Viata ca un meci de fotbal

Viata e ca un joc de fotbal, mereu te astepti sa fii faultat, totul pentru doar cateva clipe de glorie. Pare ca si cum toti suntem dispusi sa credem in basme , in acel happy ending, cu toate ca ni se demonstreaza iara si iara ca nu exista asa ceva, ca acele clipe de fericire se sfarsesc lasand loc unor alte experiente, altor obstacole pe care le depasim doar pentru a "gusta" din nou fericirea aceea. Viata ne amageste iara si iara, ne ofera cate putin din "fructul interzis" pentru ca noi sa revenim silitori ca niste dependenti, dispusi sa facem orice pentru acea nepretuita fericire.
De curand, un/o mitoman/a a atentat la fericirea mea. Desigur m-am intrebat de ce, ce rau am facut eu ca sa merit asta... Desigur timp de 3 luni am indurat cu calm, incercand sa inteleg ce se ascunde in spatele acestei persoane. Ce il/o motiveaza? Evident era ca incearca sa ma desparta de iubitul meu. M-am intrebat care ar fi motivele, am incercat sa-i ofer ceea ce vroia, prefacandu-ma ca nu mai sunt cu iubitul meu, dar nu a incetat nici asa. Pana la urma am ignorat complet acea persoana, iar ca sa se razbune , sa revina in centrul atentiei a inceput sa-mi streseze iubitul cu telefoane in miez de noapte, hranindu-l cu minciuni noapte de noapte. Si oarecum a functionat, la un moment dat a intervenit indoiala, iar eu la un moment dat satula de atata rautate directionata catre mine, mi-am iesit din fire. Si uite asa a primit ceea ce si-a dorit: clipa sa de fericire...
Ceea ce dovedeste ca oamenii a face absolut orice ca sa fie fericiti, si ceea ce demonstreaza totodata ca fericirea mea este cauzata de lucruri total diferite fata de fericirea altuia.
In momente ca astea ma intreb daca e cazul sa ma schimb, daca e cazul sa devin asa cum lumea mi-a cerut-o de mii si mii de ori.. Stiu ca raspunsul este nu, dar indoiala e acolo, si se stie ca o mica urma de indoiala poate cauza prapastii in timp...

Oamenii si febra examenelor

Dupa cum stim cu totii (din pacate !!!) vara inseamna si examene.Dupa ce depasesti momentul psihic -moment in care ti se comunica cate tratate si carti de specialitate ai de "invatat" (mai exact de reprodus mecanic..pentru ca-n Romania nu se pune accent pe logica si intelegere ci mai degraba pe capacitatea de memorare si redare exacta a unor informatii,asa incat examenele devin exercitii de memorie in care fiecare isi chinuie neuronii si incearca sa asimileze o cantitate informationala mare in timpul cel mai scurt) -- incerci sa te apuci de invatat.E vara si e cel mai nepotrivit moment,e cald afara iar aerul conditionat deja e depasit de situatie..incerci sa ramai treaz dupa ce consumi cantitati industriale de energizante si cafea..citesti,citesti si iar citesti si parca nu se mai termina niciodata.O iei de la capat,incerci sa faci o sinteza si sa selectezi notiunile fundamentale dar dupa un timp realizezi ca incercarea e sortita esecului pentru ca "toate notiunile sunt fundamentale"..materiale stufoase pline de concepte,definitii si clasificari.E momentul in care te simti pierdut..te uiti trist la materiale si incerci sa o iei iar de la capat; orele trec si se face dimineata si spui pentru moment "stop" si incerci sa gasesti o modalitate buna de a te relaxa.

