termina el.
3. Axel Fernandez - Amo , pentru ca nimeni nu se satura niciodata de cuvinte frumoase.
4. Dj Aligator - Close to you , pentru ca sunt o romantica incurabila.
5. Dream Theater- History of trunks , pentru ca prima oara cand am ascultat-o am plans.
6. Yanni - Aria
7. Ennio Morricone - Chi mai; le vent, le cri , pentru ca imi aduce aminte de vant si de povestile pe care acesta le poarta.
8. Era - Mother; Don`t you forget; Flowers of the sea , pentru ca ma ajuta sa meditez.
9. Enigma- Return to innocence, Mea culpa , din acelasi motiv ca mai sus.
10. Cranberries- Zombie, Ode to my family, Dreams
11. Damien Rice- 9 crimes
12. Vangelis -Ask the mountains ( cea mai dulce melodie ever)
13. Luis Fonsi - por ti podria morir
14. Mandalay - Beautiful
15. Dot Alisson -colour me , o melodie pe care o ador :X, yummy


Astea sunt cateva dintre melodiile care ma relaxeaza, linistesc, inspira dar cum sunt o fanatica atunci cand vine vorba de muzica, lista poate continua la nesfarsit.

miercuri, 1 septembrie 2010

A fi sau a nu fi - vulnerabil

Noi oameni, sau eu ca om intotdeauna m-am regasit osciland intre paradoxuri, comportantu-ma intr-un fel, gandind altfel, sau dorindu-mi ceva, dar actionand impotriva acelui lucru. Nu a fost nevoie sa ma intreb ce anume se intampla cu mine ca sa stiu motivele din spatele acestor obiceiuri ciudate.
Teama... Teama uneori te face sa-ti controlezi dorintele, emotiile, sa nu permiti vietii sa te surprinda, sa tii nu numai lucrurile rele la distanta dar si pe cele bune. Teama te face sa te imprejmuiesti cu un zid puternic, care nu lasa pe nimeni sa patrunda, dar care totodata te si limiteaza, izolandu-te nu numai de oameni, dar si de posibilitati.
Imi place sa cred ca viata e asa cum ti-o doresti , cata vreme incerci sa o faci asa. Si eu am infruntat nenumarate temeri, am indepartat oameni minunati fata de mine, am pierdut batalii cu mine, cu viata, cu alti oameni, m-am simtit singura si m-am trezit dorindu-mi cu desavarsire sa demolez cetatea singuratatii mele si sa ma pierd in simturi: sa fiu dezamagita, dar sa nu ma simt singura, sa iubesc, dar sa nu fiu singura. Dar am evitat momentul mintindu-ma ca am nevoie de curaj, ca inca nu sunt pregatita, ca mai am ceva de invatat... De fapt, aici am avut dreptate aveam de invatat ca pentru a fi cu adevarat fericit, trebuie sa te supui complet vulnerabilitatii, sa-ti permiti sa fii deschis atat fericirii, cat si tristetii. Si fara sa-mi dau seama, am invatat si lectia asta, iar odata cu asta zidurile cetatii mele s-au daramat, iar eu am devenit cea care sunt acuma. Intr-un fel, am renunat la anumite temeri, din pacate desi mult imputinate, unele dintre ele inca ma mai bantuie chiar daca nu ma mai afecteaza ca inainte.
Cum sunt acuma dupa cativa ani de la aceste schimbari? Linistita, fericita, zambitoare si suficient de echilibrata spiritual, in ciuda aparentelor :)).
De ce impartasesc cu voi acesta experienta? Oarecum sper ca asta va inspira poate pe cineva, sau poate ca altcineva se va regasi in povestea mea.
Cu multa dragoste si pasiune va pupa, mereu a voastra scumpa si draga Bianca!

marți, 31 august 2010

Cafeaua si tigarile

Am realizat si eu in sfarsit ce rol au tigarile si cafelele in viata oamenilor dependenti de acestea.
Cafea beau ocazional, iar de tigari nu ma ating, asa ca am studiat si eu vara asta comportamentul persoanelor cu care lucrez si am realizat ca oamenii devin atrasi de actiunea de a fuma (de exemplu), atunci cand lucreaza cu alti oameni, iar acestia in pauze se aduna si discuta la o tigara. E clar asadar ca sunt modalitati prin care oamenii socializeaza, la fel ca si alcoolul. Ca si cum odata ce ai tigara , paharul de bere sau cafeaua in mana, faci parte din grup pentru ca iti scoti mantia de invizibilitate.
In mod ciudat eu nu ma simt invizibila decat cand vine vorba de familia mea, care niciodata nu aude ceea ce spun, exceptie facand surioara mea. Am observat ca atat la munca cat si in viata de zi cu zi, daca am vrut sa fac parte dintr-un grup, am fost acceptata cu usurinta de cei din jur, chiar daca vorbesc mult si uneori sunt plictisitoare :)).
Una peste alta am reusit sa pun cap la coada o alta teorie, asa ca daca vad vreun documentar pe national geographic despre chestia asta ma cert urat de tot cu ei . Si-asa aia de la NASA mi-au furat cateva din teorii . Ma rog, totul pentru binele omenirii banuiesc...
Din mijlocul marii Egee, va saluta cu drag, mereu a voastra scumpa si draga , Bianca!

luni, 30 august 2010

A fi sau a nu fi veveritoaica

Am observat vara asta ca m-am imprietenit cam cu toti oamenii care ma plac, asta pentru ca m-au placut la randul lor. Si cum desigur tendinta mea de ma autoaprecia in special folosindu-ma de comportamentul celorlalti vizavi de mine nu a intarziat prea mult sa apara si dorinta de a-mi explica acest comportament.
Banuiesc ca undeva la nivelul subconstientului, creierul uman interpreteaza mesajele de acceptare, zambetele si gesturile, si te face sa-ti doresti sa te imprietenesti cu persoana aia draguta care zambeste asa frumos. O alta posibilitate este ca doar creierul meu sa functioneze asa. Oricare ar fi motivul sunt fericita sa afirm ca mi-am mai largit cercul de prieteni, ceea ce e aproape intotdeauna un lucru bun.
Ca sa va dau o veste buna celor care imi duceti dorul (stiu ca sunteti cativa pe-acolo), in curand voi reveni in tara, deci nu uitati sa-m organizati o duzina de petreceri surpriza. Glumesc, desigur!!!
Ce legatura are titlul cu poveastea de azi??? Pai v-am aburit in timp ce rontaiam niste minunatii de alune de padure si nu ma pot abtine sa nu ma simt ca o veve mica si dulce si scumpa care va pupa dulce din tara lui Zeus.

miercuri, 18 august 2010

Despre minunatul pahar de vin rosu

....Acuma imi indulcesc viata, imi relaxez muschii si ma rasfat la un pahar de vin.
Sa va povestesc despre minunata mea obositoare vacanta greceasca. Desigur nici nu stiu de unde sa incep asa ca voi incepe cu peripetiile calatoriei: Am plecat din Constanta cu autocarul pentru prima data inspre Grecia( de obicei folosesc si prefer avionul). Drumul a durat aproximativ 22 de ore, jumatate dintre care chinuite de urletele oamenilor care fie voiau sa isi faca nevoile, fie erau nervosi din cauza opririlor aparent prea dese. Din cand in cand cate un bebel nu astepta pauza ca sa faca cacuta :)), sau incepea sa planga speriat de tipetele oamenilor nesuferiti. De obicei nu judec si nu injur, dar nu am putut sa ma abtin sa ma uit urat la un tip care a chinuit-o pe domnisoara hostess (si nu in sensul bun al cuvantului), daca eram in locul ei i-as fi aruncat o sanda in capatana de bovina, dar asa m-am multumit doar sa-mi imaginez hilarul proces. Am ajuns in Atena dupa o calatorie pe care as fi savurat-o daca nu ar exista oamenii aceia vesnic nemultumiti, care isi varsa amarul cu multa placere pe cei din jurul lor. Oricum sincera sa fiu a meritat sa indur toate astea pentru ca am vazut cel mai dulce si minunat si pur si simplu coplesitor rasarit ever!!! Cu un soare imens, intre muntii printre care se ivea marea, multicolor, Apollo incepea sa-si conduca carul printre miile de constelatii in acel moment devenite invizibile datorita stralucirii lui. Divin acesta e cuvantul pe care il cautam...
Ajunsa in Atena am luat dragutul metrou catre Portul Pireus de unde urma sa ma imbarc pe vapor pentru a ajunge pe insula Samos. Am luat ultimele bilete cu cabina ramase ( deci un picut de noroc tot am avut), si am asteptat vreo 9 ore in port ( si pe la cateva restaurante si cafe-uri) sa vina vaporul. Care a intarziat o vesnicie ( in mintea mea cel putin), pe o arsita infernala, desigur am obtinut o minunatie de bronz tractorist pe care l-am etalat o vreme pana am reusit sa-l acopar cu un alt bronz ceva mai perfect. Vreau sa spun ca m-am indragostit de mersul cu vaporul. Mi se pare minunat, si am dormit perfect. Probabil daca ne-ar fi prins vreo furtuna nu mi s-ar fi parut asa, dar ce conteaza, important e ca am avut noroc. Intr-un final am ajuns si pe Samos in Vathi ( capitala insulei), iar o zi mai tarziu am inceput sa muncesc. Am fost si la plaja, am muncit, sport am facut desi nu la fel de mult ca altadata, cert e ca am avut o vara plina pana acum, si inca mai am 3 sapt de stat pe aici.
Oricum azi am prins si eu un moment de respiro si am vrut sa va dovedesc ca nu am murit si ca nu v-am uitat. Asa ca acum savurez minunatul meu pahar de vin si va pupicesc pe toti cu mult drag de pe frumoasa insula greceasca Samos.

luni, 2 august 2010

Update- Premiul Blogger Prietenos

Incep prin ai cere scuze lui Cartim ( http://cartim.ro ) pentru ca am intarziat cu postarea, dar lipsa timpului liber si-a avut parerile ei despre ce activitati am de realizat. Astfel am castigat premiul pentru Blogger Prietenos, desi nu prea imi mai merit titlul de blogger deoarece am fost cam inactiva in ultimul timp, apreciez totusi titlul de prietenos, pentru ca ma consider o persoana prietenoasa si imi place sa fiu considerata asa si de catre altii.

O sa-mi iau libertarea de a oferi acest premiul lui espritdesmots (http://espritdesmots.wordpress.com/) care merita cu desavarsire acest premiu. Pe Adrian nu-l ignor intentionat, dar de vreme ce a primit acest premiu deja de la cartim, nu pot face decat sa subscriu la cele spuse de el si sa-l fac un pic cu ou si cu otet pe cartim ca mi-a luat-o inainte. Ehh glumesc desigur.

