Filosofia lupului

Uneori simt nevoia de a urla catre luna precum un lup singuratic, mereu cautand emotii sau intelegere... Numai sa o vad stand acolo -stapana peste lume, mereu frumoasa,dar rece, nepasatoare la suferintele noastre individuale sau globale, mereu un martor pasiv al greselilor noastre, niciodata incercand sa repare, ajute sau sa se implice in vreun fel-ma innebuneste dar si fascineaza in acelasi timp. Cateodata imi pare trista, si-mi imaginez ca este satula sa priveasca istoria repetandu-se cu alte personaje ca intr-o telenovela de prost gust, incapabila sa schimbe programul macar. Alteori cred ca simt nevoia de a umaniza-o , oferindu-i jertfa emotiile mele, cautand , de fapt, o modalitate de a scapa de ele, sperand ca ea sa-mi daruiasca in schimb nepasarea sa.
Uneori simt nevoia de a dansa sub cerul liber, avand ca muzica o chitara, sau simplele valuri ale marii, sa simt atingerea tandra a aerului, sa ma simt privita de stele, sa ma simt libera ca o pasare gata sa-si ia zborul, sa ma invart in cerc iara si iara pana ametesc si cad.

De cele mai multe ori iubesc lumea si vreau sa fac parte din ea, sa zbor, sa rad, sa iubesc, sa ma joc, sa o iau de la capat, dar uneori (doar uneori) ma consider o simpla persoana nebuna care in loc sa vada realitatea sumbra care o inconjoara vede numai lucrurile bune, si atunci ma enervez, iar in acele rare momente simt ca totul e nedrept simt ca lumea este rea, devin impulsiva si rece- precum luna.

Poate ca e adevarat ce se spune ca soarta nu-ti da mai mult decat esti capabil sa duci,sau daca nu cel putin se spala pe maini oferindu-ti posibilitatea de a dobandi modalitati prin care sa-ti poti duce crucea. Intr-o lume plina de false certitudini, e greu sa crezi cu adevarat in ceva, sau e greu sa-ti mentii parerile. Totul se schimba,incet sau repede, totul se transforma, evolueaza, involueaza, nimic nu ramane la fel- nici macar Eu...

Viata ca un meci de fotbal

Viata e ca un joc de fotbal, mereu te astepti sa fii faultat, totul pentru doar cateva clipe de glorie. Pare ca si cum toti suntem dispusi sa credem in basme , in acel happy ending, cu toate ca ni se demonstreaza iara si iara ca nu exista asa ceva, ca acele clipe de fericire se sfarsesc lasand loc unor alte experiente, altor obstacole pe care le depasim doar pentru a "gusta" din nou fericirea aceea. Viata ne amageste iara si iara, ne ofera cate putin din "fructul interzis" pentru ca noi sa revenim silitori ca niste dependenti, dispusi sa facem orice pentru acea nepretuita fericire.
De curand, un/o mitoman/a a atentat la fericirea mea. Desigur m-am intrebat de ce, ce rau am facut eu ca sa merit asta... Desigur timp de 3 luni am indurat cu calm, incercand sa inteleg ce se ascunde in spatele acestei persoane. Ce il/o motiveaza? Evident era ca incearca sa ma desparta de iubitul meu. M-am intrebat care ar fi motivele, am incercat sa-i ofer ceea ce vroia, prefacandu-ma ca nu mai sunt cu iubitul meu, dar nu a incetat nici asa. Pana la urma am ignorat complet acea persoana, iar ca sa se razbune , sa revina in centrul atentiei a inceput sa-mi streseze iubitul cu telefoane in miez de noapte, hranindu-l cu minciuni noapte de noapte. Si oarecum a functionat, la un moment dat a intervenit indoiala, iar eu la un moment dat satula de atata rautate directionata catre mine, mi-am iesit din fire. Si uite asa a primit ceea ce si-a dorit: clipa sa de fericire...
Ceea ce dovedeste ca oamenii a face absolut orice ca sa fie fericiti, si ceea ce demonstreaza totodata ca fericirea mea este cauzata de lucruri total diferite fata de fericirea altuia.
In momente ca astea ma intreb daca e cazul sa ma schimb, daca e cazul sa devin asa cum lumea mi-a cerut-o de mii si mii de ori.. Stiu ca raspunsul este nu, dar indoiala e acolo, si se stie ca o mica urma de indoiala poate cauza prapastii in timp...

Despre Bucurie

Mevlana Rumi spune ca bucuria e acel rau pe care-l simti curgand din tine, purificandu-te, atunci cand faci lucruri din suflet. Mahatma Gandhi afirma ca bucuria vine din suferintele cu care incerci, lupti, nu din victorie. Exact ceea ce incearca si Profetiile de la Celestine sa ne invete, exact ceea ce ne invata Dumnezeu prin simplul fapt ca permite Raului sa existe, exact ceea ce vedem in fiecare zi pe strada.