Personal niciodata nu m-am stresat pentru examenele de sesiune..dar a venit momentul in care e necesar sa ma stresez: examenul de licenta si cum dusesem o lupta acerba toata noaptea cu notiunile lui Golu,cu teoriile lui Holdevici..eram fericit ca am reusit sa supravietuiesc cu neuronii intacti desi ma chinuia foarte tare o durere de cap.Am decis sa ma depresurizez (sa scap de presiunea de la nivel cerebral) si ce metoda mai buna puteam sa gasesc decat sa beau un pahar de tarie.(A nu se intelege gresit,a te depresuriza consumand o cantitate mica de alcool nu are de-a face cu a te imbata sau cu actiuni similare,pur si simplu te folosesti de un artificiu de moment care sa te ajute sa faci fata..personal nu beau decat extrem de rar si doar la ocazii speciale -sarbatori,zile de nastere,etc.-).Am cautat prin toata casa o sticla de tarie si am dat peste o sticla de colectie Jack Daniel's,mi-am pus un pahar (unicul) si am inceput sa beau.Ce nu am realizat eu insa era faptul ca sticla fiind de colectie,whiskey-ul era vechi si in consecinta foarte tare si a reusit sa ma ameteasca.La 5 de dimineata ma prapadeam de ras legat de faptul ca melcul are 3 buze fara sa-mi pese ca-n 2 saptamani am examen ! Am luat o maslina verde sa-mi pun in bautura si m-am trezit consumand intreaga punga de masline.Am inceput sa rad iar isteric de penibilul situatiei in care ma aflam si mi-am spus (nu cu voce tare) : I'm amazing,doar eu pot sa fac tampenii de genul asta.Eram atat de ametit incat am inceput sa-i cant pisicii (am o pisica,un BSH-British ShortHair).Biata pisica se uita speriata la mine (avea o privire speriata cu accente de scarba) si fiind si nervoasa a inceput sa dea din coada.M-am enervat si mai tare si am inceput sa urlu la ea ca exista aer conditionat si ca n-am nevoie de ventilator,moment in care m-a atacat ; mai exact m-a muscat tare de mana dupa care a fugit victorioasa prin casa.Dupa am picat in pat cu laptop-ul in brate..in loc sa fiu suparat sau deranjat de faptul ca fusesem muscat , radeam in continuare si uitandu-ma la pisica care statea in cealalta parte a camerei (parca la adapost de nebunu' care urla la prima ora a diminetii) i-am zis : vroiam sa fiu muscat dar nu de tine si cu alta conotatie ! Pisica se uita si mai ciudat la mine..Dupa incep sa discut cu Bianca pe mess si ii povestesc despre "intamplare" si-mi da ideea sa o transform intr-un articol (ceea ce s-a si intamplat).

Concluzia e ca reactionam ciudat in situatii de stres maxim iar ideea de a consuma chiar si o cantitate mica de alcool pentru a scapa de presiunea de moment uneori se dovedeste a fi neinspirata.

A rade sau a nu rade? - intrebarea zilei

Am ras ieri ca o libelula cand vede fasole sau mazare sau ce d.. mananca chestiile astea. Daca ma intreaba azi cineva de ce o sa pic drept absolut idioata si complet ametita sau alcoolista deoarece habar nu am ce a fost atat de funny. Adevarul e ca am avut casa plina de fufe si de fufi ( women & men) si la un moment dat am pierdut sirul glumelor. Cert e ca s-a ras mult, s-a vorbit tare, si ca de obicei am vorbit de i-am intrecut pe toti.. Iara mi s-au ciordit chestii ( adica am daruit iara o parte din bijoux-uri), mi-au afumat casa, mi-au pus stapinire pe unul din laptopuri, si pe muzica, pe scaune si chiar pe mingea de aerobic. In mijlocul procesului orga mea a ramas incapacitata, bucataria mea intoarsa cu za ass in sus, vecinii mei cu sechele, eu mult prea vesela ca sa pot dormi linistita. Drept urmare dupa ce marea parte a musafirilor s-au tirat pe alte meleaguri ( nu mai ospitaliere!! ) un grup de strans de 4 am ramas ca sa jucam rummy. Desigur nu am dus jocul pana la capat deoarece sahul meu superb adus din Africa din nu stiu ce material smecheros, a fost luat in vizor... Asa ca am inceput sa jucam sah, la 1 noaptea, dupa vin, dupa ce m-am trezit la 6, dupa ce nu dormisem decat 2 ore deoarece am fost bantuita de gandul ca va intra cineva in casa asa ca nu am putut dormi. Where`s my Hercules?? Ahh da eram atat de euforica din cauza ca am facut rost de 2 dintre cele 3 jocuri pe care le-am jucat vreodata: Hercules si Sims 1 :X.( daca are careva sfaturi despre cum sa trec de centaur do tell pls :D)
Si uite asa a mai trecut o zi din viata mea, intrebarea mea e ca daca a fost atat de pierduta precum am impresia azi, am ras, m-am distrat, insa ce am invatat ieri?? nimic, in afara de putina legislatie rutiera :|. Obisnuiam sa consider ca atunci cand trece o zi fara sa invat nimic, acea zi e pierduta. E ea oare cu adevarat pierduta atunci cand te simti bine?? Habar nu am, tot ce stiu e ca atunci cand incepi ziua prin a face un compliment cuiva care are nevoie, pana la sfarsitul zilei acel compliment ti se va intoarca chiar daca sub o alta forma. Si tocmai ce v-am daruit secretul fericirii :))(cu placere!!).

