Despre istoria care se repeta

A fost odata ca niciodata o tara frumoasa, situata intr-un loc nici prea cald, nici prea rece care se numea Dacia.

Leapsa: Prima carte citita

Monsieur Cartim ( http://cartim.ro ) a binevoit sa-mi mai arunce o leapsa in care trebuie sa-mi amintesc printre siruri de romane, ce carte am citi prima data. Banuiesc ca basmele Fratilor Grim nu se pun si nici povestile nemuritoare. Cred ca Pacala am citit prima data cap-coada, pentru ca eram frustrata ca mama mea dulce si scumpa adormea dupa primele doua fraze pe care le citea, asa ca dupa ce am invatat sa citesc a trebuit sa iau la mana tot ce incepuse mama sa-mi citeasca. Dupa aceea am vazut Dosarul Pelican la tv si am descoperit ca aveam cartea lui J Grisham- Cazul Pelican- in casa si m-a prins curiozitatea.
Leapsa merge mai departe la toti care vor sa raspunda!

Doar ceva ce voiam sa spun

M-am bucurat mult cand am avut surpriza sa fac cunostinta (virtual vorbind), cu doua dintre persoanele care citesc ceea ce scriu pe acest blog. Mi-am dat seama ca nu am incercat niciodata sa-mi imaginez ce se ascunde in spatele celor care citesc acest blog, cu exceptia prietenilor care au "obligatia morala" sa vada ce am mai "debitat"... Glumesc, sigur inca nu am obligat pe nimeni sa stea sa citeasca ceea ce am scris eu, cred ca intr-un fel nici nu m-am asteptat ca cineva sa fie interesat ( nu ca nu mi-as fi dorit). Poate ca atrasi de curiozitate, cativa prieteni au inceput sa-mi citeasca periodic postarile, dar nu mi-am dat seama ca persoane complet necunoscute, fara nici un fel de legatura or sa ajunga sa citeasca si sa se regaseasca in ceea ce scriu si cu atat mai putin nu mi-am imaginat ca or sa ma caute doar ca sa-mi spuna asta. Inca odata dorintele devin realitate... Blogul acesta mi-am dorit sa devina un loc prin care sa poti patrunde in mintea altcuiva, sa poti vedea ceea ce vede altcineva, sau mai bine spus , felul prin care altcineva vede lucrurile. Intr-o oarecare masura, am reusit, si am fost fericita sa aflu ca cineva ascuns de o tastatura si niste cabluri, ajutat de un monitor, a considerat ca sunt demna de a-l cunoaste si poate de a-i deveni prietena.
Va trimit multi pupicei in semn de recunostinta ( chiar daca va cunosc , chiar daca nu), tuturor celor care patrundeti in mintea mea, cu mult drag, mereu a voastra Bianca.

Casa, dulce casa!

Se spune ca nicaieri nu e ca acasa... Desi de cand sunt la facultate merg foarte rar in Mangalia, acasa, mereu cand o fac ma simt ca si cum apartin de acel loc. Poate ca e vorba de obisnuinta sau poate e din cauza ca valorez fiecare lucru care se afla acolo. Poate e vorba de grija si atentia pe care le-am acordat-o diferitelor lucruri de acolo: mobila, geamuri, canapeaua pe care am stricat-o cu soramea de vreo 2 ori :)), scaunul meu minunat albastru in care-mi petreceam noptile albe scriind, invatand, sau chatuind, abtipildurile cu ingerashi si cu ganduri frumoase pe care Claudiu mi le-a trimis odata, delfinul de la Victor, fotoliul unde am lesinat intr-o noapte, oglinda unde ma machiam, masa pe care am murdarit-o de atatea ori, jucariile mele din copilarie(cele care au ramas neatinse de soramea), sufrageria in care ma bucuram de libertate deplina dansand si uitand de timp, de oameni... Poate ca toate momentele pe care le-am petrecut acolo au lasat un fel de energie pozitiva, hranitoare care ma cuprinde mereu cand intru in acea casa.
Cu mult drag, proaspat-revenita in Bucuresti, mereu a voastra scumpa si draga Bianca!