Pana una alta va las purtand in suflet dorinta de a reveni cu un post cat mai curand. Multi pupici grecesti muah muah muah !!!!!

sâmbătă, 17 iulie 2010

To be or not to be divine

Toti cei care ma cunosc foarte bine, imi inteleg si accepta pasiunea pentru mitologie si chiar tendinta mea de a ma considera zeita :)) ( sau poate nu, dar nu conteaza). Desigur v-am tot vorbit de carti, iar acum ca am terminat de citit toate seriile lui PC Cast ( aparute pana in prezent), pot sa va vorbesc ( in special femeilor), despre seria Goddess Summoning. Am descoperit o lume in care zeii inca traiesc, care isi iau vacante in lumea muritorilor moderni, muritori care se indragostesc de zei, zei care iubesc cu foarte multa pasiune. Femei moderne care au propria lor magie si care pe parcurs descopera divinul din ele. Frumos scrisa, plina de inventivitate, bazata pe mituri reinterpretate, amuzanta si cu multa pasiune, cartile din seria Goddess summoning a lui PC Cast, devin un must-read pentru orice femeie educata, independenta, pasionala, adica pentru orice femeie moderna, care asteapta ceva mai mult de la viata, care e constienta de stropul de magie care salasluieste in ea si care nu se lasa calcata in picioare nici macar de un zeu :D.

Cu mult drag, de pe taramul fermecat al zeilor, va saluta mereu a voastra scumpa si draga Bianca!

marți, 13 iulie 2010

Draga Jurnalule,

Nu stiu altii cum sunt, dar eu ador senzatia de mister si magie care ma invaluie inca din momentul in care pasesc pe taramul grecesc. Da a venit vara si odata cu ea mult asteptata vacanta de 2 luni in Grecia. O binemeritata vacanta as putea spune, avand in vedere aventurile prin care am trecut ca sa ajung pe minunata insula Samos. Iar azi am avut parte de prima mea expunere la soare. Plaja, apa, o usoara adiere racoroasa de vant au fost ingredientele perfecte pentru un somn de o frumusete rara. Uneori mi se pare ca apartin mai degraba societatii elene, decat celei romanesti. Cine stie poate ca intr-o viata anterioara am locuit aici, iar sufletul meu isi recunoaste casa, de unde si senzatia de apartenenta. Eu plec la o frumoasa plimbare prin portul pytaghorio.
Va pupacesc cu drag si promit ca o sa revin curand cu lucruri ceva mai interesante de povestit, mereu a voastra Bianca

joi, 24 iunie 2010

Draga Jurnalule,

Offf uneori imi place sa ma agit aiurea, alteori ma enervez pe mine ca nu sunt mai calma. Sunt Acasa, in Mangalia, am reusit sa indeplinesc dificila misiune de a-mi muta toate lucrurile din Bucuresti, inapoi aici, Acasa. Sunt fericita si linistita in casa in care mi-am petrecut jumatate din copilarie, iubesc si respect felul in care ma ocroteste si ma face sa ma simt mereu binevenita. Si intr-un mod ciudat, aici nu ma simt niciodata singura. Dupa atata agitatie si nebunie de care recunosc, am avut nevoie, e placut sa gasesc timp sa admir din nou lucrurile marunte care mereu m-au fascinat aici. Felul in care vad cerul dimineata cand ma trezesc din pat, cu toate ca apartamentul este la parter, sau micile afise colorate cu ingeri pe care le-am lipit de mobila, ca sa-mi reamintesc iara si iara ca fiecare zi e speciala. La fel cum iubesc sa simt cum nisipul se joaca cu talpile mele, la fel iubesc cum parchetul de acasa face acelasi lucru: se bucura de mine, la fel cum si eu ma bucur de el.
Acuma, ca am reusit sa respir si eu putin, pot sa ma apuc sa fac bunatati. Azi e ziua mamei mele, pe care o iubesc foarte mult, si care chiar daca e la mii de km distanta, merita sa fie sarbatorita.
Cu mult drag si cu multi pupici, trebuie sa te las, pentru ca treaba mea abia a inceput si nu-mi place sa le las pentru mai tarziu, mereu a ta agitata, repezita dar mai tot timpul optimista si vesela, Bianca

vineri, 11 iunie 2010

House of Night

Mereu imi place sa-mi amintesc cat de bine ma simt in pielea mea. Si oarecum, mereu exista cate o persoana care ma face sa-mi apreciez felul de a fi chiar mai mult decat o fac de obicei. Pasiunea mea pentru carti, a fost prezenta in viata mea inca de cand eram un gandac cu fundite, care mergea la gradinita si care isi dorea din tot sufletelul sa invete sa citeasca. Mereu descopar cate o carte care reprezinta,sau care ma incanta. De data asta am descoperit o autoare valoroasa, plina de imaginatie si creativitate combinate cu un umor fantastic. Patrunzand in lumea ei, am descoperit ca este o sora destul de apropiata a lumii visurilor mele, iar stilul ei comic, in care reda gandurile personajelor, este parca copia perfecta a felului in care eu comunic cu mine.
Ce e mai placut decat sa regasesti un suflet geaman aflat la mare distanta de timp, si de spatiu?! Prea putine lucruri... In orice caz vreau sa va fac cunostinta cu PC Cast, autoare seriei Casa Noptii. Desigur, trebuie sa-i multumesc lui espritdesmnots ( http://espritdesmots.wordpress.com/ ) din nou pentru recomandare. Va recomand de asemenea si Divine by Mistake care este fermecatoare, si care imi aminteste inca odata ca in lumea cartilor nu exista imposibil.
Cu mult drag, desprinsa pentru cateva momente din lumea fantastica, mereu a voastra scumpa si draga Bianca.

marți, 8 iunie 2010

Despre Iubire

-Chiar si dupa atata timp, Soarele nu i-a spus niciodata Pamantului "imi esti dator". Uite ce se intampla cu o iubire atat de mare: lumineaza cerul!"- ( Hafiz )

sâmbătă, 5 iunie 2010

Vampire Academy

Acum nu prea mult timp, draga mea prietena, espritdesmots ( http://espritdesmots.wordpress.com/ ), mi-a recomandat cartea lui Richelle Mead - Vampire Academy, in urma unui post pe care l-am scris.
Cum ador vampirii, mi se par sexy :)), si cum imi place sa citesc, mi-am propus sa incerc primul volum al acestei serii, ca sa descopar o poveste fermecatoare, scrisa din perspectiva Rosei, un dhampir adolescent, o rebela fugita din academia vampirilor. Impreuna cu prietena sa Lisa un vampir ( muritor), Rosa se vede nevoita sa se intoarca la scoala. Printre toate aventurile, gandurile, nedumeririle lor, cele 2 fete descopera dragostea, ca sa o piarda si sa o redescopere. Desigur chiar si in lumea ciudata a vampirilor ( Moroi), condusa de cele 12 familii regale, exista intrigi si ipocrizie. In ciuda Strigoilor(vampiri nemuritori), care sunt o amenintare permanenta pentru oameni, dhampiri si Moroi, Rosa traieste dramele unei adolescente relativ tipice: tradare, minciuni, prietenie, dragoste, indoieli, impulsivitate. Richelle Mead are un stil placut care creaza o oarecare dependenta, iar personalitatea puternica a Rosei este absolut fermecatoare. Am citit toate cele 5 volume deja aparute, si nu mai am rabdare pana in Decembrie cand va fi publicat al 6-lea si ultimul volum din serie.

marți, 1 iunie 2010

A song of Despair by Pablo Neruda

In ziua de azi, sunt multi oameni care citesc, suficienti oameni care gasesc mesajele pe care diferiti scriitori vor sa le transmita, dar prea putini oameni care se bucura de un poem frumos.

vineri, 28 mai 2010

Despre istoria care se repeta

A fost odata ca niciodata o tara frumoasa, situata intr-un loc nici prea cald, nici prea rece care se numea Dacia.

miercuri, 26 mai 2010

Leapsa: Prima carte citita

Monsieur Cartim ( http://cartim.ro ) a binevoit sa-mi mai arunce o leapsa in care trebuie sa-mi amintesc printre siruri de romane, ce carte am citi prima data. Banuiesc ca basmele Fratilor Grim nu se pun si nici povestile nemuritoare. Cred ca Pacala am citit prima data cap-coada, pentru ca eram frustrata ca mama mea dulce si scumpa adormea dupa primele doua fraze pe care le citea, asa ca dupa ce am invatat sa citesc a trebuit sa iau la mana tot ce incepuse mama sa-mi citeasca. Dupa aceea am vazut Dosarul Pelican la tv si am descoperit ca aveam cartea lui J Grisham- Cazul Pelican- in casa si m-a prins curiozitatea.
Leapsa merge mai departe la toti care vor sa raspunda!

Doar ceva ce voiam sa spun

M-am bucurat mult cand am avut surpriza sa fac cunostinta (virtual vorbind), cu doua dintre persoanele care citesc ceea ce scriu pe acest blog. Mi-am dat seama ca nu am incercat niciodata sa-mi imaginez ce se ascunde in spatele celor care citesc acest blog, cu exceptia prietenilor care au "obligatia morala" sa vada ce am mai "debitat"... Glumesc, sigur inca nu am obligat pe nimeni sa stea sa citeasca ceea ce am scris eu, cred ca intr-un fel nici nu m-am asteptat ca cineva sa fie interesat ( nu ca nu mi-as fi dorit). Poate ca atrasi de curiozitate, cativa prieteni au inceput sa-mi citeasca periodic postarile, dar nu mi-am dat seama ca persoane complet necunoscute, fara nici un fel de legatura or sa ajunga sa citeasca si sa se regaseasca in ceea ce scriu si cu atat mai putin nu mi-am imaginat ca or sa ma caute doar ca sa-mi spuna asta. Inca odata dorintele devin realitate... Blogul acesta mi-am dorit sa devina un loc prin care sa poti patrunde in mintea altcuiva, sa poti vedea ceea ce vede altcineva, sau mai bine spus , felul prin care altcineva vede lucrurile. Intr-o oarecare masura, am reusit, si am fost fericita sa aflu ca cineva ascuns de o tastatura si niste cabluri, ajutat de un monitor, a considerat ca sunt demna de a-l cunoaste si poate de a-i deveni prietena.
Va trimit multi pupicei in semn de recunostinta ( chiar daca va cunosc , chiar daca nu), tuturor celor care patrundeti in mintea mea, cu mult drag, mereu a voastra Bianca.