Pana una alta ma intorc la citit si cu riscul de a ma repeta afirm: Katie Macalister rullzzzz!! Mai rad un pic apoi ma intorc la treaba. Cu drag pe de planeta cartilor amuzante despre femei incapatanate si zapacite va saluta o si mai zapacita Bianca.
Kiss-Kiss

Draga mister jurnal,

M-am gandit si razgandit, si am ajuns la concluzia ca jurnalul meu e un el, minunat, care nu comenteaza aiurea, care imi asculta toate filozofarile de cacao ( intelegeti metafora si nu am nimic cu cacao-a nu fac discriminari), un el care daca ar putea mi-ar pune un boboc de trandafir in paharul de vin, care m-ar alinta, mangaia, si mi-ar face masaje ( >:) ), care mi-ar suporta crizele de isterie, chiar si in rarele cazuri in care nu am dreptate, care mi-ar zambi strengar si care mi-ar oferi acea libertate de care am atata nevoie. Za best friend ever!!!! Ah si as mai putea adauga la lista de calitati faptul ca-mi intelege glumele idioate, sau cel putin se comporta ca si cum le intelege :)). Revenind: draga mister jurnal minunat scump si drag, voiam sa-ti povestesc cat de super-ultra fericita ma simt acuma mi-am recuperat orga, si am cantat juma` de zi in disperata incercare de a mai recupera, de asemenea ieri m-am simtit aproape de natura. Din cauza ca am dormit la bunici acasa, aseara am lucrat pamantul asa cum se proceda odinioara, si vreau sa spun ca ma simt satisfacuta si multumita datorita chestiei asteia. Mi-a mai venit o idee de terapie: joaca in tarana, sau gradinaritul ar trebui sa ne ajute sa ne calmam. Si daca ma gandesc bine taranii se sinucid rar sau deloc, deci banuiesc ca functioneaza bine :))- mai ales daca avem in vedere ca sunt clasa cea mai oropsita. Nu ma intrebati de unde scot cuvintele astea, dar am inceput sa ma exprim in foarte multe cuvinte pe care nu le-am mai folosit de vreo 8 ani cel putin.
Am o mica nedumerire, daca iti mai amintesti cand iti povesteam ca mereu mai gasesc o problema medicala pe care trebuie sa o rezolv? Acuma suspectez ca am o alergie ciudata si pe langa asta mi-a aparut un fel de nodul pe gat, pe care probabil ar trebui sa-l verific la doctor , desi recunosc ca mi-e teama, pentru ca de cand eram mica am avut impresia ca o sa mor din cauza vreunui tip de cancer/ tumoare. Sunt cam paranoica ce pot spune, dar avand in vedere istoria mea medicala, nimic nu m-ar putea surprinde- de fapt, ma insel, sa fiu sanatoasa tun ar reusi sa o faca( sa ma surprinda adica). Iara vorbesc mult si prost :)). Tine-mi pumnii sa nu mor din cauza unei galme (sau ce o fi) la gat. Vreau sa apuc macar 40 de ani sa ma vad acolo femeie independenta cu o cariera de succes, si dupa pot merge sa fac cunostinta cu Big Buddy (alias Doamne-Doamne, Allah etc).

