Draga jurnalule,

Nu stiu de ce dar oamenii au simtit dintotdeauna o nevoie de a crede in mai mult...
Poate ca au incercat sa dea un sens vietii, poate ca pur si simplu lucrurile pe care nu le putem explica ne fascineaza, habar nu am, cert e ca legende despre fiinte cu puteri ciudate au existat mereu. Pe mine ma incanta ideea ca ar putea exista cineva mai puternic, mai intelept, pe scurt cineva diferit de mine. Nu ca nu mi-ar placea o lume formata din persoane ca mine (lumea ar fi perfecta =)) ), dar ador diversitatea si ceea ce-mi place la ea este faptul ca ma obliga sa ma adaptez, sa ma schimb, sa invat lucruri noi pe care nu le-as putea invata tot de la mine. Lumea e deja asa, diferita de mine, exista oameni mai intelepti, mai culti, mai puternici, mai deosebiti decat mine, lucru care-mi permite sa ma simt unica. Revenind la subiect, legendele, miturile mereu au fost una din pasiunile mele. Imi plac lucrurile care contrazic stiinta, fenomenele oculte, vampirii, vrajitoarele, fantomele, Dumnezeu. La fel ca orice altceva pe lume si stiinta trebuie sa aiba un opus. Cand eram mica mi-am creat o lume fantastica in care eu seara hotaram ce si cum visam. Vampirii au facut parte din lumea mea fantastica, iar moartea perfecta mi-ar fi putut-o oferi doar o astfel de fiinta mistica. De ce imi amintesc de toate astea? Am gasit un serial care mi-a placut mult si care mi-a trezit din nou interesul fata de vampiri. Serialul se numeste Vampire Diaries si prezinta o poveste interesanta in care 2 frati devin dusmani (din cauza unei femei desigur), dar care ajung mereu in situatia in care sunt nevoiti sa se ajute. Eu ma apuc de citit cartile ca nu mai am rabdare.

Iubire si durere

Nimic nu dureaza la nesfarsit. Nici viata, nici o relatie frumoasa si nici macar problemele mele tehnice si plictisitoare.
Sa spunem ca am revenit in forta, desi multe ganduri mi-au pierit in tot acest rastimp cat am fost plecata. Se spune ca e important sa nu privesti niciodata in trecut. Se spune ca e important sa ignori viitorul si orice ti-ar putea oferi el. Se spune ca dragostea nu are limite si e neconditionata. Se spune ca traind in prezent,vei fi mereu fericit. Fiecare are o reteta a succesului fiecare are ceva de impartasit din experienta sa si toti vrem cu buna credinta sa-i ajutam pe altii sa invete. Nu toti oamenii vor sa invete si unii dintre ei chiar stiu deja lectia doar ca nu vor sa o aplice. Dar daca cel care nu vrea sa invete e chiar cel pe care il iubesti? Cel mai greu este sa ne comportam firesc cu persoanele pe care le iubim. Cu cat le iubim mai mult cu atat pretentiile cresc, cu cat oferi mai mult cu atat astepti mai mult respect, apreciere etc. Cu cat iubim mai mult cu atat vorbele acelor persoane, gesturile lor au o importanta deosebita. Ca barbat poti sa faci rau prin vorbe aruncate la intamplare, spuse fara grija la nervi, la oboseala, iar ca femeie ajungi sa te consumi pentru chestii marunte lipsite de importanta pentru cei din jur, iar totul devine mai grav, cand, incepi sa te simti neinteleasa. Intotdeauna femeile sunt acuzate ca sunt drastice,dramatice, plangacioase, smiorcaite sau mai stiu eu ce, fara ca nimeni sa se intrebe: totusi ce s-o petrece in sufletul ei? Exagerez, sunt persoane care se intreaba, dar poate ca nu am intalnit eu inca. Si da, spun asta pentru ca sunt subiectiva. Parerea mea e ca si barbatii sufera doar ca intr-un alt mod, intr-un mod interiorizat si orgolios. Am descoperit ca eu sufar in mai multe feluri si ca ma exprim complet diferit chiar daca sentimentul de tristete e acelasi. Uneori tin in mine, alteori izbucnesc, uneori tin in mine pana ajung acasa si plang linistita, alteori plang, uneori sunt ironica si sarcastica, uneori plang si raman trista, alteori plang si ma inveselesc. Uneori anumite persoane reusesc sa-mi alunge supararile, uneori reusesc sa o fac singura. Si nu ma pot abtine totusi sa nu-mi doresc ca in viitor sa gasesc pe cineva care sa-mi ofere liniste dupa cum bine spunea un prieten de-al meu. Iubirea te consuma, te schimba, te modeleaza si nu intotdeauna te face mai bun, unii oameni la un moment dat renunta la iubire preferand sa caute linistea. Si in fond cred ca linistea cu care 2 batrani se tin de mana plimbandu-se e tot ce mi-am dorit vreodata sa am. Poate ca de fapt asta e iubirea adevarata, nu stiu ce sa spun. Stiu ca desi m-am comportat ca o indiferenta fiecare despartire a durut mult, si fiecare baiat/barbat care a facut parte din viata mea a luat ceva cu el. Chiar si atunci cand eu am vrut sa se termine. Daca le-am dat atator oameni farmite din sufletul meu, eu oare cu ce am ramas? Avea dreptate Claudiu si acum imi doresc sa-l fi ascultat. Oamenii nu pot trai ca ei insisi decat daca au sufletul intreg. Ingeras imi cer scuze ca atunci nu am avut urechi si minte sa ascult ce aveai de spus.
Cu lacrimi in ochi si o inima dezamagita, va saluta din nou a voastra Bianca