Casa, dulce casa!

Se spune ca nicaieri nu e ca acasa... Desi de cand sunt la facultate merg foarte rar in Mangalia, acasa, mereu cand o fac ma simt ca si cum apartin de acel loc. Poate ca e vorba de obisnuinta sau poate e din cauza ca valorez fiecare lucru care se afla acolo. Poate e vorba de grija si atentia pe care le-am acordat-o diferitelor lucruri de acolo: mobila, geamuri, canapeaua pe care am stricat-o cu soramea de vreo 2 ori :)), scaunul meu minunat albastru in care-mi petreceam noptile albe scriind, invatand, sau chatuind, abtipildurile cu ingerashi si cu ganduri frumoase pe care Claudiu mi le-a trimis odata, delfinul de la Victor, fotoliul unde am lesinat intr-o noapte, oglinda unde ma machiam, masa pe care am murdarit-o de atatea ori, jucariile mele din copilarie(cele care au ramas neatinse de soramea), sufrageria in care ma bucuram de libertate deplina dansand si uitand de timp, de oameni... Poate ca toate momentele pe care le-am petrecut acolo au lasat un fel de energie pozitiva, hranitoare care ma cuprinde mereu cand intru in acea casa.
Cu mult drag, proaspat-revenita in Bucuresti, mereu a voastra scumpa si draga Bianca!

marți, 18 mai 2010

Leapsa cu Literatura

Am primit de la cartim ( http://cartim.ro), o leapsa asa ca o sa ii dau drumul...

Despre Bucurie

Mevlana Rumi spune ca bucuria e acel rau pe care-l simti curgand din tine, purificandu-te, atunci cand faci lucruri din suflet. Mahatma Gandhi afirma ca bucuria vine din suferintele cu care incerci, lupti, nu din victorie. Exact ceea ce incearca si Profetiile de la Celestine sa ne invete, exact ceea ce ne invata Dumnezeu prin simplul fapt ca permite Raului sa existe, exact ceea ce vedem in fiecare zi pe strada.

miercuri, 12 mai 2010

Draga jurnalule

Ma indreptam catre parc ascultand una dintre melodiile care ma linistesc si imi permit sa gandesc cu adevarat, sa reflectez, sa meditez, melodia se numeste canzone angelica - Asher Quinn.

luni, 10 mai 2010

Metamorfoza

In viata totul este legat de suisuri si coborasuri. Ceva mereu de trage in jos, atunci cand erai in varf, ca si cum nu ai voie sa te bucuri prea mult de acel sentiment.

joi, 6 mai 2010

Legea Atractiei Universale

In mecanica clasica Sir Isaac Newton a fost cel care a descoperit si enuntat Legea atractiei universale, conform caruia 2 corpuri punctiforme de masa m si m1 se atarg reciproc printr-o forta direct proportionala cu produsul maselor si invers proportionala cu patratul distantei dintre centrele de greutate ale corpurilor.

luni, 3 mai 2010

Flashback si filosofii

Ati avut vreodata unul dintre momentele alea cand mergand pur si simplu pe strada o senzatie, un parfum, o imagine te opreste pur si simplu in loc? Parca nu ai putere, parca nu vrei sa pleci.

Karma

Am avut un weekend placut. De fapt ceva mai mult decat placut chiar daca m-a urmarit ghinionul de 1 mai. De fapt problema mea este ca eu sunt eu si nu pot scapa de mine. Incep sa cred ca am facut ceva teribil intr-o viata anterioara. Cum scap de una dau de alta. M-am intalnit cu cativa colegi de la facultate ca sa mergem la un fel de concert. Toate bune si frumoase pana

vineri, 30 aprilie 2010

Good old friend

stefan daniel: buna
stefan daniel: am nevoie de un sfat
stefan daniel: esti>
Bianca Turnea: spune
Bianca Turnea: sarumana chipesule
stefan daniel: o sa iti zic in mare
stefan daniel: eram aseara cu tovarasa si e tot una care comenta mereu cand treceam pe langa noi

Draga Jurnalule

As spune ca m-am saturat de atatia doctori. In ultimele 2 luni am fost cel putin de 2 ori pe saptamana la diferiti doctori care si-au facut datoria de a ma indopa cu pastile. Partea buna e ca orice au facut a functionat ma simt chiar bine. Migrenele mele constante nu si-au mai facut aparitia de o luna. Crampele au disparut si ele. Pot sa ma concentrez din nou atunci cand vorbesc. Nu ma mai simt obosita si slabita tot timpul. Ma simt iara ca un titirez plin de energie. Si e o senzatie placuta. Sper ca in timpul asta nu am devenit dependenta de pastile. Teoretic mai am vreo 2 luni de tratament, dar sunt optimista, imi permit sa fiu din nou asa. Recunosc ca mi-a fost frica. Mi-a fost frica sa nu mi se puna un termen de expirare. Stiu ca intr-o zi o sa mor, dar nu vreau sa stiu cand. Imi place felul in care imi traiesc viata fara sa conteze ceea ce o sa se petreaca maine, ci doar ceea ce se intampla acum. Imi place ca iau prezentul in serios si-l traiesc cat de intens pot eu. Cred ca daca as afla ca o sa mor in curand, nu as mai putea sa nu ma gandesc la viitor, si cel mai mult mi-e teama ca as lua decizii in baza faptului ca timpul meu e limitat. Nu vreau asta. Nu vreau sa ma gandesc la durerea parintiilor mei, a prietenilor. Imi place ca sunt persoane carora le pasa de mine, doar ca nu vreau ca acest lucru sa le faca rau. Oricum gandurile astea au disparut, m-am linistit. Imi place ideea ca nu voi trai la nesfarsit, dar asta nu inseamna ca vreau sa stiu data si ora cand o sa mor. Prefer sa raman ignoranta in privinta asta. Odata cu disparitia grijilor astora pot spune ca ma bucur iara de viata ca inainte. Vad iara minunile ce se petrec zi de zi, odata cu minunea trezirii mele. Ma trezesc iara la 6 si dorm mai putin si mai bine. Ma bucur iara de vant atunci cand adie prin parul meu sau cand imi infioara gatul. Ma bucur iara de magaierea calda a razelor de soare. Ma bucur iara sa-mi ascund fata sub o pereche de ochelari mari care sa-mi permita sa spionez oamenii din jur. Ma bucur iar sa privesc in ochii indragostitiilor si sa vad speranta si dorinta emanand din ei. Iar muzica ma umple din nou, ma alina din nou, ma inveseleste din nou. Ma simt ca si am fost scufundata in intuneric o perioada de timp si abia acum lumina reuseste sa patrunda aici.
Sunt sanatoasa din nou, ma rog suficient de sanatoasa si se vede asta si in zambetul meu, si pe fata mea care nu mai e galbuie, si in postura mea corecta acum, care ma face sa par puternica din nou. Chiar asa ma si simt. Sunt plina de speranta si plina de ambitie. Ma simt stapana pe viata mea si ador sa arat asta printr-un ruj rosu puternic care sa-mi scoata in evidenta ochii. Da si lumea observa asta. Din nou prind priviri pline de dorinta indreptate catre mine, din nou zambete cochete care ma umplu se satisfactie si care imi hranesc orgoliul deja imens. Da e atat de bine sa fiu eu din nou. Si imi place din nou sa ma simt importanta. Nu ma mai doare, nu ma mai face sa ma simt vinovata. E o senzatie placuta care ma umple cu un sentiment frumos, un sentiment de victorie, un sentiment care ma asigura ca atunci cand iti doresti ceva tot Universul lupta ca sa-ti indeplineasca acea dorinta. Si in cazul meu s-a dovedit adevarat.
Multumesc ca nu te saturi niciodata sa ma asculti si ca nu te plangi niciodata ca vorbesc prea mult.

joi, 29 aprilie 2010

Vreau sa ma pierd in corpul tau

Iata probabil unele dintre cele mai frumoase versuri de dragoste pe care le-am auzit vreodata. Melodia are cativa ani si-i apartine lui David Bisbal, ma scuzati daca traducerea mea nu e tocmai perfecta, dar m-am straduit. Melodia se numeste quiero perderme en tu cuerpo.


Vreau sa ma pierd in corpul tau
Precum apa limpede intr-o raza de lumina
Sa-ti privesc ochii nesiguri
Unde se ascund mii de vise de iubire
Vreau sa beau din buzele tale
Acea mangaiere de luna si miere
Si sa descopar fericirea
Pasiunii ce se ascunde in pielea ta.
Vreau sa pictez cu sarutarile tale
Un cer plin de stele stalucitoare
Sa caut haina in corpul tau
In noaptea eterna a tineretii tale.
Vreau sa-mi satur nebunia
In acea plaja a goliciunii tale
Pentru a umple de tandrete
Inocenta pura de a te face femeie.
Vreau sa evadez prin burta ta
Ca sa ma umplu din nou de pace
E atat de imens sa te am
Ingravata in pieptul meu ca un adevarat.
Vreau sa-ti daruiesc anii mei,
Dorinta de a te iubi,
Forta si credinta mea.
Vreau sa ajung cu mana ta
In visul sacru pe care mereu l-am avut.