Noh ghine ,eu ti las, mereu a ta paranoica si zapacita Bianca .
PS: Kiss-Kiss (mi-am amintit de expresia asta pe care o foloseam inainte si pe care cred ca o luasem dintr-o carte, asa ca nu m-am putut abtine sa o folosesc)

Terapie cu vin si cioco

Cei care ma cunosc foarte bine, stiu ca de-a lungul timpului am avut parte de cativa "pacienti", care sufereau de diferite probleme. Acei pacienti sunt de fapt prieteni, care veneau la mine ca ultima solutie pentru rezolvarea problemelor lor. Asta din cauza ca atunci cand dau un sfat incerc sa introduc in ecuatie si faptul ca oamenii sunt complet diferiti ca gandire si stil de viata, dar si faptul ca oamenii au tendita de omite anumite lucruri in special atunci cand sunt suparati.
Mai nou am dezvoltat cu ajutorul unui prieten, sa-i spunem Anonim, care a avut nevoie chiar azi de o sedinta de terapie (mentionez ca e pro-bono , pentru ca vreau sa castig puncte in plus la Kharma, in speranta ca nu o sa ma mai lovesc chiar de tot ce e imobil :)) ). Ideea mea geniala a fost, tratamentul cu vin si cioco. Vinul, rosu desigur, a ajutat pentru a dezlega limba, iar cioco, pentru ca ajuta la stimularea placerii, ceea ce inseamna ca creierul (nu creierul in sine, dar o glanda)(sa ma corecteze Raul daca gresesc) elibereaza cantitati (fie ele si foarte mici) de serotonina, care v-a ajuta 'pacientul' sa-si potoleasca nervii suficient incat sa piarda aceea subiectivitate rautacioasa pe care o are atunci cand este agitat. Si cum am dovedit in nenumarate cazuri sunt un mic geniu, Anonim a realizat pe cont propriu ( doar indrumat de mine) ce are de facut, si-a capatat fericirea, si s-a si stricat de ras. Am ales sa inchei 'sedinta' cu o plimbare ca intre prieteni, care sa-l ajute sa se relaxeze ceva mai mult.
Pornind de la aceasta incalcita poveste ( nu va puteam relata exact discutia deoarece as fi tradat increderea ce mi-a fost acordata), voiam sa reamintesc oamenilor in general, cat de important e sa ne amintim mereu ca toate raspunsurile legate de viata noastra personala, relationate cu deciziile pe care suntem nevoiti sa le luam, se afla chiar la noi. Uneori pentru a le vedea , trebuie doar sa incercam sa simtim mai putin, sa pasim in afara mintii noastre, si sa cautam acea raza de obiectivitate de care depindem deseori atunci cand dorim sa luam o decizie buna. Si sa recunoastem cati dintre noi vor sa decida prost?! Aproape nimeni. Mai este inca o problema importanta, multi dintre noi nu sunt capabili sa aleaga, sa decida, multi dintre noi suntem impinsi sau trasi de catre altii care decid atat de mult incat fura liberul arbitru al celor din jur. Si trist e ca uneori nici nu realizeaza ca isi bazeaza intreaga viata pe ceea ce altii considera corect. Eu una nu suport ideea de a fi controlata sau condusa prin viata de catre altcineva, dimpotriva de multe ori prefer sa risc sa iau decizii gresite decat sa cer un simplu sfat, iar atunci cand cer sfaturi recunosc ca nu le pun in practica decat daca coincid cu ceea ce aveam in minte, sau decat daca sunt absolut convinsa ca e corect ceea ce mi se spune. Poate ca problema mea consta in faptul ca sunt obisnuita sa am dreptate, si a ajuns sa-mi placa atat de mult aceasta stare incat am devenit aroganta, motiv pentru care desi ascult cu placere sfaturile care mi se acorda, nu tin intotdeauna cont de ele. Asta sau chiar am mereu dreptate :))...

In concluzie, sfatul meu (pe care puteti sa-l ignorati daca nu va convine) este sa ascultati in primul rand de rationamentul vostru, si apoi de prieteni, in special in cazurile in care nu ati fost complet sinceri despre situatia in care sunteti prins. Nu uitati ca e usor sa spui " fa aia" sau " nu fa aia" cand nu este fericirea proprie in joc, asa ca daca dati un sfat fiti siguri ca specificati ca va bazati intregul raspuns pe cele relatate, ca poate ca nu detineti toate datele problemei.