Romanian International University Fair

Ieri si astazi, a avut loc in Bucuresti un targ de universitati internationale. Desigur eu nu puteam lipsi de la eveniment. Nu o sa ma apuc acuma sa critic lipsa de organizare sau cine stie ce. Dimpotriva, sunt aici ca sa laud munca unor oameni care chiar fac tot ceea ce le sta in putinta ca sa ajute niste bieti elevi/studenti.
In primul rand vreau sa spun ca-mi plac oamenii care stiu sa vanda lucruri. Astfel de oameni au facut tot ceea ce lea stat in putinta ca sa explice fiecarui om interesat de ce universitatea pe care o reprezinta este cea mai buna alegere. Pe mine m-au interesat in mod deosebit ofertele pentru studii de licenta (undergraduate) din UK. Si pot sa ma declar satisfacuta deoarece chiar am gasit universitatea potrivita pentru mine si mai mult am gasit in cadrul aceluiasi targ o agentie de consiliere gratuita care se angajeaza sa ma ajute sa ma inscriu acolo unde-mi doresc. Practic ti se da mura-n gura totul, tu trebuie doar sa dai un test de engleza sa ai o diploma de bac si sa astepti rezultatele. Ar trebui sa vorbesc despre taxele de scolarizare. In Marea Britanie prin lege, universitatile de stat au o taxa de scolarizare de aproximativ 3300 de lire sterline pe an. Partea frumoasa este ca statul iti acorda un imprumut caruia nu i se aplica dobanzi, care iti acopera taxele de scolarizare in totalitate si pe care tu il restitui abia in momentul in care salariul tau depaseste 6000 de lire sterline pe an. Ba mai mult, daca tu depasesti doar cu 10 lire acest prag, atunci rata pe care o platesti este de 3% din 10 lire. Asadar niciodata rata nu-ti va afecta buzunarul. In plus campania pe care acum statul britanic o duce incurajeaza proaspat absolventii sa nu se grabeasca sa restituie imprumutul deoarece acestuia nu i se va adauga niciodata vreo dobanda. In plus tot membri UE, au parte de un fel de alocatie in functie de venitul pe cap de mebru de familie care oscileaza inte 310 si 820 de lire sterline. In Danemarca, cata vreme esti student statul danez iti plateste 900 de euro pe luna ca sa te poti intretine, iar in Olanda studiile de licenta costa in jur de 1500 de euro, iar ca student beneficiezi de o alocatie de 500 de euro pe luna.
In concluzie as putea spune ca m-a impresionat faptul ca studentului i se ofera toate facilitatile posibile doar pentru a-si face meseria- aceea de a studia, si nu am putut sa nu ma intristez gandindu-ma ca toti vor sa o ducem bine in tarile lor, pe cand la noi trebuie sa te lupti cu morile de vant ca sa poti termina o facultate , care de multe ori nu-ti foloseste la nimic.

Despre locuri fericite

A trecut ceva timp de cand am postat ultimul articol probabil ca o sa mai treaca ceva timp pana voi reusi sa revin complet in bloosfera. Pana una alta de fiecare data cand tehnologia imi va permite voi incerca sa mai las cate un semn de viata. M-am trezit azi vesela si fericita. Poate ca soarele ce pare a-si arata coltii ca un vampir ce strajuieste cerul, are o mia legatura cu buna mea dispozitie. Imi plac diminetile racoroase de primavara in care soarele reuseste sa se elibereze de nori, dar e inca prea slab ca sa straluceasca in toata gloria lui. Bine poate ca fericirea mea se datoreaza visului dulce pe care l-am avut azi-noapte. Imi amintesc cu mult drag de copilaria frumoasa pe care am avut-o, in parte asta se datoreaza unui loc fericit pe care eu il numesc acum vis. Ce reprezentau visurile pentru o fetita cu imaginatia bogata precum eram eu? Pai orice voiam eu ca ele sa devina, de la gradini fermecate, la palate ce se inaltau pana la cer, de la insule pline de jucarii la continente intregi, toate fiind sub stapanirea, desigur, a mea. Oameni care ma iubeau, fiinte puternice care ma indrageau, toti fiind acolo doar pentru mine, iar eu pentru ei. Odata trezita, lumea mea fantastica isi continua existenta ca si cum eu nu as fi existat niciodata. In lumea reala, aveam alte locuri fericite, imi placeau lacurile si padurile, parcurile si iarba.
Am crescut iar lumile mele fantastice s-au schimbat. Visele s-au schimbat din adaposturi in modalitati de a confrunta probleme, iar lumea diurna a devenit un loc in care trebuia sa lupt ca sa supravietuiesc. Nu-mi suradea ideea de a lupta, nu-mi placea violenta atunci, la fel cum nu o inghit acum. Dar m-am conformat ca nu pot schimba eu cursul lumii si ca e mai simplu sa mergi in directia vantului decat sa i te opui, asa ca am supravietuit desi in lumea mea asta insemna a fugi din lupta.
Cum puteam trai cu mine insami odata ce mi-am incalcat principiile? Era greu, asa ca am cautat modalitati care sa ma ajute sa simt ca lumea reala e asa cum faci sa para. Mi-am cautat locuri fericite. Exista un loc in Mangalia pe un dig, unde marea este mereu limpede. Acela e unul din locurile unde ma refugiez atunci cand sunt trista si vreau sa-mi regasesc fericirea. Cartile reprezinta pentru mine un loc fericit, un refgiu unde nu ma ascund, dar imi lepad temerile, supararile si nervii. Bratele persoanei pe care o iubesc este locul fericit care le bate pe toate celelalte.
Ce reprezinta locurile fericite pentru mine? In mod clar nu reprezinta o modalitate de a ma ascunde de probleme. Indraznesc sa spun ca eu inainte de a infrunta o problema am nevoie de putin timp pentru a gandi totul la rece, pentru a gasi cea mai buna solutie si pentru a ma linisti si functioneaza, pentru ca reusesc sa controlez ceea ce spun suficient de mult ca sa nu ranesc pe cineva.
Voi aveti locuri fericite?
Cu drag, din locul fericit al patului potocaliu, va saluta eu, Bianca

