Draga jurnalule

Din nou am trecut print-o perioada agitata, drept urmare, nu am avut timp liber pentru a scrie sau pentru a ma delecta in discutii cu prietenii. Timpul trece, si niciodata nu se opreste macar pentru un minut, sau pentru un pahar de ambrozie rosie delicioasa. Uneori imi amintesc de copilarie, cand aveam parca tot timpul din lume. Ma uit inapoi in trecut si ma surprind dorindu-mi sa pot face timpul sa leneveasca macar un pic, asa cum o faceam. Nu pot sa ma abtin, asa ca ma intreb cum de avem senzatia ca timpul are rabdare cu noi atunci cand suntem copii? Ma gandesc acuma ca as fi putut face mult mai multe, nu o spun cu regret, o spun ca pe o mantra, pe care vreau sa o retin, in cazul in care am dreptate si oamenii renasc, sa raman cu acea lectie adanc intiparita in suflet. Nu as alege sa actionez diferit, poate ca totusi as incerca sa fac mai mult. Uitandu-ma inapoi, vad ca am devenit mai puternica, mai constienta de mine, de calitatile mele, si poate un pic mai rautacioasa si nervoasa decat inainte. Si totusi,

daca mi s-ar oferi ocazia sa ma intorc in trecut pentru a schimba ceva, cred ca nu as schimba nimic. Si iara am ajuns de la a povesti ultimele saptamani, la cu totul altceva. Poate ca totusi am tendinta de a ma invarte in jurul cozii. Ma intreb daca e chiar atat de deranjant pentru cei din jur,nu de alta dar undeva trebuie sa pun o limita. Oare de ce ma tot balbai printre cuvinte? Probabil ca din cauza ca nu am mai scris de atata timp, ideile mele s-au acumulat, si se lupta sa iasa toate deodata, probabil acesta e motivul pentru care m-am simtit atat de obosita. Si cel mai rau e ca ma simt relativ singura, relativ neinteleasa. Imi amintesc de un moment in care ma simteam asemanator din punct de vedere psihic, un fost iubit si bun prieten m-a incurajat spunandu-mi exact ce simteam la acel moment, si demonstrandu-mi astfel ca stie cum ma simt, ca ma intelege si ca nu sunt singura. I kind of miss that, and my old friends, but I guess that they have their own live to deal with.

Cu drag,
Eu