Si pentru ca azi am facut o fapta buna, desi cineva a fost rau cu mine ieri, consider ca merit inca o jumatate de pahar de vin rosu, precum si o portie dubla de House MD care sa ma bine dispuna. Pana una alta, eu cea convinsa ca le voi invinge pe toate, va pup si va imbratisez cu drag.

Despre motivatie

"Sedit qui timut ne non succederet."-Horatiu
( Cel care s-a temut de succes a stat degeaba)

Mereu m-am intrebat oare care este catalizatorul nostru? Care e combustibilul? Ce ne face sa functionam intr-o societate in care sperantele apartin mai mult de realmul viselor decat de realitatea posibila( nici macar probabila). Ce ne motiveaza?

Cred ca daca am da un raspuns concret la aceste intrebari, am rezolva o mare parte din problemele lumii, desigur ca cel mai probabil am crea alte noi situatii dificile. Ca de obicei, eu ma voi supune propriei mele analize, asa ca voi incepe. Pe mine ma motiveaza foarte mult planurile. Daca am un plan bine pus la punct , cat mai detaliat, ma ajuta sa-mi vad viitorul si sa ma autoanalizez in functie de situatia respectiva. Daca din acea analiza par multumita, impacata, fericita, si-mi creeaza posibilitatea de a-mi atinge fericirea si pe alte planuri, atunci avem o Bianca ambitioasa instantaneu. Dar planurile si abilitatea mea de a vizualiza viitorul pe care-l preconizez in functie de cateva alegeri, nu-s neaparat tot una cu realitatea, si nu pot fi aplicate in toate cazurile.
Ce ma motiveaza pe mine sa merg mai departe atunci cand sunt trista?Aici raspunsul depinde in mod cert de sursa supararilor mele. Daca sunt deprimata din cauza ca ma simt singura si neinteleasa, un prieten care ma intelege, sau doar ma cunoaste suficient de bine ca sa stie ca nu-s in apele mele este o motivatie mai mult decat suficienta. In schimb daca e o problema legata de iubire, mi-e suficient

Eu recomand (seriale)

M-am gandit sa va sugerez cateva seriale tv(pe care le-am urmarit pe internet evident, celor care aveti suficient timp pentru a le urmari.
Incep prin a recomanda The mentalist, un serial in care Jane, un fost escroc, care profita de abilitatile sale de a hipnotiza oamenii, a interpreta caractere, a umple goluri ca sa-i "fraiereasca" pe oameni, de fapt ca fin cunoscator al tipologiilor umane, el pur si simplu specula. Acest escorc ajunge sa colaboreze cu C.B.I. ( un fel de FBI al Carliforniei), in incercarea de a-l prinde pe Red John - criminalul care i-a ucis familia. Serialul contine foarte multe date despre psihologia umana, are o tenta usor comica, si este interesant de privit.
De asemeni recomand Cougar Town - un serial amuzant, care surprinde viata unei mame in varsta de 40 de ani, dupa divort, cand incearca sa-si traiasca viata de adolescenta pe care nu apucase sa o faca. Astfel spre oroarea prietenei ei incepe sa umble cu barbati mult mai tineri , sa petreaca si sa se imbete pana uita de ea.
Mai recomand in special iubitorilor de SF serialul Fringe in care Olivia Dunham, se uneste cu Peter Bishop si tatal scos de la nebuni al acestuia, Walter Bishop, in disperata incercare de a-si trata colegul si iubitul, care a fost infectat cu un virus complet necunoscut. Conspiratii in floare, oameni rai deveniti buni, intentii bune care sfarsesc prin a face rau, serialul este orice in afara de plictisitor.
Un alt serial pe care l-am privit cu placere este White Collar in care Neil Caffrey un escroc, hot, ajuns intr-un final dupa gratii, caruia i se ofera posibilitatea de a ramane intr-un fel de arest la domiciliu, cu conditia sa acorde informatii cu privire la un falsificator de arte renumit: Olandezul. Pana la urma arestul la domiciliu se transforma intr-o colaborare. Pentru femei : Neil is HOT!!! :D.