miercuri, 28 aprilie 2010

Eu si cea din oglinda

Sunt o persoana stresanta. Pentru mine cel putin. Se pare ca-mi place sa ma torturez singura de multe ori, punandu-mi intrebari, analizand lucruri marunte, lipsite de valoare sau importanta... ma rog, cel putin asa considera cei din jurul meu. Imi place sa ma framant, desi imi face rau, cred ca asta se datoreaza partii din mine careia ii place singuratatea si independenta. Mai e si cealalta parte din mine care adora sa fie printre oameni(nu in aglomeratie), dar in mijlocul oamenilor, sa vorbeasca sa fie auzita, inteleasa, placuta si sa ajute. Mereu m-am intrebat de ce imi place sa ajut atat de mult, de ce imi face psihic atat de mult bine... Sunt fericita sa cred ca am gasit o explicatie cat de cat trasa de par. Cred ca atunci cand ajut pe cineva ma concentrez atat de tare pe problemele persoanei respective incat uit pentru cateva minute de ale mele. Si doar de atat am nevoie cateva clipe sa ies din capul meu sa ma bag in capul altcuiva,pentru ca atunci cand ma intorc "acasa" sa pot sa fiu obiectiva si sa ma simt oarecum neafectata de problema mea. Pot gandi limpede si pot gasi solutii mult mai usor in felul asta.
Partea din mine careia ii place singuratatea, linistea, sa gandeasca si sa se framante cu tot felul de intrebari e mult mai greu de inteles. E o parte egoista si visatoare, care-si doreste multe, dar se limiteaza doar la starea de dorinta si nu incearca sa puna in practica, e orgolioasa ca un taur si devine usor agresiva atunci cand cineva ii ataca orgoliul, face mereu presupuneri si cauta mereu mesajele ascunse dincolo de cuvinte si de gesturi. E mereu alerta si mereu dispusa sa interpreteze gresit si sa actioneze gresit atunci cand o persoana apropriata face un comentariu cu dublu inteles. E usor razbunatoare la primul raspuns si merge dupa deviza daca cineva iti face ceea ce nu-ti place, fa-l sa se simta la fel ca sa se lecuiasca. Dupa ce reintra in starea de liniste, isi vede si asuma complet greselile si incearca sa le evite pe viitor. Are un instinct desavarsit, care ii permite sa vada oamenii asa cum sunt, departe de ceea ce vor sa para si care o pune in situatia in care rareori se inseala.
Partea sociabila din mine e usor de observat, mereu cu zambetul pe buze, mereu dispusa sa ofere ajutor, mereu vorbareata, mereu incercand sa-ti distraga atentia de la probleme si frustari. E galagioasa, si uneori intra in spatiul privat al oamenilor. In mod ciudat atrage oamenii catre ea ca un magnet, chiar daca de multe ori intentia ei nu e asta. Are incredere in sine, chiar daca nu e mereu constienta de calitatiile sale, preferand sa se concentreze asupra defectelor si sa le gaseasca utilitati pozitive. E usor neatenta si atunci cand cineva discuta cu ea se pierde in detaliile fizice: mimina, pozitie, gesturi semi-ignorand ceea ce i se povesteste. In certuri se comporta diferit in functie de cat de intense sunt sentimentele pentru persoana respectiva: atunci cand ii pasa de cineva prefera sa accepte chiar si injustitiile si sa taca (doar intr-o limita); iar atunci cand e vorba despre o simpla cunostinta de obicei isi pastreaza pe fata nepasarea si diplomatia, dar face astfel incat cealalta persoana sa se enerveze la culme si sa se consume. Totusi certurile ii consuma energia si mereu ajunge sa planga si sa regrete in urma lor, chiar si atunci cand nu este vinovata. Partea asta din mine isi cauta alinare in muzica si in carti atunci cand se simte singura.
De multe ori ma simt ciudata, atunci cand simt ca sunt 2 entitati diferite in mine, dar e amuzant sa vad cum se domina cu randul, cum ajung sa coexiste, intr-o forma stranie de pace si armonie, realizand mereu acelasi intreg, aceeasi persoana, pe mine... Si cel mai neobisnuit e faptul ca atunci cand una e fericita, este si cealalta, ceea ce nu ar trebui sa se intample avand in vedere preferintele aproape complet diferite. Sau poate ca e natural, poate ca toti impartasim aceleasi lucru, fara sa constientizam, poate ca in toti exista parti opuse care se echilibreaza. Mereu zambesc atunci cand ma gandesc la echilibru, poate ca sunt pe drumul cel bun, poate ca incetul cu incetul invat sa ma misc in directia vantului si nu impotriva lui.
Cu mult drag si multa serenitate in suflet, a voastra diferita prietena, Bianca

duminică, 25 aprilie 2010

Despre doliu si impacare

Zi de zi oameni mor. Fie ca sunt ucisi, fie in accidente, fie ca pur si simplu li s-a scurs timpul. Batrani, copii, tineri, oameni in toata firea, nu conteaza. Te face sa te intrebi care e tiparul. Cum ii alege moartea in al ei vesmant negru pe cei care trebuie sa paraseasca lumea? E clar ca orice inceput are si un sfarsit, orice se naste trebuie sa moara. Si chiar daca corpurile noastre au un termen de expirare, multi dintre noi mor tineri fara sa apuce sa-si traiasca vietile pana la capat. Ce sens poti da vietii in cazul asta? Cum il face asta pe Dumnezeu sa para? Si mai ales ce lasa acesti tineri in urma? Familii indoliate, furioase, care se simt vinovate si din cauza asta isi varsa vina pe cel invizibil, pe Dumnezeu. E usor nu? Nu se apara niciodata, nu se explica niciodata, nu te va contrazice niciodata... Hai sa-l invinovatim pentru ca nu ne-a facut nemuritori, hai sa-l invinovatim, pentru ca ne lasa sa gresim, hai sa-l invinovatim pentru tot. Uitam mereu de lucrurile bune, de dorintele indeplinite, de visurile pe care le-am realizat, alea sunt meritul nostru numai. Haideti cu totii sa-l invinovatim pe El pentru lucrurile rele, ca pe alea bune le-am facut noi! :)) Desigur eram ironica... ceea ce viata m-a invatat e ca cel care nu se apara nu vrea sa ne hraneasca furia, vrea sa ne ajute sa ne-o potolim, viata m-a invatat ca pot sa aleg pentru mine si lucrul asta ma face fericita, pentru ca sensul vietii mele este sa invat sa fac alegerile corecte, viata m-a invatat ca in primul rand atunci cand se cauta vinovati, eu am cel putin o parte din vina si trebuie sa mi-o asum, ca sa nu repet in mod inutil si nefast aceleasi greseli iara si iara. Viata m-a invatat ca prefer sa cred intr-un Dumnezeu bland care iarta orice, care e ca un Tata ce vrea sa invatam din propriile noastre greseli. Ma simt impacata sa cred in lucrurile astea si nu-mi pasa cata dreptate am. Faptul ca le impart cu voi, ma ajuta pe mine sa-mi pun ordine in ganduri, sa tin un jurnal al schimbarilor si maturizarilor prin care trec, un jurnal in care se pot regasi si alti oameni, un jurnal care ii poate ajuta pe oameni sa nu se simta singuri atunci cand au idei neconventionale, cand se simt diferiti sau cand simt ca viata e prea dificila.
Cu mult drag si cu o speranta de mai bine, mereu a voastra romantica incurabila, Bianca

miercuri, 21 aprilie 2010

Despre alegeri

Alegeri... zi de zi ne confruntam cu ele, incercand sa ne cream un destin cat mai linistit, normal. Incepand cu diminetile in care alegem daca sa oprim alarma ceasului sau daca sa ne ridicam din pat si culminand cu serile in care alegem daca sa dormim devreme sau daca sa ne mai uitam la 1,2,3 filme. De multe ori alegerile pe care le facem zilnic, au intrat in rutina si incetam sa ne mai intrebam daca o sa ne afecteze sau nu viitorul apropriat/departat.
Dar fiecare alegere ne afecteaza si ne schimba destinul, ca de exemplu atunci cand alegi sa mananci ceva si te alegi cu o minunata intoxicatie alimentara de te tine in spital vreo 3 zile, in care seful tau planuia sa te promoveze, dar hotaraste sa-l aleaga pe colegul care neafectat fiind de alegerile culinare pe care le-a facut a putut fi prezent in clipele in care tu erai fortat sa ramai sub ingrijire medicala. Sau atunci cand fiindca ai ramas treaz pana tarziu cu o seara in urma, nu auzi alarma ceasului si intarzii la munca unde afli ca autobuzul pe care-l luai de obicei a fost implicat intr-un accident grav. Te face sa crezi ca a imparti alegerile in alegeri gresite sau corecte este o prostie. O alegere care pe moment poate parea rea, mai tarziu iti poate schimba viata in bine si desigur opusul se poate intampla mereu.
Nu avem de unde sa stim unde o sa ne duca urmatoare alegere pe care o facem, putem doar sa ne bazam pe instinct si sa avem incredere ca situatiile neplacute au si ele rolul de a ne invata, de a ne forma pentru a putea face fata destinului nostru.
Cu mult drag, mereu prinsa la limita intrebarilor si a raspunsurilor, a voastra Bianca

marți, 20 aprilie 2010

Draga jurnalule,

Nu stiu de ce dar oamenii au simtit dintotdeauna o nevoie de a crede in mai mult...
Poate ca au incercat sa dea un sens vietii, poate ca pur si simplu lucrurile pe care nu le putem explica ne fascineaza, habar nu am, cert e ca legende despre fiinte cu puteri ciudate au existat mereu. Pe mine ma incanta ideea ca ar putea exista cineva mai puternic, mai intelept, pe scurt cineva diferit de mine. Nu ca nu mi-ar placea o lume formata din persoane ca mine (lumea ar fi perfecta =)) ), dar ador diversitatea si ceea ce-mi place la ea este faptul ca ma obliga sa ma adaptez, sa ma schimb, sa invat lucruri noi pe care nu le-as putea invata tot de la mine. Lumea e deja asa, diferita de mine, exista oameni mai intelepti, mai culti, mai puternici, mai deosebiti decat mine, lucru care-mi permite sa ma simt unica. Revenind la subiect, legendele, miturile mereu au fost una din pasiunile mele. Imi plac lucrurile care contrazic stiinta, fenomenele oculte, vampirii, vrajitoarele, fantomele, Dumnezeu. La fel ca orice altceva pe lume si stiinta trebuie sa aiba un opus. Cand eram mica mi-am creat o lume fantastica in care eu seara hotaram ce si cum visam. Vampirii au facut parte din lumea mea fantastica, iar moartea perfecta mi-ar fi putut-o oferi doar o astfel de fiinta mistica. De ce imi amintesc de toate astea? Am gasit un serial care mi-a placut mult si care mi-a trezit din nou interesul fata de vampiri. Serialul se numeste Vampire Diaries si prezinta o poveste interesanta in care 2 frati devin dusmani (din cauza unei femei desigur), dar care ajung mereu in situatia in care sunt nevoiti sa se ajute. Eu ma apuc de citit cartile ca nu mai am rabdare.

