Despre istoria care se repeta

A fost odata ca niciodata o tara frumoasa, situata intr-un loc nici prea cald, nici prea rece care se numea Dacia.

Acesta prea frumoasa tara, era una dintre cele mai renumite fiice ale zeitei Europa. Bogatiile, minunatiile ei erau atat de nenumarate, incat celelalte fiice ale Europei o pizmuiau nespus.
Roma cea mai intinsa tara a Europei a devenit dusmanul cel mai infocat al Daciei. Dupa mii si mii de viclenii si strategii Roma a invins-o pe Dacia furandu-i o mare parte din resurse, dar daruindu-i in schimb progresul, deoarece Dacia era o tara simpla, bazata pe traditii. Dupa ce scapa de amenintarea Romei, Dacia este lovita din plin de catre 2 frati: Imperiul Habsburgic si Imperiul Otoman, care iara ii fura din nou din bogatii si care, pe deasupra o impart in 3 tarisoare mai mici. Cu timpul Dacia se razboieste si reuseste sa se elibereze de cotropitori, unindu-se din nou, sub numele de Romania, o tara reinoita, dar naiva si mult ramasa in urma din pricina dominatiilor straine.
Dar cam toti copiii Europei raveneau in continuare la Romania si la resursele ei. Intre timp Rusia ii fura o bucata de teritoriu, Ucraina alta parte, iar Romania desi supravietuieste pare sa devina bataia de joc a tuturor.
Cu timpul, de parca nu ar fi trecut prin suficient de multe si de parca nu ar fi avut destui dusmani, impotriva Romaniei se rascoala chiar copiii ei, romanii. Romanii educati de-a lungul timpului de catre unchii si matusele lor au descoperit ca e mai usor si mai eficient sa furi decat sa muncesti, sa strici, decat sa construiesti, asa ca au inceput Marea Rascoala a Nesimtirii. Au inceput sa se certe intre ei, sa se fure intre ei si de la altii, sa-si bata joc de putinul progres pe care Romania l-a facut, sa vorbeasca urat, sa fie violenti, sa urle si sa tipe ca niste maimute in plina campanie electorala, sa-si bata copiii, sa-i arunce la gunoi, sa arunce gunoiul pe strazi de la geamuri, sa fie mizerabili si dizgratiosi unul fata de celalalt. Iar Romania suferea, Romania la un pas de ruina isi plangea copiii, pe toti mai rai, mai buni, cum or fi fost ei. In fata atator incercari Romania a plans pentru prima data atunci cand copiii ei s-au indepartat de ea, pentru a se comporta precum s-au comportat fratii ei cu ea. Si pe zi ce trece inima Romaniei se micsora tot mai mult...
Si uite asa istoria are tendinta de a se repeta in circumstante diferite, cu personaje diferite, dar mereu aceleasi fapte, mereu aceleasi rautati. Te face sa te intrebi de ce se intampla aceleasi lucruri la nesfarsit, sau de ce in acest caz Dacia/Romania sufera iara si iara?! Eu as spune ca asta se datoreaza faptului ca oamenii nu vor sa invete niciodata, de aceea mereu va exista cate un Traian, cate un Hitler, cate un Osama, cate o Biserica care sa-si doreasca mai mult decat i se cuvine si care sa foloseasca forta pentru a obtine acele lucruri. Mereu va exista cineva care sa fure si sa omoare si sa calce pe oricine in picioare pentru a obtine mai mult. In fond singurul adevarat defect in lume este lacomia. Asa ca eu recomand la toata lumea cate o cupa a lui Pitagora ca sa invete ca lacomia se plateste greu.
Cu un pic de amaraciune in suflet, cauzata de lipsa de bun simt a oamenilor lacomi si rai, dar mereu cu zambetul sperantei pe buze, va pupacesc cu drag, a voastra simpatica Bianca :D.