ec

Draga jurnalule

Din nou am trecut print-o perioada agitata, drept urmare, nu am avut timp liber pentru a scrie sau pentru a ma delecta in discutii cu prietenii. Timpul trece, si niciodata nu se opreste macar pentru un minut, sau pentru un pahar de ambrozie rosie delicioasa. Uneori imi amintesc de copilarie, cand aveam parca tot timpul din lume. Ma uit inapoi in trecut si ma surprind dorindu-mi sa pot face timpul sa leneveasca macar un pic, asa cum o faceam. Nu pot sa ma abtin, asa ca ma intreb cum de avem senzatia ca timpul are rabdare cu noi atunci cand suntem copii? Ma gandesc acuma ca as fi putut face mult mai multe, nu o spun cu regret, o spun ca pe o mantra, pe care vreau sa o retin, in cazul in care am dreptate si oamenii renasc, sa raman cu acea lectie adanc intiparita in suflet. Nu as alege sa actionez diferit, poate ca totusi as incerca sa fac mai mult. Uitandu-ma inapoi, vad ca am devenit mai puternica, mai constienta de mine, de calitatile mele, si poate un pic mai rautacioasa si nervoasa decat inainte. Si totusi,

Omenire si teroare

Uneori oamenii ma ingrozesc. Tin minte ca in copilarie, jucandu-ma cu animale, mereu ma gandeam cat de norocoasa sunt pentru ca sunt om, pentru ca pot gandi, pentru ca-mi pot controla instinctele pentru ca traiesc intr-o societate civilizata. Oarecum acea imagine idilica din copilarie s-a spulberat, deoarece traind intr-o societate care se vrea a fi civilizata, am realizat exact ce fel de animale teribile sunt oamenii. Cuvinte ca mila, compasiune, bun simt, sunt pe cale de disparitie, mai intalnim uneori exceptiile, iar uneori acestia ne surprind. In schimb rautatea, nepasarea, distanta, ipocrizia sunt la putere. Oamenii au ales calea cea usoara, sa fie cruzi. Eu ii consider sociopati pe marea majoritate, animale care desi pot gandi, desi au cunostinta conceptelor bine/rau, aleg sa nu le pese, aleg ceea ce ei considera un pragmatism neconventional, iar urmarile sunt pur si simplu scarboase. De exemplu aseara, vorbind cu un bun prieten acesta mi-a aratat ca in China, ciorba de fetus este o delicatesa. Oamenii asteapta 5 luni

Schimbarile sunt esentiale in viata noastra uneori

Timpul trece si niciodata nu realizam cat de mult ne schimbam pe masura ce trece.Se spune ca nu e bine sa traiesti cu regrete...drept urmare eu actionez instinctiv iar atunci cand am chef sa fac un lucru il fac pur si simplu fara sa ma gandesc la consecinte,fara sa mai las ratiunea sa actioneze in locul meu si sa ma limiteze sau sa ma opreasca din ceea ce vreau sa fac si sa simt ca nu traiesc.In ultima vreme am realizat cat de dor imi e de vechii mei prieteni si de momentele placute pe care le petreceam impreuna si am decis sa-i caut prin diverse mijloace iar faptul ca i-am gasit mi-a redat o parte din mine,din ce eram..parca m-as fi regasit pe mine sau parca ma priveam pur si simplu prin ochii altcuiva obiectiv si rece si-mi placea ce vad,ce eram.Sunt momente in viata in care pur si simplu uiti cine esti..apar evenimente care-ti distrug oarecum sistemul valoric si fiind dorinc de a te integra in diverse grupuri sociale renunti la valorile tale si fara sa-ti dai seama renunti la tine,la ce esti.Totul fiind superficial e logic ca e si perisabil si la un moment dat cand perdeaua de fum se trage ramai doar cu reminiscente din tine.Cel mai important lucru e

Facebook - retea de socializare ?!