luni, 12 aprilie 2010

Iubire si durere

Nimic nu dureaza la nesfarsit. Nici viata, nici o relatie frumoasa si nici macar problemele mele tehnice si plictisitoare.
Sa spunem ca am revenit in forta, desi multe ganduri mi-au pierit in tot acest rastimp cat am fost plecata. Se spune ca e important sa nu privesti niciodata in trecut. Se spune ca e important sa ignori viitorul si orice ti-ar putea oferi el. Se spune ca dragostea nu are limite si e neconditionata. Se spune ca traind in prezent,vei fi mereu fericit. Fiecare are o reteta a succesului fiecare are ceva de impartasit din experienta sa si toti vrem cu buna credinta sa-i ajutam pe altii sa invete. Nu toti oamenii vor sa invete si unii dintre ei chiar stiu deja lectia doar ca nu vor sa o aplice. Dar daca cel care nu vrea sa invete e chiar cel pe care il iubesti? Cel mai greu este sa ne comportam firesc cu persoanele pe care le iubim. Cu cat le iubim mai mult cu atat pretentiile cresc, cu cat oferi mai mult cu atat astepti mai mult respect, apreciere etc. Cu cat iubim mai mult cu atat vorbele acelor persoane, gesturile lor au o importanta deosebita. Ca barbat poti sa faci rau prin vorbe aruncate la intamplare, spuse fara grija la nervi, la oboseala, iar ca femeie ajungi sa te consumi pentru chestii marunte lipsite de importanta pentru cei din jur, iar totul devine mai grav, cand, incepi sa te simti neinteleasa. Intotdeauna femeile sunt acuzate ca sunt drastice,dramatice, plangacioase, smiorcaite sau mai stiu eu ce, fara ca nimeni sa se intrebe: totusi ce s-o petrece in sufletul ei? Exagerez, sunt persoane care se intreaba, dar poate ca nu am intalnit eu inca. Si da, spun asta pentru ca sunt subiectiva. Parerea mea e ca si barbatii sufera doar ca intr-un alt mod, intr-un mod interiorizat si orgolios. Am descoperit ca eu sufar in mai multe feluri si ca ma exprim complet diferit chiar daca sentimentul de tristete e acelasi. Uneori tin in mine, alteori izbucnesc, uneori tin in mine pana ajung acasa si plang linistita, alteori plang, uneori sunt ironica si sarcastica, uneori plang si raman trista, alteori plang si ma inveselesc. Uneori anumite persoane reusesc sa-mi alunge supararile, uneori reusesc sa o fac singura. Si nu ma pot abtine totusi sa nu-mi doresc ca in viitor sa gasesc pe cineva care sa-mi ofere liniste dupa cum bine spunea un prieten de-al meu. Iubirea te consuma, te schimba, te modeleaza si nu intotdeauna te face mai bun, unii oameni la un moment dat renunta la iubire preferand sa caute linistea. Si in fond cred ca linistea cu care 2 batrani se tin de mana plimbandu-se e tot ce mi-am dorit vreodata sa am. Poate ca de fapt asta e iubirea adevarata, nu stiu ce sa spun. Stiu ca desi m-am comportat ca o indiferenta fiecare despartire a durut mult, si fiecare baiat/barbat care a facut parte din viata mea a luat ceva cu el. Chiar si atunci cand eu am vrut sa se termine. Daca le-am dat atator oameni farmite din sufletul meu, eu oare cu ce am ramas? Avea dreptate Claudiu si acum imi doresc sa-l fi ascultat. Oamenii nu pot trai ca ei insisi decat daca au sufletul intreg. Ingeras imi cer scuze ca atunci nu am avut urechi si minte sa ascult ce aveai de spus.
Cu lacrimi in ochi si o inima dezamagita, va saluta din nou a voastra Bianca

duminică, 14 martie 2010

Romanian International University Fair

Ieri si astazi, a avut loc in Bucuresti un targ de universitati internationale. Desigur eu nu puteam lipsi de la eveniment. Nu o sa ma apuc acuma sa critic lipsa de organizare sau cine stie ce. Dimpotriva, sunt aici ca sa laud munca unor oameni care chiar fac tot ceea ce le sta in putinta ca sa ajute niste bieti elevi/studenti.
In primul rand vreau sa spun ca-mi plac oamenii care stiu sa vanda lucruri. Astfel de oameni au facut tot ceea ce lea stat in putinta ca sa explice fiecarui om interesat de ce universitatea pe care o reprezinta este cea mai buna alegere. Pe mine m-au interesat in mod deosebit ofertele pentru studii de licenta (undergraduate) din UK. Si pot sa ma declar satisfacuta deoarece chiar am gasit universitatea potrivita pentru mine si mai mult am gasit in cadrul aceluiasi targ o agentie de consiliere gratuita care se angajeaza sa ma ajute sa ma inscriu acolo unde-mi doresc. Practic ti se da mura-n gura totul, tu trebuie doar sa dai un test de engleza sa ai o diploma de bac si sa astepti rezultatele. Ar trebui sa vorbesc despre taxele de scolarizare. In Marea Britanie prin lege, universitatile de stat au o taxa de scolarizare de aproximativ 3300 de lire sterline pe an. Partea frumoasa este ca statul iti acorda un imprumut caruia nu i se aplica dobanzi, care iti acopera taxele de scolarizare in totalitate si pe care tu il restitui abia in momentul in care salariul tau depaseste 6000 de lire sterline pe an. Ba mai mult, daca tu depasesti doar cu 10 lire acest prag, atunci rata pe care o platesti este de 3% din 10 lire. Asadar niciodata rata nu-ti va afecta buzunarul. In plus campania pe care acum statul britanic o duce incurajeaza proaspat absolventii sa nu se grabeasca sa restituie imprumutul deoarece acestuia nu i se va adauga niciodata vreo dobanda. In plus tot membri UE, au parte de un fel de alocatie in functie de venitul pe cap de mebru de familie care oscileaza inte 310 si 820 de lire sterline. In Danemarca, cata vreme esti student statul danez iti plateste 900 de euro pe luna ca sa te poti intretine, iar in Olanda studiile de licenta costa in jur de 1500 de euro, iar ca student beneficiezi de o alocatie de 500 de euro pe luna.
In concluzie as putea spune ca m-a impresionat faptul ca studentului i se ofera toate facilitatile posibile doar pentru a-si face meseria- aceea de a studia, si nu am putut sa nu ma intristez gandindu-ma ca toti vor sa o ducem bine in tarile lor, pe cand la noi trebuie sa te lupti cu morile de vant ca sa poti termina o facultate , care de multe ori nu-ti foloseste la nimic.

vineri, 12 martie 2010

Despre locuri fericite

A trecut ceva timp de cand am postat ultimul articol probabil ca o sa mai treaca ceva timp pana voi reusi sa revin complet in bloosfera. Pana una alta de fiecare data cand tehnologia imi va permite voi incerca sa mai las cate un semn de viata. M-am trezit azi vesela si fericita. Poate ca soarele ce pare a-si arata coltii ca un vampir ce strajuieste cerul, are o mia legatura cu buna mea dispozitie. Imi plac diminetile racoroase de primavara in care soarele reuseste sa se elibereze de nori, dar e inca prea slab ca sa straluceasca in toata gloria lui. Bine poate ca fericirea mea se datoreaza visului dulce pe care l-am avut azi-noapte. Imi amintesc cu mult drag de copilaria frumoasa pe care am avut-o, in parte asta se datoreaza unui loc fericit pe care eu il numesc acum vis. Ce reprezentau visurile pentru o fetita cu imaginatia bogata precum eram eu? Pai orice voiam eu ca ele sa devina, de la gradini fermecate, la palate ce se inaltau pana la cer, de la insule pline de jucarii la continente intregi, toate fiind sub stapanirea, desigur, a mea. Oameni care ma iubeau, fiinte puternice care ma indrageau, toti fiind acolo doar pentru mine, iar eu pentru ei. Odata trezita, lumea mea fantastica isi continua existenta ca si cum eu nu as fi existat niciodata. In lumea reala, aveam alte locuri fericite, imi placeau lacurile si padurile, parcurile si iarba.
Am crescut iar lumile mele fantastice s-au schimbat. Visele s-au schimbat din adaposturi in modalitati de a confrunta probleme, iar lumea diurna a devenit un loc in care trebuia sa lupt ca sa supravietuiesc. Nu-mi suradea ideea de a lupta, nu-mi placea violenta atunci, la fel cum nu o inghit acum. Dar m-am conformat ca nu pot schimba eu cursul lumii si ca e mai simplu sa mergi in directia vantului decat sa i te opui, asa ca am supravietuit desi in lumea mea asta insemna a fugi din lupta.
Cum puteam trai cu mine insami odata ce mi-am incalcat principiile? Era greu, asa ca am cautat modalitati care sa ma ajute sa simt ca lumea reala e asa cum faci sa para. Mi-am cautat locuri fericite. Exista un loc in Mangalia pe un dig, unde marea este mereu limpede. Acela e unul din locurile unde ma refugiez atunci cand sunt trista si vreau sa-mi regasesc fericirea. Cartile reprezinta pentru mine un loc fericit, un refgiu unde nu ma ascund, dar imi lepad temerile, supararile si nervii. Bratele persoanei pe care o iubesc este locul fericit care le bate pe toate celelalte.
Ce reprezinta locurile fericite pentru mine? In mod clar nu reprezinta o modalitate de a ma ascunde de probleme. Indraznesc sa spun ca eu inainte de a infrunta o problema am nevoie de putin timp pentru a gandi totul la rece, pentru a gasi cea mai buna solutie si pentru a ma linisti si functioneaza, pentru ca reusesc sa controlez ceea ce spun suficient de mult ca sa nu ranesc pe cineva.
Voi aveti locuri fericite?
Cu drag, din locul fericit al patului potocaliu, va saluta eu, Bianca

sâmbătă, 20 februarie 2010

Love and music I

Toti avem melodii de suflet care ne devin oarecum prietene pe parcursul vietii, la greu la bine, mereu alaturi noi, la cateva clickuri distanta. Eu sunt o mare consumatoare de muzica. De la Mozart la muzica disco, de la Beyonce la muzica celtica. Imi place pianul, vioara, violoncelul,chitara si chiar si tobele. Imi plac melodiile cu versuri care ma ating, dar si melodiile fara versuri. Nu-mi ramane decat sa incep:
Printre melodiile mele preferate se afla Aerosmith cu al sau I don`t wanna miss a thing, poate si din cauza ca versurile ma reprezinta perfect, cand ma indragostesc asa sunt si eu nu vreau sa clipesc, nu vreau sa dorm pentru ca ar insemna sa pierd clipe petrecute alaturi de acea persoana importanta.
"why do birds suddenly apear everytime you are near? just like me they want to be close to you" cine recunoaste aceste versuri stie ca se refera la melodia close to you al celor de la carpenters, melodie pe care eu am descoperit-o intr-un film si de care m-am indragostit :X
O alta melodie preferata de-a mea este Love story- Richard Clayderman , prima melodie pe care mi-a cantat-o cel care m-a introdus in tainele pianului desigur ca am plans atunci dar aia e o alta poveste, cert e ca e o poveste trista de dragoste pe care cuvintele nu ar putea sa o descrie la fel de bine precum acordurile pianului o fac.
O melodie pe care sunt mandra sa spun ca o pot canta la pian( doar pentru ca e usoara :)) ), este melodia lui Des`ree - kissing you, pentru ca un sarut plin de dragoste poate deveni pumnalul ce iti sfasie inima, atunci cand inceteaza.
Un adevarat blues, All for love al lui Michael Bolton ma face sa-mi doresc sa ma pierd in bratele puternice ale iubitului, chiar daca versurile sugereaza o despartire, el inca incearca sa ii arate ca iubirea invinge totul ceea ce e dulce, ceea ce ramane ca o raza de speranta pentru ascultator.
Tot All for love ar face si Rod Stewart, Bryan Adams si Sting daca iubitele lor le-ar oferi dragoste, melodie pe care o iubesc si eu pe langa alte cateva de milioane de oameni.
Urmeaza Je t`aime - Lara Fabian , pentru ca accepta greselile pe care le facem uneori ca oameni in numele iubirii, si pentru ca in ciuda lor face una dintre cele mai puternice declaratii de dragoste pe muzica chiar :D.
Desigur draga si scumpa Celine Dion are si ea cateva melodii frumoase de dragoste printre care si Because you loved me, melodie in care ne vorbeste despre cum te schimba si de multe ori ajuta dragostea adevarata a celui de langa tine.
Probabil ca putini au auzit de Secret Garden care au cateva melodii pe care eu le iubesc printre care si Half a World away, desi nu sunt sigura ca le apartine, imi place foarte mult melodia.
Urmeaza desigur Backstreet Boys - Incomplete, melodie in care m-am regasit, in special in perioada cand a aparut. Nu eram eu fana a baietilor, dar cu melodia aia m-au cucerit.