Leapsa cu Literatura

Am primit de la cartim ( http://cartim.ro), o leapsa asa ca o sa ii dau drumul...

Despre Bucurie

Mevlana Rumi spune ca bucuria e acel rau pe care-l simti curgand din tine, purificandu-te, atunci cand faci lucruri din suflet. Mahatma Gandhi afirma ca bucuria vine din suferintele cu care incerci, lupti, nu din victorie. Exact ceea ce incearca si Profetiile de la Celestine sa ne invete, exact ceea ce ne invata Dumnezeu prin simplul fapt ca permite Raului sa existe, exact ceea ce vedem in fiecare zi pe strada.

Draga jurnalule

Ma indreptam catre parc ascultand una dintre melodiile care ma linistesc si imi permit sa gandesc cu adevarat, sa reflectez, sa meditez, melodia se numeste canzone angelica - Asher Quinn.

Metamorfoza

In viata totul este legat de suisuri si coborasuri. Ceva mereu de trage in jos, atunci cand erai in varf, ca si cum nu ai voie sa te bucuri prea mult de acel sentiment.

Legea Atractiei Universale

In mecanica clasica Sir Isaac Newton a fost cel care a descoperit si enuntat Legea atractiei universale, conform caruia 2 corpuri punctiforme de masa m si m1 se atarg reciproc printr-o forta direct proportionala cu produsul maselor si invers proportionala cu patratul distantei dintre centrele de greutate ale corpurilor.

Flashback si filosofii

Ati avut vreodata unul dintre momentele alea cand mergand pur si simplu pe strada o senzatie, un parfum, o imagine te opreste pur si simplu in loc? Parca nu ai putere, parca nu vrei sa pleci.

Karma

Am avut un weekend placut. De fapt ceva mai mult decat placut chiar daca m-a urmarit ghinionul de 1 mai. De fapt problema mea este ca eu sunt eu si nu pot scapa de mine. Incep sa cred ca am facut ceva teribil intr-o viata anterioara. Cum scap de una dau de alta. M-am intalnit cu cativa colegi de la facultate ca sa mergem la un fel de concert. Toate bune si frumoase pana

Good old friend

stefan daniel: buna
stefan daniel: am nevoie de un sfat
stefan daniel: esti>
Bianca Turnea: spune
Bianca Turnea: sarumana chipesule
stefan daniel: o sa iti zic in mare
stefan daniel: eram aseara cu tovarasa si e tot una care comenta mereu cand treceam pe langa noi