Love and music I

Toti avem melodii de suflet care ne devin oarecum prietene pe parcursul vietii, la greu la bine, mereu alaturi noi, la cateva clickuri distanta. Eu sunt o mare consumatoare de muzica. De la Mozart la muzica disco, de la Beyonce la muzica celtica. Imi place pianul, vioara, violoncelul,chitara si chiar si tobele. Imi plac melodiile cu versuri care ma ating, dar si melodiile fara versuri. Nu-mi ramane decat sa incep:
Printre melodiile mele preferate se afla Aerosmith cu al sau I don`t wanna miss a thing, poate si din cauza ca versurile ma reprezinta perfect, cand ma indragostesc asa sunt si eu nu vreau sa clipesc, nu vreau sa dorm pentru ca ar insemna sa pierd clipe petrecute alaturi de acea persoana importanta.
"why do birds suddenly apear everytime you are near? just like me they want to be close to you" cine recunoaste aceste versuri stie ca se refera la melodia close to you al celor de la carpenters, melodie pe care eu am descoperit-o intr-un film si de care m-am indragostit :X
O alta melodie preferata de-a mea este Love story- Richard Clayderman , prima melodie pe care mi-a cantat-o cel care m-a introdus in tainele pianului desigur ca am plans atunci dar aia e o alta poveste, cert e ca e o poveste trista de dragoste pe care cuvintele nu ar putea sa o descrie la fel de bine precum acordurile pianului o fac.
O melodie pe care sunt mandra sa spun ca o pot canta la pian( doar pentru ca e usoara :)) ), este melodia lui Des`ree - kissing you, pentru ca un sarut plin de dragoste poate deveni pumnalul ce iti sfasie inima, atunci cand inceteaza.
Un adevarat blues, All for love al lui Michael Bolton ma face sa-mi doresc sa ma pierd in bratele puternice ale iubitului, chiar daca versurile sugereaza o despartire, el inca incearca sa ii arate ca iubirea invinge totul ceea ce e dulce, ceea ce ramane ca o raza de speranta pentru ascultator.
Tot All for love ar face si Rod Stewart, Bryan Adams si Sting daca iubitele lor le-ar oferi dragoste, melodie pe care o iubesc si eu pe langa alte cateva de milioane de oameni.
Urmeaza Je t`aime - Lara Fabian , pentru ca accepta greselile pe care le facem uneori ca oameni in numele iubirii, si pentru ca in ciuda lor face una dintre cele mai puternice declaratii de dragoste pe muzica chiar :D.
Desigur draga si scumpa Celine Dion are si ea cateva melodii frumoase de dragoste printre care si Because you loved me, melodie in care ne vorbeste despre cum te schimba si de multe ori ajuta dragostea adevarata a celui de langa tine.
Probabil ca putini au auzit de Secret Garden care au cateva melodii pe care eu le iubesc printre care si Half a World away, desi nu sunt sigura ca le apartine, imi place foarte mult melodia.
Urmeaza desigur Backstreet Boys - Incomplete, melodie in care m-am regasit, in special in perioada cand a aparut. Nu eram eu fana a baietilor, dar cu melodia aia m-au cucerit.

Voua ce melodii de dragoste va plac?

To be Continued..