Voua ce melodii de dragoste va plac?

To be Continued..

marți, 16 februarie 2010

Superior Scribbler Award

Ca de obicei, cand ma trezesc dimineata, dupa ce ma spal ca orice om si eventual mananc (daca am chef), intru pe net ca sa verific cine ce a mai scris ( daca am net si timp). Si unul dintre blogurile verificate de mine in acesta dimineata a fost cel al lui cartim, ca sa aflu ca a castigat un premiu, lucru care trebuie sa recunosc ca m-a incantat.Citind articolul despre premiu si despre ce trebuie sa faca pentru a intra in posesia lui, descopar ca sunt prin lista celor premiati mai departe de cartim. Asa ca ii multumesc pe aceasta cale.
Bun iar regulile ce trebuiesc respectate pentru a intra in posesia premiului sunt:
1. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa dea premiul la 5 prieteni bloggeri speciali.
2. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa creeze o legatura prin intermediul internetului la blogul, respectiv autorul de blog, de la care a primit premiul.
3. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa-si prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post.
4. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa viziteze si sa-si adauge numele la 200:This Bling`s for you! astfel incat sa existe o evidenta a castigatorilor.
5. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Si premiile merg la:
1. espritdesmots pentru articolele ei patrunzatoare si pline de inspiratie.
2. adrian pentru un proiect care mi-a facut viata mai frumoasa.
3. richard pentru ca-si urmeaza pasiunea
4. dono pentru diminetile in care ma face sa rad cu lacrimi.
5. adela pe care am avut placerea de a o cunoaste destul de bine.

I-as oferi si lui Cartim cu draga inima dar l-a primit deja. Multumesc inca odata!

luni, 15 februarie 2010

La un pahar de vin

In acest moment savurez un vin rosu demidulce, foarte aromat dealtfel. Ma tot gandeam ca as scrie ceva, dar parca nu se petrece nimic iesit din comun, nu am nici un gand care sa persiste si parca inspiratia nu vrea sa mi se arate. Muza mea fugise luand totul cu ea. Si atunci am realizat ca sunt o proasta. Cum pot sa spun ca nu se intampla nimic, de parca sunt stapana lumii, asadar daca mie nu mi se intampla automat nu i se intampla nimanui. Cum pot sa-mi imaginez ca exista clipe lipsite de valoare, clipe superficiale, clipe plictisitoare, cand lumea nu doarme niciodata. Nici macar daca , prin absurd, toti oamenii ar dormi in acelasi timp, sau ar muri, sau ar disparea, lumea ar ramane aici si acolo, dincolo de orizont, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de marginile unui Univers nelimitat. O stea moare, alta se naste, iar eu stau si pierd timpul, vorbind cu mine insami,plictisindu-ma, dormind, sau facand lucruri neimportante. Ce rol de figurant macar as putea lua eu, in acest film regizat de natura? Cum pot sa fac ca viata nu treaca pe langa mine, ci sa o acaparez, sa profit pana la fiecare milisecunda de ea? Ochii ii am deschisi si vad ca nu sunt varful aispergului, sunt in cel mai bun caz o molecula de apa inghetata, alaturi de alte miliarde de molecule la fel de insignificante ca mine. Si totusi, asa mica cum sunt, asa lipsita de importanta, daca maine as muri, ar fi persoane carora le-ar pasa. Ma intreb, oare nu face tocmai asta diferenta? Daca as fi lasat viata sa curga linistita, nebagata in seama la fel ca un parau pe langa mine, nu ar fi insemnat ca as fi fost incapabila sa fiu importanta pentru cineva, sau ca nu mi-ar fi pasat de nimeni, poate nici macar de mine? Nu ar fi inseamnat ca viata ar fi fost pentru mine doar un sir de suferinte, de incercari nereusite de a ajunge la o destinatie?
Cert e ca lucrurile nu au vrut sa fie asa. Imi pasa si la randul lor altora le pasa de mine, traiesc cu ochi deschisi, desi uneori imi place sa-i inchid ca sa vad ce se intampla. Suferinta este cunoscuta de absolut oricare om din lume, asadar a fost tovarasa mea nu de putine ori. Dar niciodata suferinta in sine nu mi-a provocat dezamagire, nu mi-a indepartat speranta. Stiam ca suferinta este o parte a fericirii si ca trebuie sa o imbratisez ca atare. Alchimia vietii consta iun faptul ca iei un om care are o trasatura de baza , nu foarte bine dezvoltata, si care prin actiunile lui prezente, se va transforma in tot ceea ce poate deveni, limitat fiind de acea trasatura. Iei o samanta de lalea , de ezemplu, si nu te poti astepta ca ea sa se transforme in trandafir, va ramane lalea. Asa e si cu oamenii, se schimba, se dezvolta. Uneori, lupta cu ceea ce sunt si reusesc sa-si schimbe destinele. De multe ori se pierd in autocompatimire, cerand ajutorul pe care ei insisi nu sunt dispusi sa-l ofere. Toti devenim maestri, toti excelam undeva, nu exista lucruri bune sau lucruri rele, pentru ca dorindu-ne lucruri diferite, se schimba si perceptia fericirii, si cum vreodata poti vedea ceea ce te face fericit drept un lucru rau?! Desigur altii pot avea alte opinii, dar in fond binele si raul sunt concepte relative, chiar si atunci cand sunt generalizate. Cat despre rostul lor, nu pot sa spun decat ca intotdeauna am avut nevoie de modele, de tipare, de concepte, de DUALITATE. SI are logica daca stai la mitul androginului si la nevoia noastra de a ne cauta/gasi un suflet pereche. Si ma intreb la final de post, sorbind ultima picatura de vin, care este perechea duala a naturii?
Bolnavioara si ametita de somn, nou revenita pe plaiurile bucurestene, a voastra sirena Bianca

vineri, 12 februarie 2010

Ocultism?Stiinta?Ambele?

Nu o sa neg niciodata inclinatiile mele catre ocultism. Mi-a placut mereu sa citesc, si sa-mi imaginez ca exista o forta mai presus de noi, dar pe care o putem accesa oricand. Asa cum spuneam odata pe site-ul lui adrian cand vorbeam despre gnosticism, omul este, dupa parerea mea, o scanteie, o farama din Dumnezeu/forta divina. De aici pleaca puterea noastra de a gandi, de a alege, de a crea si de ce nu de a face miracole. In fond, devenim miracole, pentru altii dintre noi, ajutandu-i atunci cand sperau mai putin. Devenim magi, vrajotori, ingeri sau oricum ati vrea sa-i numiti. Si mai cred, asa cum imi povestea cineva acum ceva timp, si parca imi amintesc cum cuvintele sale prindeau forma printe aburii aromati de ceai, ca exista un rau de lumina pe care multi dintre noi nu-l vedem, dar care curge frumos, fara a tine seama de spatiu si de timp,iar care, atunci cand se intersecteaza cu nou, ne ofera pace, sanatate, liniste, timp si chiar spatiu.
Multi ar numi ceea ce se intampla cu mine un paradox, pentru ca o alta pasiune de-a mea este stiinta. In special cele care studiaza ( incearca) Universul cu ale sale mistere. Am invatat totusi, ca stiinta si credinta nu se exculd ci se completeaza. Universul ar deveni coplesitor daca nu sm pasi in el stiind ca cineva ne protejeaza, supravegheaza, ca un tata care si-a dus odraslele in parc si trage cu ochiul la ei sa nu se loveasca prea tare.
Cand apuci pe oricare din aceste drumuri trebuie sa tii seama de faptul trebuie sa mergi pana la capat, la fel cum spune si avertismentul lui Eliphas Levy in a sa carte "Rituel de la Haute Magie":
"Nimeni sa nu paseasca cu cutezanta iresponsabila pe calea stiintelor tainice, caci, o data pornit pe aceasta cale, va trebui sa atinga telul , altfel este pierdut.
Pe aceasta cale a te indoi inseamna a te sminti, a te opri inseamna a decadea, a te da in laturi inseamna a te pravali intr-un hau fara fund.
Tu, cel care ai inceput sa citesti aceasta carte, daca o citesti pana la capat vei deveni fie suveran, fie nebun. Daca esti pur ea va fi ca o faclie in fata ta, daca esti puternic ea se va transforma in arma in mainile tale, daca esti intelept vei deveni si mai intelept. Insa daca esti stricat, atunci aceasa carte se va transforma in tine in flacari infernale, iti va strapunge sufletul ca un pumnal ascutit si iti va invarca contiinta cu povara regretului si a nelinistii vesnice."

joi, 11 februarie 2010

Directia?Catre imposibil!

