Se spune ca nicaieri nu e ca acasa... Desi de cand sunt la facultate merg foarte rar in Mangalia, acasa, mereu cand o fac ma simt ca si cum apartin de acel loc. Poate ca e vorba de obisnuinta sau poate e din cauza ca valorez fiecare lucru care se afla acolo. Poate e vorba de grija si atentia pe care le-am acordat-o diferitelor lucruri de acolo: mobila, geamuri, canapeaua pe care am stricat-o cu soramea de vreo 2 ori :)), scaunul meu minunat albastru in care-mi petreceam noptile albe scriind, invatand, sau chatuind, abtipildurile cu ingerashi si cu ganduri frumoase pe care Claudiu mi le-a trimis odata, delfinul de la Victor, fotoliul unde am lesinat intr-o noapte, oglinda unde ma machiam, masa pe care am murdarit-o de atatea ori, jucariile mele din copilarie(cele care au ramas neatinse de soramea), sufrageria in care ma bucuram de libertate deplina dansand si uitand de timp, de oameni... Poate ca toate momentele pe care le-am petrecut acolo au lasat un fel de energie pozitiva, hranitoare care ma cuprinde mereu cand intru in acea casa.
Cu mult drag, proaspat-revenita in Bucuresti, mereu a voastra scumpa si draga Bianca!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Leave a comment