Superior Scribbler Award

Ca de obicei, cand ma trezesc dimineata, dupa ce ma spal ca orice om si eventual mananc (daca am chef), intru pe net ca sa verific cine ce a mai scris ( daca am net si timp). Si unul dintre blogurile verificate de mine in acesta dimineata a fost cel al lui cartim, ca sa aflu ca a castigat un premiu, lucru care trebuie sa recunosc ca m-a incantat.Citind articolul despre premiu si despre ce trebuie sa faca pentru a intra in posesia lui, descopar ca sunt prin lista celor premiati mai departe de cartim. Asa ca ii multumesc pe aceasta cale.
Bun iar regulile ce trebuiesc respectate pentru a intra in posesia premiului sunt:
1. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa dea premiul la 5 prieteni bloggeri speciali.
2. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa creeze o legatura prin intermediul internetului la blogul, respectiv autorul de blog, de la care a primit premiul.
3. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa-si prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post.
4. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa viziteze si sa-si adauge numele la 200:This Bling`s for you! astfel incat sa existe o evidenta a castigatorilor.
5. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Si premiile merg la:
1. espritdesmots pentru articolele ei patrunzatoare si pline de inspiratie.
2. adrian pentru un proiect care mi-a facut viata mai frumoasa.
3. richard pentru ca-si urmeaza pasiunea
4. dono pentru diminetile in care ma face sa rad cu lacrimi.
5. adela pe care am avut placerea de a o cunoaste destul de bine.

I-as oferi si lui Cartim cu draga inima dar l-a primit deja. Multumesc inca odata!

La un pahar de vin

In acest moment savurez un vin rosu demidulce, foarte aromat dealtfel. Ma tot gandeam ca as scrie ceva, dar parca nu se petrece nimic iesit din comun, nu am nici un gand care sa persiste si parca inspiratia nu vrea sa mi se arate. Muza mea fugise luand totul cu ea. Si atunci am realizat ca sunt o proasta. Cum pot sa spun ca nu se intampla nimic, de parca sunt stapana lumii, asadar daca mie nu mi se intampla automat nu i se intampla nimanui. Cum pot sa-mi imaginez ca exista clipe lipsite de valoare, clipe superficiale, clipe plictisitoare, cand lumea nu doarme niciodata. Nici macar daca , prin absurd, toti oamenii ar dormi in acelasi timp, sau ar muri, sau ar disparea, lumea ar ramane aici si acolo, dincolo de orizont, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de marginile unui Univers nelimitat. O stea moare, alta se naste, iar eu stau si pierd timpul, vorbind cu mine insami,plictisindu-ma, dormind, sau facand lucruri neimportante. Ce rol de figurant macar as putea lua eu, in acest film regizat de natura? Cum pot sa fac ca viata nu treaca pe langa mine, ci sa o acaparez, sa profit pana la fiecare milisecunda de ea? Ochii ii am deschisi si vad ca nu sunt varful aispergului, sunt in cel mai bun caz o molecula de apa inghetata, alaturi de alte miliarde de molecule la fel de insignificante ca mine. Si totusi, asa mica cum sunt, asa lipsita de importanta, daca maine as muri, ar fi persoane carora le-ar pasa. Ma intreb, oare nu face tocmai asta diferenta? Daca as fi lasat viata sa curga linistita, nebagata in seama la fel ca un parau pe langa mine, nu ar fi insemnat ca as fi fost incapabila sa fiu importanta pentru cineva, sau ca nu mi-ar fi pasat de nimeni, poate nici macar de mine? Nu ar fi inseamnat ca viata ar fi fost pentru mine doar un sir de suferinte, de incercari nereusite de a ajunge la o destinatie?
Cert e ca lucrurile nu au vrut sa fie asa. Imi pasa si la randul lor altora le pasa de mine, traiesc cu ochi deschisi, desi uneori imi place sa-i inchid ca sa vad ce se intampla. Suferinta este cunoscuta de absolut oricare om din lume, asadar a fost tovarasa mea nu de putine ori. Dar niciodata suferinta in sine nu mi-a provocat dezamagire, nu mi-a indepartat speranta. Stiam ca suferinta este o parte a fericirii si ca trebuie sa o imbratisez ca atare. Alchimia vietii consta iun faptul ca iei un om care are o trasatura de baza , nu foarte bine dezvoltata, si care prin actiunile lui prezente, se va transforma in tot ceea ce poate deveni, limitat fiind de acea trasatura. Iei o samanta de lalea , de ezemplu, si nu te poti astepta ca ea sa se transforme in trandafir, va ramane lalea. Asa e si cu oamenii, se schimba, se dezvolta. Uneori, lupta cu ceea ce sunt si reusesc sa-si schimbe destinele. De multe ori se pierd in autocompatimire, cerand ajutorul pe care ei insisi nu sunt dispusi sa-l ofere. Toti devenim maestri, toti excelam undeva, nu exista lucruri bune sau lucruri rele, pentru ca dorindu-ne lucruri diferite, se schimba si perceptia fericirii, si cum vreodata poti vedea ceea ce te face fericit drept un lucru rau?! Desigur altii pot avea alte opinii, dar in fond binele si raul sunt concepte relative, chiar si atunci cand sunt generalizate. Cat despre rostul lor, nu pot sa spun decat ca intotdeauna am avut nevoie de modele, de tipare, de concepte, de DUALITATE. SI are logica daca stai la mitul androginului si la nevoia noastra de a ne cauta/gasi un suflet pereche. Si ma intreb la final de post, sorbind ultima picatura de vin, care este perechea duala a naturii?
Bolnavioara si ametita de somn, nou revenita pe plaiurile bucurestene, a voastra sirena Bianca

Ocultism?Stiinta?Ambele?