Recent mi s-a tot reprosat faptul ca nu aveam account de facebook,majoritatea prietenilor mei fiind dispusi sa faca orice pentru a ma convinge sa-mi fac (sunt destul de incapatanat si greu renunt la ideile mele daca cineva nu aduce argumente cat mai convingatoare si pertinente).Cand a aparut facebook-ul acum cativa ani,mi-am aruncat o privire si a fost suficient pentru a ma convinge ca interfata este foarte proasta si la prima vedere era genul de retea de socializare cheap cu un anumit target.Nici discursul lor care era suficient de persuasiv n-a reusit sa ma determine sa-mi fac..picatura care a a umplut paharul a fost interdictia lansata de iubita mea care intr-un acces de nervi imi interzicea in mod explicit sa-mi fac..desi n-am spus-o cu voce tare am gandit-o -punem pariu ca-mi fac?!- asa am ajuns sa-mi fac account la ei.Toate bune si frumoase pana am inceput sa-mi editez profilul..pe langa faptul ca interfata este foarte proasta si lasa de dorit din toate punctele de vedere si server-ul lor este plin de bug-uri (erori) in asa fel incat ajungi sa adaugi ceva de 100 de ori ca modificarea sa fie salvata o singura data.As putea spune ca astea sunt aspecte insignifiante care ar putea fi trecute cu vederea dar

Alchimia vietii - Partea I

In fond, pretuim tineretea pentru ca intr-o zi vom ajunge la batranete, spunea odata Mircea Eliade. Batranetea reprezinta 2 etape una in care noi ne trezim bantuiti de reumatism, agresati de senilitate - in care moartea ne bate la usa, dar si momentul in care putem (cel mai probabil) sa spunem ca am dobandit intelepciune.
Dar eu cred ca mai exista un tip de batranete-cea a spiritului. Uneori (destul de rar intradevar), intalnim in calea noastra copii, adolescenti, sau chiar tineri adulti, care ne uimesc(in sensul bun al cuvantului) prin felul in care isi conduc viata. Copii maturi, intelepti, copii care nu pot fi numiti copii. E adevarat ca unii dintre acestia se maturizeaza rapid si iremediabil din cauza unor tragedii, dar altii pur si simplu se nasc cu o viziune mai profunda asupra vietii. Cei din urma sunt oameni care cred eu ca au suflet batran. Si ca se raspund la semnele de intrebare pe care poate ca le aveti citind asta, ma refer la reincarnare. Asa cum spune Eliade pretuim tineretea, in special dupa ce am pierdut-o. Din prisma reincarnarii tinerete inseamna primele vieti. Conform doctrinei budiste,

Despre the end

Un lait motiv pe care il invatam devreme in viata este ca totul se sfarseste. Fie ca e vorba de jucaria preferata pe care o scapam pe jos si ajunge la gunoi, fie ca e vorba de o etapa a vietii, fie ca e vorba de oameni sau chiar de planete, sisteme solare, totul se termina.
De cate ori oare nu ne-am intrebat ce e dincolo de moarte... Unii spun ca e un mare nimic, ca viata dupa moarte e un mit, altii spun ca e precum Raiul descris de Dante-o extensie a visurilor noastre, altii spun ca energia care ramane dupa noi este reciclata- ne reincarnam. Aseara am visat un vechi vis al meu, in care tot ceea ce vedeam era negru, dar in care imi auzeam gandurile. M-am surprins intrebandu-ma in vis daca asa o sa fie si dupa moarte. Daca pur si simplu voi fi o voce pierduta in vid, sau energie care se pregateste pentru a fi asimilata de un corp, si mi-am dat seama ca gandul ca mai departe nu e nimic ma sperie mai tare decat posibilitatea unei forme de existenta noi. In fond suntem ceea ce credem. Ca suntem atei, ca alegem sa urmam o religie, sau ca combinam traditiile unor mai multe religii pentru a crea un set de credinte in conformitate cu personalitatile noastre, important e ca ceea ce credem sa fie un instrument care sa ne ajute sa traim in impacare si echilibru emotional macar :). Eu una mi-am creat pe parcursul timpului un set de credinte si principii pe care nu le incalc. Eu cred ca dupa moarte devenim energie si ca la un moment dat vom revenii sub o forma sau alta pe pamant. De asemeni cred ca ceea ce credem poate deveni realitate, asadar sunt convinsa ca ma voi reincarna.

Ce parere aveti?

Bun venit, Raul!

Dupa cum spuneam in postul precedent, l-am tot batuta la cap pe Raul sa devina co-partenerul meu de blog. Intr-un final a acceptat, asa ca ii urez bun venit si multa inspiratie :D.