Despre motivatie

"Sedit qui timut ne non succederet."-Horatiu
( Cel care s-a temut de succes a stat degeaba)

Mereu m-am intrebat oare care este catalizatorul nostru? Care e combustibilul? Ce ne face sa functionam intr-o societate in care sperantele apartin mai mult de realmul viselor decat de realitatea posibila( nici macar probabila). Ce ne motiveaza?

Cred ca daca am da un raspuns concret la aceste intrebari, am rezolva o mare parte din problemele lumii, desigur ca cel mai probabil am crea alte noi situatii dificile. Ca de obicei, eu ma voi supune propriei mele analize, asa ca voi incepe. Pe mine ma motiveaza foarte mult planurile. Daca am un plan bine pus la punct , cat mai detaliat, ma ajuta sa-mi vad viitorul si sa ma autoanalizez in functie de situatia respectiva. Daca din acea analiza par multumita, impacata, fericita, si-mi creeaza posibilitatea de a-mi atinge fericirea si pe alte planuri, atunci avem o Bianca ambitioasa instantaneu. Dar planurile si abilitatea mea de a vizualiza viitorul pe care-l preconizez in functie de cateva alegeri, nu-s neaparat tot una cu realitatea, si nu pot fi aplicate in toate cazurile.
Ce ma motiveaza pe mine sa merg mai departe atunci cand sunt trista?Aici raspunsul depinde in mod cert de sursa supararilor mele. Daca sunt deprimata din cauza ca ma simt singura si neinteleasa, un prieten care ma intelege, sau doar ma cunoaste suficient de bine ca sa stie ca nu-s in apele mele este o motivatie mai mult decat suficienta. In schimb daca e o problema legata de iubire, mi-e suficient

sa-mi spun ca sunt sute de milioane de baieti, si ca intotdeauna voi putea gasi ceva mai bun, asta functioneaza doar din cauza ca o cred. Daca sunt nemultumita de mine insami, atunci simplul fapt ca sunt asa impotriva vointei mele, ma determina sa-mi controlez atat cat pot de mult actiunile, astfel incat sa pot face loc schimbarii pe care mi-o doresc- mantra mea este ca "sunt cine aleg sa fiu".

Dar mai exista un catalizator, si inca unul puternic unul care ne motiveaza de multe ori in mod gresit ca si cum devine o adevarata entitate care ne sopteste sa reactionam impotriva bunei noastre ratiuni. Acel factor este frica. Oameni care se ucid, sau care ucid pe altii, oameni care fura, oameni care mint, oameni care nu-si parasesc casele, oameni care dupa 25 de ani de chin nu se despart, oameni pe care ii intalnim deseori pe strada ,fara sa-i vedem cu adevarat ca sunt acolo, fara sa le oferim intelegerea si sfatul de care au atata nevoie. In schimb insasi teama care e un atat de puternic adversar si care se intoarce aproape mereu impotriva noastra poate fi un factor motivant benefic : frica ce te impiedica sa-ti investesti toti banii intr-un bilet la loto, frica ce te face sa-ti termini pe ultima suta de metri proiectul la munca , frica de viciu care ii impiedica pe oameni (unii) sa se drogheze/imbete, frica de a face inchisoare care ii impiedica pe(unii) oameni sa fure si sa omoare, sau frica de a fi omorat care te face sa o iei pe aleea luminata.
In final mereu ajung la aceeasi concluzie totul este relativ, ma intreb daca Einstein si-a dat seama cat de mare dreptate avea cand a enuntat prima data teoria relativitatii, care desi e un principiu fizic, aparent isi are aplicatie in vietile noastre de zi cu zi. Toti factorii care ne motiveaza, care ne sculpteaza, sunt dependenti de alti factori, care depind de altii, ca sa ajungem la concluzia ca ceea ce azi mi se intampla mie e cauzat de stranutul unui american. Daca pare lipsit de logica, va dau drept exemplu teoria care spune ca bataia aripilor unui fluture in trecut poate cauza un urgan in viitor. Adica totul se aduna, nimic nu e risipit. Si nu pot sa ma abtin din a ma intreba, oare e cazul sa ne invinuim stramosi ca au descoperit ca petrolul e un bun combustibil, iar in urma acestui fapt noi azi avem razboaie? Sa o invinum pe Marie Curie care in incercarea disperata de a crea o noua sursa de energie a descoperit aproape accidental bomba atomica? Sa-l invinuim pe primul homonoid care a descoperit focul? Probabil ca ar fi mai usor daca am face asta, dar cert e ca faptele din trecut , chiar si faptele altora au repercusiunile pe care le au azi, deoarece noi permitem acest lucru. Un cerc poate fi mereu frant, sau putem mereu sa desenam altul daca alegem sa o facem si daca suntem suficienti de multi ca sa o facem. Care va fi alegerea noastra?? Ne vom teme de succes, sau vom actiona? Eu una actionez in felul meu de mult, nu va schimba lumea, dar sper eu ca va afecta in bine universurile catorva indivizi.

Cu mare drag, tot eu, a voastra scumpa si draga, Bianca