Nu o sa neg niciodata inclinatiile mele catre ocultism. Mi-a placut mereu sa citesc, si sa-mi imaginez ca exista o forta mai presus de noi, dar pe care o putem accesa oricand. Asa cum spuneam odata pe site-ul lui adrian cand vorbeam despre gnosticism, omul este, dupa parerea mea, o scanteie, o farama din Dumnezeu/forta divina. De aici pleaca puterea noastra de a gandi, de a alege, de a crea si de ce nu de a face miracole. In fond, devenim miracole, pentru altii dintre noi, ajutandu-i atunci cand sperau mai putin. Devenim magi, vrajotori, ingeri sau oricum ati vrea sa-i numiti. Si mai cred, asa cum imi povestea cineva acum ceva timp, si parca imi amintesc cum cuvintele sale prindeau forma printe aburii aromati de ceai, ca exista un rau de lumina pe care multi dintre noi nu-l vedem, dar care curge frumos, fara a tine seama de spatiu si de timp,iar care, atunci cand se intersecteaza cu nou, ne ofera pace, sanatate, liniste, timp si chiar spatiu.
Multi ar numi ceea ce se intampla cu mine un paradox, pentru ca o alta pasiune de-a mea este stiinta. In special cele care studiaza ( incearca) Universul cu ale sale mistere. Am invatat totusi, ca stiinta si credinta nu se exculd ci se completeaza. Universul ar deveni coplesitor daca nu sm pasi in el stiind ca cineva ne protejeaza, supravegheaza, ca un tata care si-a dus odraslele in parc si trage cu ochiul la ei sa nu se loveasca prea tare.
Cand apuci pe oricare din aceste drumuri trebuie sa tii seama de faptul trebuie sa mergi pana la capat, la fel cum spune si avertismentul lui Eliphas Levy in a sa carte "Rituel de la Haute Magie":
"Nimeni sa nu paseasca cu cutezanta iresponsabila pe calea stiintelor tainice, caci, o data pornit pe aceasta cale, va trebui sa atinga telul , altfel este pierdut.
Pe aceasta cale a te indoi inseamna a te sminti, a te opri inseamna a decadea, a te da in laturi inseamna a te pravali intr-un hau fara fund.
Tu, cel care ai inceput sa citesti aceasta carte, daca o citesti pana la capat vei deveni fie suveran, fie nebun. Daca esti pur ea va fi ca o faclie in fata ta, daca esti puternic ea se va transforma in arma in mainile tale, daca esti intelept vei deveni si mai intelept. Insa daca esti stricat, atunci aceasa carte se va transforma in tine in flacari infernale, iti va strapunge sufletul ca un pumnal ascutit si iti va invarca contiinta cu povara regretului si a nelinistii vesnice."

Directia?Catre imposibil!

Toti avem dorinte si teluri: sa ne imbogatim, sa avem o familie,o casa, copii. Dorinte comune,dorinte accesibile. Dar de multe ori, pe langa ceea ce este observabil, un pic mai adanc in marea spiritului nostru se regasesc dorintele tainice, oculte, etichetate drept imposibile, dar pe care nu le putem goni niciodata. De multe ori, visele acestea isi iau radacina din optimismul tineretii, al copilariei, din inocenta sufletului proaspat spalat de pacate. Imi ofer voluntar dorintele spre studiere :-).
Printre primele dorinte imposibile pe care mi le amintesc se afla si cea care m-ar fi facut pe mine fericita detinatoare a unor munti de ciocolata(yummy).Apoi datorita pasiunii mele pentru luna am devenit o mica fana a animeului Sailor Moon, si m-am trezind visand si dorindu-mi cu ardoare sa fiu sau sa devin printesa lunii, cea buna si cu sufletul pur, Serena. Tin sa precizez ca eram chiar si atunci constienta de imposibilitatea indeplinirii acestor dorinte. Apoi a inceput sa-mi placa ideea de vampir si am ajuns sa-mi imaginez ca cea mai frumoasa moarte mi-ar putea oferi-o numai o astfel de creatura prin muscatura sa senzuala si atat de necesara supravietuirii sale. In acelasi timp pasionata de misterul istoriei antice, de mitologia si oarecum de lumea specifica acelor perioade, am ajuns sa-mi doresc sa fi fost in mijlocul acelor evenimente. Sa le traiesc, sa pasesc pe drumurile umblate de acei oameni, sa le inteleg gandirea si necesitatile, sa le respect traditiile si valorile. Dorintele la de a castiga la loto nu le pun pentru ca astea inca se pot realiza :)... Pe cand aveam inca o conceptie gresita asupra fericirii m-am regasit dorindu-mi sa fiu mereu fericita, intelegand prin asta doar bucurie, veselie, buna dispozitie. Cu timpul am realizat ca fiecare clipa din viata este formata din fericire pentru ca atunci cand suferinta exista doar pentru ca bucuria sa existe, automat nimic rau nu e cu adevarat rau ( asta s-a cam indeplinit :)) ). Nu ma pot abtine sa intreb ce efect au aceste vise neimplinite asupra noastra. Poate ca au rolul de idealuri, poate ca au rolul de a mentine ceva din copilarie prezent mereu, poate ca au rolul de a ne influienta deciziile viitoare, nu pot stii cu certitudine. Eu pot spune ca m-au ajutat de multe ori sa ma regasesc pe mine atunci cand ma credeam pierduta. Si mai pot spune ca m-au facut sa-mi doresc sa fac bine si mai pot spune ca au devenit un fel de amulete care ma protejeaza (asta apropo de recentele articole ale lui cartim ). In orice caz, e interesant cum existenta acestor dorinte imposibile nu ma fac nefericita, ci parca ma fac sa ma simt plina, implinita.
Cu multa dragoste, de pe planeta dorintelor imposibile si viselor fericite, mereu visatoare, Bianca