Draga Jurnalule

As spune ca m-am saturat de atatia doctori. In ultimele 2 luni am fost cel putin de 2 ori pe saptamana la diferiti doctori care si-au facut datoria de a ma indopa cu pastile. Partea buna e ca orice au facut a functionat ma simt chiar bine. Migrenele mele constante nu si-au mai facut aparitia de o luna. Crampele au disparut si ele. Pot sa ma concentrez din nou atunci cand vorbesc. Nu ma mai simt obosita si slabita tot timpul. Ma simt iara ca un titirez plin de energie. Si e o senzatie placuta. Sper ca in timpul asta nu am devenit dependenta de pastile. Teoretic mai am vreo 2 luni de tratament, dar sunt optimista, imi permit sa fiu din nou asa. Recunosc ca mi-a fost frica. Mi-a fost frica sa nu mi se puna un termen de expirare. Stiu ca intr-o zi o sa mor, dar nu vreau sa stiu cand. Imi place felul in care imi traiesc viata fara sa conteze ceea ce o sa se petreaca maine, ci doar ceea ce se intampla acum. Imi place ca iau prezentul in serios si-l traiesc cat de intens pot eu. Cred ca daca as afla ca o sa mor in curand, nu as mai putea sa nu ma gandesc la viitor, si cel mai mult mi-e teama ca as lua decizii in baza faptului ca timpul meu e limitat. Nu vreau asta. Nu vreau sa ma gandesc la durerea parintiilor mei, a prietenilor. Imi place ca sunt persoane carora le pasa de mine, doar ca nu vreau ca acest lucru sa le faca rau. Oricum gandurile astea au disparut, m-am linistit. Imi place ideea ca nu voi trai la nesfarsit, dar asta nu inseamna ca vreau sa stiu data si ora cand o sa mor. Prefer sa raman ignoranta in privinta asta. Odata cu disparitia grijilor astora pot spune ca ma bucur iara de viata ca inainte. Vad iara minunile ce se petrec zi de zi, odata cu minunea trezirii mele. Ma trezesc iara la 6 si dorm mai putin si mai bine. Ma bucur iara de vant atunci cand adie prin parul meu sau cand imi infioara gatul. Ma bucur iara de magaierea calda a razelor de soare. Ma bucur iara sa-mi ascund fata sub o pereche de ochelari mari care sa-mi permita sa spionez oamenii din jur. Ma bucur iar sa privesc in ochii indragostitiilor si sa vad speranta si dorinta emanand din ei. Iar muzica ma umple din nou, ma alina din nou, ma inveseleste din nou. Ma simt ca si am fost scufundata in intuneric o perioada de timp si abia acum lumina reuseste sa patrunda aici.
Sunt sanatoasa din nou, ma rog suficient de sanatoasa si se vede asta si in zambetul meu, si pe fata mea care nu mai e galbuie, si in postura mea corecta acum, care ma face sa par puternica din nou. Chiar asa ma si simt. Sunt plina de speranta si plina de ambitie. Ma simt stapana pe viata mea si ador sa arat asta printr-un ruj rosu puternic care sa-mi scoata in evidenta ochii. Da si lumea observa asta. Din nou prind priviri pline de dorinta indreptate catre mine, din nou zambete cochete care ma umplu se satisfactie si care imi hranesc orgoliul deja imens. Da e atat de bine sa fiu eu din nou. Si imi place din nou sa ma simt importanta. Nu ma mai doare, nu ma mai face sa ma simt vinovata. E o senzatie placuta care ma umple cu un sentiment frumos, un sentiment de victorie, un sentiment care ma asigura ca atunci cand iti doresti ceva tot Universul lupta ca sa-ti indeplineasca acea dorinta. Si in cazul meu s-a dovedit adevarat.
Multumesc ca nu te saturi niciodata sa ma asculti si ca nu te plangi niciodata ca vorbesc prea mult.

Vreau sa ma pierd in corpul tau

Iata probabil unele dintre cele mai frumoase versuri de dragoste pe care le-am auzit vreodata. Melodia are cativa ani si-i apartine lui David Bisbal, ma scuzati daca traducerea mea nu e tocmai perfecta, dar m-am straduit. Melodia se numeste quiero perderme en tu cuerpo.


Vreau sa ma pierd in corpul tau
Precum apa limpede intr-o raza de lumina
Sa-ti privesc ochii nesiguri
Unde se ascund mii de vise de iubire
Vreau sa beau din buzele tale
Acea mangaiere de luna si miere
Si sa descopar fericirea
Pasiunii ce se ascunde in pielea ta.
Vreau sa pictez cu sarutarile tale
Un cer plin de stele stalucitoare
Sa caut haina in corpul tau
In noaptea eterna a tineretii tale.
Vreau sa-mi satur nebunia
In acea plaja a goliciunii tale
Pentru a umple de tandrete
Inocenta pura de a te face femeie.
Vreau sa evadez prin burta ta
Ca sa ma umplu din nou de pace
E atat de imens sa te am
Ingravata in pieptul meu ca un adevarat.
Vreau sa-ti daruiesc anii mei,
Dorinta de a te iubi,
Forta si credinta mea.
Vreau sa ajung cu mana ta
In visul sacru pe care mereu l-am avut.