Toti avem dorinte si teluri: sa ne imbogatim, sa avem o familie,o casa, copii. Dorinte comune,dorinte accesibile. Dar de multe ori, pe langa ceea ce este observabil, un pic mai adanc in marea spiritului nostru se regasesc dorintele tainice, oculte, etichetate drept imposibile, dar pe care nu le putem goni niciodata. De multe ori, visele acestea isi iau radacina din optimismul tineretii, al copilariei, din inocenta sufletului proaspat spalat de pacate. Imi ofer voluntar dorintele spre studiere :-).
Printre primele dorinte imposibile pe care mi le amintesc se afla si cea care m-ar fi facut pe mine fericita detinatoare a unor munti de ciocolata(yummy).Apoi datorita pasiunii mele pentru luna am devenit o mica fana a animeului Sailor Moon, si m-am trezind visand si dorindu-mi cu ardoare sa fiu sau sa devin printesa lunii, cea buna si cu sufletul pur, Serena. Tin sa precizez ca eram chiar si atunci constienta de imposibilitatea indeplinirii acestor dorinte. Apoi a inceput sa-mi placa ideea de vampir si am ajuns sa-mi imaginez ca cea mai frumoasa moarte mi-ar putea oferi-o numai o astfel de creatura prin muscatura sa senzuala si atat de necesara supravietuirii sale. In acelasi timp pasionata de misterul istoriei antice, de mitologia si oarecum de lumea specifica acelor perioade, am ajuns sa-mi doresc sa fi fost in mijlocul acelor evenimente. Sa le traiesc, sa pasesc pe drumurile umblate de acei oameni, sa le inteleg gandirea si necesitatile, sa le respect traditiile si valorile. Dorintele la de a castiga la loto nu le pun pentru ca astea inca se pot realiza :)... Pe cand aveam inca o conceptie gresita asupra fericirii m-am regasit dorindu-mi sa fiu mereu fericita, intelegand prin asta doar bucurie, veselie, buna dispozitie. Cu timpul am realizat ca fiecare clipa din viata este formata din fericire pentru ca atunci cand suferinta exista doar pentru ca bucuria sa existe, automat nimic rau nu e cu adevarat rau ( asta s-a cam indeplinit :)) ). Nu ma pot abtine sa intreb ce efect au aceste vise neimplinite asupra noastra. Poate ca au rolul de idealuri, poate ca au rolul de a mentine ceva din copilarie prezent mereu, poate ca au rolul de a ne influienta deciziile viitoare, nu pot stii cu certitudine. Eu pot spune ca m-au ajutat de multe ori sa ma regasesc pe mine atunci cand ma credeam pierduta. Si mai pot spune ca m-au facut sa-mi doresc sa fac bine si mai pot spune ca au devenit un fel de amulete care ma protejeaza (asta apropo de recentele articole ale lui cartim ). In orice caz, e interesant cum existenta acestor dorinte imposibile nu ma fac nefericita, ci parca ma fac sa ma simt plina, implinita.
Cu multa dragoste, de pe planeta dorintelor imposibile si viselor fericite, mereu visatoare, Bianca

Despre Amor in Viziunea Mariei Szepes

"Imi este greu sa evoc clipa in care o vazui pe Corinna pentru intaia oara. Aceasta intaia oara nu acopera realitatea . Toate trasaturile ei , unduirile tulburatoare ale trupului sau subtiratic, baietos, cam colturos si neindemanatic, totusi cochet si decadent, ma impresionara printr-o senzatia de recunoastere ca si cum o nestiuta dar puternica senzatie sezatie de gol si-ar fi gasit implinirea[...] Am fost mereu un Lup gonit, un singuratic. Desperecheat, imi purtasem singur si mohorat ambitiile transcendente,iar mai apoi taina vinovatiei[...] Nu cunosteam autodaruirea nebuna a dorintei ce te indeamna sa te dizolvi in celalalt, nu cunosteam gelozia usturatoare, nici umilinta ce-ti anuleaza autopretuirea, si nici pasiunea asemanatoare cu ura. Nu cunosteam dorinta de a-ti devora partenerul, lupta diperata de a te uni cu cineva, care ramane totusi de neinteles si dureros de strain,desi ai muri fara el." Numele indragostitului este Louis de la Tourzel, reincarnarea ceva mai matura a lui Hans Brugner, o fiinta salbatica, pasionala, necoapta, egoista mereu in cautarea vietii vesnice, mereu urand moartea si fugind de ea. A gasit solutia in alchimie, care promitea ca va invinge moartea, daca procesul de transmutatie va reusi. Fiind mult prea aproape de mizeria astrala ca evolutia pe scara reincarnarii lui Hans i se refuzea cu desavarsire accesul la stiinta si cunoasterea necesare pentru a realiza complicatul proces. Asa ca hotaraste sa omoare un alchimist obtinand astfel Leul Rosu, adica posibilitatea de a crea aur si de a deveni nemuritor. Odata intrat in posesia substantei a cazut prada puterii ei si a ingerat-o devenind "constient". Pretul platit a fost mare: prins intr-un cavou vesnic, mereu viu, mereu constient, mereu urmarit de monstrii astrali pe care acum ii putea vedea dar nicodata indeparta, realizeaza ca singura metoda de a se elibera din jugul astral este sa realizeze prin forte proprii transmutatia. Asa ca impreuna cu amintirile, crimele, pacatele sale, se naste iara si iara urmand procedeul normal prin care sufletul invata mila si dreptatea, se maturizeaza si se hraneste, mereu neavand timp pentru dragoste. In pielea lui Louis invata despre dragostea orgolioasa si capricioasa, despre pasiunea in care femeia apare de o rautate inimaginabila, egoista si mereu inchisa la sentimentele celui din fata ei. Acum pricepe ca doar ea poate umple golul ramas neobservat de atatea secole. Ea este detinatoarea suprema a cheii prin care el se poate dezlantui, dar tot ea pare doar sa-i hraneasca sentimentele, fara a i le impartasi. Viziunea Mariei Szepes asupra dragostei ( asa cum este prezentata in Leul Rosu), este una obscura, in care unul iubeste, celalalt se joaca, cocheteaza cu ideea, dar imbratiseaza libertatea chiar si in cadrul casatoriei. Indragostitul sufera, dar totodata in ciuda infidelitatii intelege ca e iubit, pentru simplul fapt ca: "chiar si dupa ce calcase alaturi, revenea de fiecare data tot la mine.".

joi, 4 februarie 2010

Bonjour, je m`appelle Bianca

Eram odata buna la franceza, ba mai mult imi placea sa o invat, sa o vorbesc. Nu stiu cum se intampla in viata, sau cel putin in a mea, ca vine un moment in care fie sunt nevoita, fie imi piere cheful de a continua sa fac ceea ce-mi place. Poate ca am nevoie de multe pauze, poate imi pierd inspiratia, poate ca nu-mi mai aduce satisfactii, cert e ca pentru mine e un mister felul in care azi un lucru ma face atat de fericita si maine ma lasa rece si cum poimaine poate sa-mi placa chiar mai mult decat la inceput. De exemplu ador sa umplu pagini goale cu ganduri, vise colorate, basme, fantezii, cuvinte pe care capul meu de produce cu viteza luminii, dar din lipsa de timp, de chef se pierd toate pentru ca memoria mea e mai proasta decat cea a unui bolnav de alzheimer. In schimb mereu devine o placere sa incerc sa recuperez ceea ce am ratat, pierdut, uitat, adica intru intr-un fel de transa luptandu-ma cu proprii mei demoni ca sa repar ceea ce am stricat si uneori cand ma suprind in astfel de momente imi dau seama ca nu e o prostie sa iei o pauza. Cateodata doar de asta este nevoie ca sa-ti reamintesti bucuria care ti-o aducea acel tabiet.
Mi se intampla ca mergand pe strada, citind o carte, brusc sa ma trezesc ca dintr-un somn si sa realizez ca functionam pe pilot automat. De aceea e bine sa te opresti si sa realizezi ca in fond, viata merita intodeauna traita si ca a te ascunde de probleme intr-o lume de vis nu inseamna ca le faci sa dispara, ci doar ca le eviti. Si se stie, ca intotdeauna tu o sa obosesti sa fugi, dar ele nu or sa se opreasca niciodata. Ca de obicei am ajuns de la un lucru la altul :-). Filozofatul este una dintre calitatile mele cele mai putin placute pentru cei din jur. Si ca sa ajung la subiect, azi sarbatoresc mai sunt exact 2 luni pana la ziua mea, si am reusit sa regasesc o placere mai veche de-a mea. Asa ca nu stiu voi ce faceti dar eu cant cu Melody Gardot- Les etoiles..
Cu multi pupici de pe planeta raraitilor , mereu a voastra mica si nebunatica EU

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Schimbari si dorinte

Noi oamenii suntem diferiti. Avem nume diferite, locuinte diferite, familii diferite, prieteni diferiti, ganduri diferite, reactii diferite, infatisare diferita, placeri diferite, slabiciuni diferite. Doar ca trasaturile noastre care tin de comportament, de caracter, de felul de a fi al unei persoane, nu sunt aproape 7 miliarde la numar, dimpotriva-aprope ca se pot numara pe degete. Si pornind de la acesta premisa nbu t epoti abtine sa nu te intrebi cum de suntem atat de diferiti? Raspunsul pe care eu il evoc este ca pe langa faptul ca toate aceste trasaturi se gasesc in combinatii diferite, mai exista si intensitatea cu care individul este inzestrat cu fiecare dintre acele trasaturi. De aici inainte pornesc atat diferentele cat si asemanarile. Astfel se explica faptul ca sunt persoane cu care suntem pe aceeasi lungime de unda, dar si faptul ca sunt persoane pe care nu putem sa le intelegem bun nici o forma. Si uite asa ajung la destinatia brainstormingului meu...

Nu de putine ori, mi s-a intamplat sa fiu prost inteleasa. Sa fiu perceputa gresit din cauza temperamentului vulcanic si a abilitatii mele de a nu tacea. Sa fiu etichetata pe baza aparentelor: vorbeste mult, prost, gandeste si mai mult si mai prost asadar nu are creier. Si de multe ori mi-a placut sa fiu etichetata sub valoarea mea. E cea mai buna metoda de a nu-i dezamagi pe cei din jur: nu o duce capul, deci nu pot astepta prea multe de la ea. Totodata, e o metoda infailibila de a surprinde si de a le arata celor din jur ca a eticheta pe cineva nu e doar gresit, ci este si inselator. Undeva pe parcurs am ajuns sa gandesc asemanator, analizam oamenii, iar dupa ce invatam suficient de multe despre diferentele dintre noi, le astupam astfel incat sa pot comunica mai bine cu ei. S-ar putea spune ca construiam un pod peste prapastie. Asta mi-a permis mult timp sa ma pun in pielea altcuiva, sa vad situatia din pozitia lui si sa ajut dupa cum are nevoie. Acest lucru mi-a permis de multe ori sa intermediez conflicte apeland la un punct de vedere comun lor.