Despre Amor in Viziunea Mariei Szepes

"Imi este greu sa evoc clipa in care o vazui pe Corinna pentru intaia oara. Aceasta intaia oara nu acopera realitatea . Toate trasaturile ei , unduirile tulburatoare ale trupului sau subtiratic, baietos, cam colturos si neindemanatic, totusi cochet si decadent, ma impresionara printr-o senzatia de recunoastere ca si cum o nestiuta dar puternica senzatie sezatie de gol si-ar fi gasit implinirea[...] Am fost mereu un Lup gonit, un singuratic. Desperecheat, imi purtasem singur si mohorat ambitiile transcendente,iar mai apoi taina vinovatiei[...] Nu cunosteam autodaruirea nebuna a dorintei ce te indeamna sa te dizolvi in celalalt, nu cunosteam gelozia usturatoare, nici umilinta ce-ti anuleaza autopretuirea, si nici pasiunea asemanatoare cu ura. Nu cunosteam dorinta de a-ti devora partenerul, lupta diperata de a te uni cu cineva, care ramane totusi de neinteles si dureros de strain,desi ai muri fara el." Numele indragostitului este Louis de la Tourzel, reincarnarea ceva mai matura a lui Hans Brugner, o fiinta salbatica, pasionala, necoapta, egoista mereu in cautarea vietii vesnice, mereu urand moartea si fugind de ea. A gasit solutia in alchimie, care promitea ca va invinge moartea, daca procesul de transmutatie va reusi. Fiind mult prea aproape de mizeria astrala ca evolutia pe scara reincarnarii lui Hans i se refuzea cu desavarsire accesul la stiinta si cunoasterea necesare pentru a realiza complicatul proces. Asa ca hotaraste sa omoare un alchimist obtinand astfel Leul Rosu, adica posibilitatea de a crea aur si de a deveni nemuritor. Odata intrat in posesia substantei a cazut prada puterii ei si a ingerat-o devenind "constient". Pretul platit a fost mare: prins intr-un cavou vesnic, mereu viu, mereu constient, mereu urmarit de monstrii astrali pe care acum ii putea vedea dar nicodata indeparta, realizeaza ca singura metoda de a se elibera din jugul astral este sa realizeze prin forte proprii transmutatia. Asa ca impreuna cu amintirile, crimele, pacatele sale, se naste iara si iara urmand procedeul normal prin care sufletul invata mila si dreptatea, se maturizeaza si se hraneste, mereu neavand timp pentru dragoste. In pielea lui Louis invata despre dragostea orgolioasa si capricioasa, despre pasiunea in care femeia apare de o rautate inimaginabila, egoista si mereu inchisa la sentimentele celui din fata ei. Acum pricepe ca doar ea poate umple golul ramas neobservat de atatea secole. Ea este detinatoarea suprema a cheii prin care el se poate dezlantui, dar tot ea pare doar sa-i hraneasca sentimentele, fara a i le impartasi. Viziunea Mariei Szepes asupra dragostei ( asa cum este prezentata in Leul Rosu), este una obscura, in care unul iubeste, celalalt se joaca, cocheteaza cu ideea, dar imbratiseaza libertatea chiar si in cadrul casatoriei. Indragostitul sufera, dar totodata in ciuda infidelitatii intelege ca e iubit, pentru simplul fapt ca: "chiar si dupa ce calcase alaturi, revenea de fiecare data tot la mine.".

