Alchimia vietii - Partea I

In fond, pretuim tineretea pentru ca intr-o zi vom ajunge la batranete, spunea odata Mircea Eliade. Batranetea reprezinta 2 etape una in care noi ne trezim bantuiti de reumatism, agresati de senilitate - in care moartea ne bate la usa, dar si momentul in care putem (cel mai probabil) sa spunem ca am dobandit intelepciune.
Dar eu cred ca mai exista un tip de batranete-cea a spiritului. Uneori (destul de rar intradevar), intalnim in calea noastra copii, adolescenti, sau chiar tineri adulti, care ne uimesc(in sensul bun al cuvantului) prin felul in care isi conduc viata. Copii maturi, intelepti, copii care nu pot fi numiti copii. E adevarat ca unii dintre acestia se maturizeaza rapid si iremediabil din cauza unor tragedii, dar altii pur si simplu se nasc cu o viziune mai profunda asupra vietii. Cei din urma sunt oameni care cred eu ca au suflet batran. Si ca se raspund la semnele de intrebare pe care poate ca le aveti citind asta, ma refer la reincarnare. Asa cum spune Eliade pretuim tineretea, in special dupa ce am pierdut-o. Din prisma reincarnarii tinerete inseamna primele vieti. Conform doctrinei budiste,

Despre the end

Un lait motiv pe care il invatam devreme in viata este ca totul se sfarseste. Fie ca e vorba de jucaria preferata pe care o scapam pe jos si ajunge la gunoi, fie ca e vorba de o etapa a vietii, fie ca e vorba de oameni sau chiar de planete, sisteme solare, totul se termina.
De cate ori oare nu ne-am intrebat ce e dincolo de moarte... Unii spun ca e un mare nimic, ca viata dupa moarte e un mit, altii spun ca e precum Raiul descris de Dante-o extensie a visurilor noastre, altii spun ca energia care ramane dupa noi este reciclata- ne reincarnam. Aseara am visat un vechi vis al meu, in care tot ceea ce vedeam era negru, dar in care imi auzeam gandurile. M-am surprins intrebandu-ma in vis daca asa o sa fie si dupa moarte. Daca pur si simplu voi fi o voce pierduta in vid, sau energie care se pregateste pentru a fi asimilata de un corp, si mi-am dat seama ca gandul ca mai departe nu e nimic ma sperie mai tare decat posibilitatea unei forme de existenta noi. In fond suntem ceea ce credem. Ca suntem atei, ca alegem sa urmam o religie, sau ca combinam traditiile unor mai multe religii pentru a crea un set de credinte in conformitate cu personalitatile noastre, important e ca ceea ce credem sa fie un instrument care sa ne ajute sa traim in impacare si echilibru emotional macar :). Eu una mi-am creat pe parcursul timpului un set de credinte si principii pe care nu le incalc. Eu cred ca dupa moarte devenim energie si ca la un moment dat vom revenii sub o forma sau alta pe pamant. De asemeni cred ca ceea ce credem poate deveni realitate, asadar sunt convinsa ca ma voi reincarna.

Ce parere aveti?