Cu timpul insa, dorinta mea de a face acest efort a inceput sa fada, sa se piarda. Am invinuit abilitatea mea si intentia mea buna pentru lucrurile rele care mi s-au intamplat. Am ajutat persoane care mi-au facut rau, considerandu-ma prea buna ca sa lovesc inapoi pe motiv ca sunt prea naiva si trebuie sa invat sa fiu altfel. Dupa ce am devenit "altfel", am primit plangeri ca m-am schimbat, ca sunt prea rautacioasa, ca nu pot accepta alta parere decat a mea, ca nu ma pun in pielea altcuiva, ca sunt delasatoare si lista continua la nesfarsit. Am realizat acum ceva timp, ca niciodata nu o sa ii pot multumi pe toti si ca singurul lucru bun pentru mine este sa fiu eu multumita de actiunile mele. Si am realizat ca pentru a-i multumi pe altii am ajuns sa ma ignor pe mine.
Eu sunt cea careia ii place sa ajute, care iubeste zambetele blande ale oamenilor, care se simte bine atunci cand citeste o carte, sau cand scrie ceva, sau cand invata ceva nou, sau cand intalneste o persoana noua, sau cand vorbeste ,mult si prost si raspicat, si care se contrazice doar de dragul de a ramane cu ideile si cu piticii pe care ea singura si i-a format, si care se bucura de o vorba buna, si care incurajeaza, si asculta mai mult decat da impresia, si ca iubeste viata, clipele, tristetea dar si bucuriile, infrangerea, luptele, inceputurile, oamenii, natura, cerul, stelele, istoria, mitologia, basmele, si care e impacata cu sine.
Tot ceea ce conteaza in viata ca actiunile tale sa te reprezinte pe tine, ceea ce vrei tu, ceea ce te bucura, ceea ce te face fericit. Nu este vorba de egoism, ci nu poti face bine altora niciodata cata vreme tie nu-ti faci nici un bine. Adica, parerea mea este ca altruismul ca si iubirea pentru cei din jur, izvoreste din egoism si din iubirea de sine.

vineri, 8 ianuarie 2010

O zi cetoasa de ianuarie

Nu-mi place ceata. De prin clasa a 6-a cand un doctor in excesul lui de zel mi-a interzis sa ies din casa atunci cand afara se intampla acest fenomen, asta ca sa nu ma imbolnavesc . E mult de explicat cum am ajuns la nivelul asta, dar omu` a spus clar si raspicat"nu iesi din casa cand este ceata afara", iar eu am inteles. Am inteles atat de bine incat azi cum in Bucuresti a fost ceata am stat in casa. Ce faci atunci cand esti prins intre 4 pereti? Te simti plictisit. O lege a lui Murphy ar suna cam asa: Cand esti captiv intre 4 pereti, iti doresti mai mult ca oricand sa iesi afara, ca raspuns te simti plictisit. Da, da recunosc! E o lege inventata de mine, dar daca era in viata Murphy ar fi preluat-o cu siguranta.
In fond ce faci cand esti incuiat in casa? Probabil ca citesti sau ca te uiti la tv, sau ca vorbesti cu niste prieteni pe net, sau ca scrii ceva, sau ca faci curatenie, sau ca faci o baie relaxanta. Intrebarea e cat timp te poti multumi numai cu atat? Sa zicem ca o perioada lunga de timp va fi ceata afara iar tu nu ai voie sub nici o forma sa iesi din casa, cat timp ti-ar lua sa te plictisesti de ocupatiile pe care ti le-ai gasit la adapot? Eu recunosc m-as plictisi din prima clipa. Dar oare apreciem cat ar trebui faptul ca putem sa iesim din casa, sa ne facem loc prin aerul poluat si sa pornim frumusel intr-o expeditie pana la hipermarket?! Sau ca putem sa alergam frumusel prin parcul plin de catei turbati?! Sau ca mergem la cinema la o ora tarzie iar cand ne intoarcem din cauza ca nu mai circula metroul/ratb-ul si ca nu ne permitem un amarat de taxi suntem nevoiti sa mergem cu pe-josul, crescand riscul de a fi atacati de violatori, criminali, hoti, drogati sau pur si simplu lei paralei. In momentul in care iesi din casa te expui unui pericol care poate fi numit sabia lui Damocles, stii ca ti se poate intampla, dar nu stii cand o sa cada. Certitudinea ramane aceesi nimeni nu poate evita moartea. Si oarecum am invatat ca oameni sa acceptam asta, dar dupa cum se spune in popor sunt alte lucruri mai rele ca moartea care se intampla si care-i afecteaza pe unii dintre noi. De aceea eu propun sa apreciem mai mult aventurile nocturne, diurne, chiar si atunci cand mergem la scoala, chiar si atunci cand stam in casa. Si propun sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem deja si pentru relele care ne-au evitat pe moment.

Leapsa: Daca as fi

Am preluat aceasta leapsa de la Cartim : http://cartim.ro .

Daca eram o luna, as fi fost cu siguranta Mai

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost Luni pentru ca imi plac inceputurile

Daca eram o parte a zilei, as fi fost un Apus pentru ca simbolizeaza renasterea
Daca eram un animal marin, as fi fost un Delfin pentru ca sunt prietenoasa
Daca eram o directie, as fi fost Inainte pentru ca acolo ma indrept
Daca eram o virtute, as fi fost Compasiunea
Daca eram o personalitate istorica, as fi fost Regina din Sheba
Daca eram o planeta, as fi fost probabil Pluto cea mica si indepartata
Daca eram un lichid, as fi fost Apa
Daca eram o piatra, as fi fost Smarald
Daca eram o pasare, as fi fost un papagal frumos colorat
Daca eram un tip de vreme, as fi fost Ploaia care racoreste si curata aerul
Daca eram un instrument muzical, as fi fost o vioara melancolica
Daca eram o emotie, as fi fost Veselia
Daca eram un sunet, as fi fost La-ul central al pianului
Daca eram un element, as fi fost Focul care arde cu pasiune
Daca eram un cântec, as fi fost Cranberries - Dreams
Daca eram un film, as fi fost What dreams may come
Daca eram un serial, as fi fost House MD
Daca eram o carte, a fi fost Un veac de singuratate al lui Garcia Marquez
Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost Anda Bradeanu din cartea lui Drumes: Scrisoare de Dragoste
Daca as fi fost un fel de mâncare, as fi fost o delicioasa supa de pui cu taietei de casa
Daca eram un oras, as fi fost Pythagorio
Daca eram un gust, as fi fost Dulce-acrisor
Daca eram o culoare, as fi fost Albastru topaz
Daca eram un material, as fi fost Matase fina
Daca eram un cuvânt, as fi fost Da
Daca eram o parte a corpului, as fi fost Ochii pentru ca nu poti vedea sufletul altcuiva daca nu permiti acelei persoane sa-ti vada sufletul
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost Incantarea
Daca eram o materie de scoala, as fi fost Istoria pentru ca nu poti controla ceea ce vei deveni daca nu cunosti ceea ce ai fost
Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Serenity
Daca eram o forma, as fi fost Cerc
Daca eram un numar, as fi fost 1
Daca eram un mijloc de transport, as fi fost un cal
Daca eram o haina, as fi fost o camasa alba lunga
Ziua cea mai frumoasa: Vineri
Cel mai mare obstacol: Incapatanarea
Cea mai mare greseala: Sa nu vezi si sa nu auzi desi aparatele necesare iti functioneaza bine
Radacina tuturor relelor: Frica
Distractia cea mai placuta: Calatoriile
Cea mai mare înfrângere: Sa nu iti cunosti limitele
Cel mai bun profesor: Dumitrescu Maria
Prima necesitate: Telefonul mobil
Ceea ce te face cel/a mai fericit/a: sa primesc un zambet in dar
Cel mai mare mister: Originea migrenelor mele
Cel mai rau sentiment: Teama
Cel mai bun cadou: Prietenia
Lucrul cel mai de valoare: Sanatatea
Calea cea mai rapida: Linia dreapta
Sentimentul cel mai placut: Multumirea ca am dus ceva pana la capat
O protectie efectiva: Cunosterea
Cel mai bun remediu: Comunicarea
Forta cea mai puternica: Sinceritatea
Persoanele cele mai necesare: Familia si prietenii
Lucrul cel mai placut dintre toate: O carte buna

joi, 7 ianuarie 2010

Pe masura ce anii trec

Spuneam odata ca atunci cand varsta mea va afirma ca sunt batrana, eu ma voi simti ca la 16 ani.
Lucrurile s-au mai schimbat intre timp. Daca noi oamenii ne mintim singuri spunandu-ne ca "lupul isi schimba parul dar naravul ba" am descoperit ca e usor sa te schimbi. E usor sa iti doresti alte lucruri, e usor sa ai alte nevoi, e usor ca ceea ce te multumea odata sa nu o mai faca in viitor. Ba mai mult, e usor sa devii altcineva, sa-ti schimbi comportamentul, sa tre "adaptezi" din cauza celor din jur sau din cauza unor evenimente nefericite/fericite.
Nu inteleg de ce noi oamenii ne limitam pe noi insine sau chiar pe altii, considerand ca daca o persoana calca odata gresit asa va face mereu. Nu inteleg de ce noi oamenii condamnam exact lucrurile care stau in natura noastra,precum faptul ca cream relatii prin jocuri strategice sau ca nu suntem perfecti, sau atunci cand ne enervam ni se pune un val in fata si uitam de lucrurile bune, sau ca nu uitam niciodata ceea ce e rau. Si ce daca?! Putem sa fim exact ceea ce ne dorim, exact ceea ce alegem. Din pacate deseori ajunge sa fim ceea ce vor altii sa fim, ceea ce-si doresc altii sa fim sub pretextul ca asa ne-ar fi mai bine. Cacat! Niciodata nimeni nu stie ce e mai bine pentru mine. Eu sunt singura care ma cunosc suficient de bine incat sa pot sa am dreptul de a face alegeri in numele meu. Si da se intampla sa gresesc, dar daca eu care ma cunosc mai bine decat ma cunosc altii, pot sa fac alegeri gresite pentru mine, cum pot altii sa-si inchipuie ca pot sa o duca la capat?! Numeste-l complexul lui dumnezeu, numeste-l prostie, numeste-l cum vrei. Nu e corect sa incerci sa schimbi o persoana care se simte bine exact asa cum e. Corect e sa ajuti o persoana sa se schimbe atunci cand aceasta o cere sau iti da de inteles ca o vrea.
Cert e ca pe masura ce anii trec, descopar ca multe lucruri general acceptate de oameni nu se potrivesc realitatii mele. Si mai e o certitudine, cand o sa fiu batrana, o sa continui sa descopar lucruri noi la fel cum o faceam odata la 16 ani...