Bonjour, je m`appelle Bianca

Eram odata buna la franceza, ba mai mult imi placea sa o invat, sa o vorbesc. Nu stiu cum se intampla in viata, sau cel putin in a mea, ca vine un moment in care fie sunt nevoita, fie imi piere cheful de a continua sa fac ceea ce-mi place. Poate ca am nevoie de multe pauze, poate imi pierd inspiratia, poate ca nu-mi mai aduce satisfactii, cert e ca pentru mine e un mister felul in care azi un lucru ma face atat de fericita si maine ma lasa rece si cum poimaine poate sa-mi placa chiar mai mult decat la inceput. De exemplu ador sa umplu pagini goale cu ganduri, vise colorate, basme, fantezii, cuvinte pe care capul meu de produce cu viteza luminii, dar din lipsa de timp, de chef se pierd toate pentru ca memoria mea e mai proasta decat cea a unui bolnav de alzheimer. In schimb mereu devine o placere sa incerc sa recuperez ceea ce am ratat, pierdut, uitat, adica intru intr-un fel de transa luptandu-ma cu proprii mei demoni ca sa repar ceea ce am stricat si uneori cand ma suprind in astfel de momente imi dau seama ca nu e o prostie sa iei o pauza. Cateodata doar de asta este nevoie ca sa-ti reamintesti bucuria care ti-o aducea acel tabiet.
Mi se intampla ca mergand pe strada, citind o carte, brusc sa ma trezesc ca dintr-un somn si sa realizez ca functionam pe pilot automat. De aceea e bine sa te opresti si sa realizezi ca in fond, viata merita intodeauna traita si ca a te ascunde de probleme intr-o lume de vis nu inseamna ca le faci sa dispara, ci doar ca le eviti. Si se stie, ca intotdeauna tu o sa obosesti sa fugi, dar ele nu or sa se opreasca niciodata. Ca de obicei am ajuns de la un lucru la altul :-). Filozofatul este una dintre calitatile mele cele mai putin placute pentru cei din jur. Si ca sa ajung la subiect, azi sarbatoresc mai sunt exact 2 luni pana la ziua mea, si am reusit sa regasesc o placere mai veche de-a mea. Asa ca nu stiu voi ce faceti dar eu cant cu Melody Gardot- Les etoiles..
Cu multi pupici de pe planeta raraitilor , mereu a voastra mica si nebunatica EU

Schimbari si dorinte

Noi oamenii suntem diferiti. Avem nume diferite, locuinte diferite, familii diferite, prieteni diferiti, ganduri diferite, reactii diferite, infatisare diferita, placeri diferite, slabiciuni diferite. Doar ca trasaturile noastre care tin de comportament, de caracter, de felul de a fi al unei persoane, nu sunt aproape 7 miliarde la numar, dimpotriva-aprope ca se pot numara pe degete. Si pornind de la acesta premisa nbu t epoti abtine sa nu te intrebi cum de suntem atat de diferiti? Raspunsul pe care eu il evoc este ca pe langa faptul ca toate aceste trasaturi se gasesc in combinatii diferite, mai exista si intensitatea cu care individul este inzestrat cu fiecare dintre acele trasaturi. De aici inainte pornesc atat diferentele cat si asemanarile. Astfel se explica faptul ca sunt persoane cu care suntem pe aceeasi lungime de unda, dar si faptul ca sunt persoane pe care nu putem sa le intelegem bun nici o forma. Si uite asa ajung la destinatia brainstormingului meu...

Nu de putine ori, mi s-a intamplat sa fiu prost inteleasa. Sa fiu perceputa gresit din cauza temperamentului vulcanic si a abilitatii mele de a nu tacea. Sa fiu etichetata pe baza aparentelor: vorbeste mult, prost, gandeste si mai mult si mai prost asadar nu are creier. Si de multe ori mi-a placut sa fiu etichetata sub valoarea mea. E cea mai buna metoda de a nu-i dezamagi pe cei din jur: nu o duce capul, deci nu pot astepta prea multe de la ea. Totodata, e o metoda infailibila de a surprinde si de a le arata celor din jur ca a eticheta pe cineva nu e doar gresit, ci este si inselator. Undeva pe parcurs am ajuns sa gandesc asemanator, analizam oamenii, iar dupa ce invatam suficient de multe despre diferentele dintre noi, le astupam astfel incat sa pot comunica mai bine cu ei. S-ar putea spune ca construiam un pod peste prapastie. Asta mi-a permis mult timp sa ma pun in pielea altcuiva, sa vad situatia din pozitia lui si sa ajut dupa cum are nevoie. Acest lucru mi-a permis de multe ori sa intermediez conflicte apeland la un punct de vedere comun lor.

Cu timpul insa, dorinta mea de a face acest efort a inceput sa fada, sa se piarda. Am invinuit abilitatea mea si intentia mea buna pentru lucrurile rele care mi s-au intamplat. Am ajutat persoane care mi-au facut rau, considerandu-ma prea buna ca sa lovesc inapoi pe motiv ca sunt prea naiva si trebuie sa invat sa fiu altfel. Dupa ce am devenit "altfel", am primit plangeri ca m-am schimbat, ca sunt prea rautacioasa, ca nu pot accepta alta parere decat a mea, ca nu ma pun in pielea altcuiva, ca sunt delasatoare si lista continua la nesfarsit. Am realizat acum ceva timp, ca niciodata nu o sa ii pot multumi pe toti si ca singurul lucru bun pentru mine este sa fiu eu multumita de actiunile mele. Si am realizat ca pentru a-i multumi pe altii am ajuns sa ma ignor pe mine.
Eu sunt cea careia ii place sa ajute, care iubeste zambetele blande ale oamenilor, care se simte bine atunci cand citeste o carte, sau cand scrie ceva, sau cand invata ceva nou, sau cand intalneste o persoana noua, sau cand vorbeste ,mult si prost si raspicat, si care se contrazice doar de dragul de a ramane cu ideile si cu piticii pe care ea singura si i-a format, si care se bucura de o vorba buna, si care incurajeaza, si asculta mai mult decat da impresia, si ca iubeste viata, clipele, tristetea dar si bucuriile, infrangerea, luptele, inceputurile, oamenii, natura, cerul, stelele, istoria, mitologia, basmele, si care e impacata cu sine.
Tot ceea ce conteaza in viata ca actiunile tale sa te reprezinte pe tine, ceea ce vrei tu, ceea ce te bucura, ceea ce te face fericit. Nu este vorba de egoism, ci nu poti face bine altora niciodata cata vreme tie nu-ti faci nici un bine. Adica, parerea mea este ca altruismul ca si iubirea pentru cei din jur, izvoreste din egoism si din iubirea de sine.