Eu si cea din oglinda

Sunt o persoana stresanta. Pentru mine cel putin. Se pare ca-mi place sa ma torturez singura de multe ori, punandu-mi intrebari, analizand lucruri marunte, lipsite de valoare sau importanta... ma rog, cel putin asa considera cei din jurul meu. Imi place sa ma framant, desi imi face rau, cred ca asta se datoreaza partii din mine careia ii place singuratatea si independenta. Mai e si cealalta parte din mine care adora sa fie printre oameni(nu in aglomeratie), dar in mijlocul oamenilor, sa vorbeasca sa fie auzita, inteleasa, placuta si sa ajute. Mereu m-am intrebat de ce imi place sa ajut atat de mult, de ce imi face psihic atat de mult bine... Sunt fericita sa cred ca am gasit o explicatie cat de cat trasa de par. Cred ca atunci cand ajut pe cineva ma concentrez atat de tare pe problemele persoanei respective incat uit pentru cateva minute de ale mele. Si doar de atat am nevoie cateva clipe sa ies din capul meu sa ma bag in capul altcuiva,pentru ca atunci cand ma intorc "acasa" sa pot sa fiu obiectiva si sa ma simt oarecum neafectata de problema mea. Pot gandi limpede si pot gasi solutii mult mai usor in felul asta.
Partea din mine careia ii place singuratatea, linistea, sa gandeasca si sa se framante cu tot felul de intrebari e mult mai greu de inteles. E o parte egoista si visatoare, care-si doreste multe, dar se limiteaza doar la starea de dorinta si nu incearca sa puna in practica, e orgolioasa ca un taur si devine usor agresiva atunci cand cineva ii ataca orgoliul, face mereu presupuneri si cauta mereu mesajele ascunse dincolo de cuvinte si de gesturi. E mereu alerta si mereu dispusa sa interpreteze gresit si sa actioneze gresit atunci cand o persoana apropriata face un comentariu cu dublu inteles. E usor razbunatoare la primul raspuns si merge dupa deviza daca cineva iti face ceea ce nu-ti place, fa-l sa se simta la fel ca sa se lecuiasca. Dupa ce reintra in starea de liniste, isi vede si asuma complet greselile si incearca sa le evite pe viitor. Are un instinct desavarsit, care ii permite sa vada oamenii asa cum sunt, departe de ceea ce vor sa para si care o pune in situatia in care rareori se inseala.
Partea sociabila din mine e usor de observat, mereu cu zambetul pe buze, mereu dispusa sa ofere ajutor, mereu vorbareata, mereu incercand sa-ti distraga atentia de la probleme si frustari. E galagioasa, si uneori intra in spatiul privat al oamenilor. In mod ciudat atrage oamenii catre ea ca un magnet, chiar daca de multe ori intentia ei nu e asta. Are incredere in sine, chiar daca nu e mereu constienta de calitatiile sale, preferand sa se concentreze asupra defectelor si sa le gaseasca utilitati pozitive. E usor neatenta si atunci cand cineva discuta cu ea se pierde in detaliile fizice: mimina, pozitie, gesturi semi-ignorand ceea ce i se povesteste. In certuri se comporta diferit in functie de cat de intense sunt sentimentele pentru persoana respectiva: atunci cand ii pasa de cineva prefera sa accepte chiar si injustitiile si sa taca (doar intr-o limita); iar atunci cand e vorba despre o simpla cunostinta de obicei isi pastreaza pe fata nepasarea si diplomatia, dar face astfel incat cealalta persoana sa se enerveze la culme si sa se consume. Totusi certurile ii consuma energia si mereu ajunge sa planga si sa regrete in urma lor, chiar si atunci cand nu este vinovata. Partea asta din mine isi cauta alinare in muzica si in carti atunci cand se simte singura.
De multe ori ma simt ciudata, atunci cand simt ca sunt 2 entitati diferite in mine, dar e amuzant sa vad cum se domina cu randul, cum ajung sa coexiste, intr-o forma stranie de pace si armonie, realizand mereu acelasi intreg, aceeasi persoana, pe mine... Si cel mai neobisnuit e faptul ca atunci cand una e fericita, este si cealalta, ceea ce nu ar trebui sa se intample avand in vedere preferintele aproape complet diferite. Sau poate ca e natural, poate ca toti impartasim aceleasi lucru, fara sa constientizam, poate ca in toti exista parti opuse care se echilibreaza. Mereu zambesc atunci cand ma gandesc la echilibru, poate ca sunt pe drumul cel bun, poate ca incetul cu incetul invat sa ma misc in directia vantului si nu impotriva lui.
Cu mult drag si multa serenitate in suflet, a voastra diferita prietena, Bianca