Eu si cea din oglinda

Sunt o persoana stresanta. Pentru mine cel putin. Se pare ca-mi place sa ma torturez singura de multe ori, punandu-mi intrebari, analizand lucruri marunte, lipsite de valoare sau importanta... ma rog, cel putin asa considera cei din jurul meu. Imi place sa ma framant, desi imi face rau, cred ca asta se datoreaza partii din mine careia ii place singuratatea si independenta. Mai e si cealalta parte din mine care adora sa fie printre oameni(nu in aglomeratie), dar in mijlocul oamenilor, sa vorbeasca sa fie auzita, inteleasa, placuta si sa ajute. Mereu m-am intrebat de ce imi place sa ajut atat de mult, de ce imi face psihic atat de mult bine... Sunt fericita sa cred ca am gasit o explicatie cat de cat trasa de par. Cred ca atunci cand ajut pe cineva ma concentrez atat de tare pe problemele persoanei respective incat uit pentru cateva minute de ale mele. Si doar de atat am nevoie cateva clipe sa ies din capul meu sa ma bag in capul altcuiva,pentru ca atunci cand ma intorc "acasa" sa pot sa fiu obiectiva si sa ma simt oarecum neafectata de problema mea. Pot gandi limpede si pot gasi solutii mult mai usor in felul asta.
Partea din mine careia ii place singuratatea, linistea, sa gandeasca si sa se framante cu tot felul de intrebari e mult mai greu de inteles. E o parte egoista si visatoare, care-si doreste multe, dar se limiteaza doar la starea de dorinta si nu incearca sa puna in practica, e orgolioasa ca un taur si devine usor agresiva atunci cand cineva ii ataca orgoliul, face mereu presupuneri si cauta mereu mesajele ascunse dincolo de cuvinte si de gesturi. E mereu alerta si mereu dispusa sa interpreteze gresit si sa actioneze gresit atunci cand o persoana apropriata face un comentariu cu dublu inteles. E usor razbunatoare la primul raspuns si merge dupa deviza daca cineva iti face ceea ce nu-ti place, fa-l sa se simta la fel ca sa se lecuiasca. Dupa ce reintra in starea de liniste, isi vede si asuma complet greselile si incearca sa le evite pe viitor. Are un instinct desavarsit, care ii permite sa vada oamenii asa cum sunt, departe de ceea ce vor sa para si care o pune in situatia in care rareori se inseala.
Partea sociabila din mine e usor de observat, mereu cu zambetul pe buze, mereu dispusa sa ofere ajutor, mereu vorbareata, mereu incercand sa-ti distraga atentia de la probleme si frustari. E galagioasa, si uneori intra in spatiul privat al oamenilor. In mod ciudat atrage oamenii catre ea ca un magnet, chiar daca de multe ori intentia ei nu e asta. Are incredere in sine, chiar daca nu e mereu constienta de calitatiile sale, preferand sa se concentreze asupra defectelor si sa le gaseasca utilitati pozitive. E usor neatenta si atunci cand cineva discuta cu ea se pierde in detaliile fizice: mimina, pozitie, gesturi semi-ignorand ceea ce i se povesteste. In certuri se comporta diferit in functie de cat de intense sunt sentimentele pentru persoana respectiva: atunci cand ii pasa de cineva prefera sa accepte chiar si injustitiile si sa taca (doar intr-o limita); iar atunci cand e vorba despre o simpla cunostinta de obicei isi pastreaza pe fata nepasarea si diplomatia, dar face astfel incat cealalta persoana sa se enerveze la culme si sa se consume. Totusi certurile ii consuma energia si mereu ajunge sa planga si sa regrete in urma lor, chiar si atunci cand nu este vinovata. Partea asta din mine isi cauta alinare in muzica si in carti atunci cand se simte singura.
De multe ori ma simt ciudata, atunci cand simt ca sunt 2 entitati diferite in mine, dar e amuzant sa vad cum se domina cu randul, cum ajung sa coexiste, intr-o forma stranie de pace si armonie, realizand mereu acelasi intreg, aceeasi persoana, pe mine... Si cel mai neobisnuit e faptul ca atunci cand una e fericita, este si cealalta, ceea ce nu ar trebui sa se intample avand in vedere preferintele aproape complet diferite. Sau poate ca e natural, poate ca toti impartasim aceleasi lucru, fara sa constientizam, poate ca in toti exista parti opuse care se echilibreaza. Mereu zambesc atunci cand ma gandesc la echilibru, poate ca sunt pe drumul cel bun, poate ca incetul cu incetul invat sa ma misc in directia vantului si nu impotriva lui.
Cu mult drag si multa serenitate in suflet, a voastra diferita prietena, Bianca