O zi cetoasa de ianuarie

Nu-mi place ceata. De prin clasa a 6-a cand un doctor in excesul lui de zel mi-a interzis sa ies din casa atunci cand afara se intampla acest fenomen, asta ca sa nu ma imbolnavesc . E mult de explicat cum am ajuns la nivelul asta, dar omu` a spus clar si raspicat"nu iesi din casa cand este ceata afara", iar eu am inteles. Am inteles atat de bine incat azi cum in Bucuresti a fost ceata am stat in casa. Ce faci atunci cand esti prins intre 4 pereti? Te simti plictisit. O lege a lui Murphy ar suna cam asa: Cand esti captiv intre 4 pereti, iti doresti mai mult ca oricand sa iesi afara, ca raspuns te simti plictisit. Da, da recunosc! E o lege inventata de mine, dar daca era in viata Murphy ar fi preluat-o cu siguranta.
In fond ce faci cand esti incuiat in casa? Probabil ca citesti sau ca te uiti la tv, sau ca vorbesti cu niste prieteni pe net, sau ca scrii ceva, sau ca faci curatenie, sau ca faci o baie relaxanta. Intrebarea e cat timp te poti multumi numai cu atat? Sa zicem ca o perioada lunga de timp va fi ceata afara iar tu nu ai voie sub nici o forma sa iesi din casa, cat timp ti-ar lua sa te plictisesti de ocupatiile pe care ti le-ai gasit la adapot? Eu recunosc m-as plictisi din prima clipa. Dar oare apreciem cat ar trebui faptul ca putem sa iesim din casa, sa ne facem loc prin aerul poluat si sa pornim frumusel intr-o expeditie pana la hipermarket?! Sau ca putem sa alergam frumusel prin parcul plin de catei turbati?! Sau ca mergem la cinema la o ora tarzie iar cand ne intoarcem din cauza ca nu mai circula metroul/ratb-ul si ca nu ne permitem un amarat de taxi suntem nevoiti sa mergem cu pe-josul, crescand riscul de a fi atacati de violatori, criminali, hoti, drogati sau pur si simplu lei paralei. In momentul in care iesi din casa te expui unui pericol care poate fi numit sabia lui Damocles, stii ca ti se poate intampla, dar nu stii cand o sa cada. Certitudinea ramane aceesi nimeni nu poate evita moartea. Si oarecum am invatat ca oameni sa acceptam asta, dar dupa cum se spune in popor sunt alte lucruri mai rele ca moartea care se intampla si care-i afecteaza pe unii dintre noi. De aceea eu propun sa apreciem mai mult aventurile nocturne, diurne, chiar si atunci cand mergem la scoala, chiar si atunci cand stam in casa. Si propun sa fim recunoscatori pentru ceea ce avem deja si pentru relele care ne-au evitat pe moment.

Leapsa: Daca as fi

Am preluat aceasta leapsa de la Cartim : http://cartim.ro .

Daca eram o luna, as fi fost cu siguranta Mai

Daca eram o zi a saptamanii, as fi fost Luni pentru ca imi plac inceputurile

Daca eram o parte a zilei, as fi fost un Apus pentru ca simbolizeaza renasterea
Daca eram un animal marin, as fi fost un Delfin pentru ca sunt prietenoasa
Daca eram o directie, as fi fost Inainte pentru ca acolo ma indrept
Daca eram o virtute, as fi fost Compasiunea
Daca eram o personalitate istorica, as fi fost Regina din Sheba
Daca eram o planeta, as fi fost probabil Pluto cea mica si indepartata
Daca eram un lichid, as fi fost Apa
Daca eram o piatra, as fi fost Smarald
Daca eram o pasare, as fi fost un papagal frumos colorat
Daca eram un tip de vreme, as fi fost Ploaia care racoreste si curata aerul
Daca eram un instrument muzical, as fi fost o vioara melancolica
Daca eram o emotie, as fi fost Veselia
Daca eram un sunet, as fi fost La-ul central al pianului
Daca eram un element, as fi fost Focul care arde cu pasiune
Daca eram un cântec, as fi fost Cranberries - Dreams
Daca eram un film, as fi fost What dreams may come
Daca eram un serial, as fi fost House MD
Daca eram o carte, a fi fost Un veac de singuratate al lui Garcia Marquez
Daca eram un personaj de fictiune, as fi fost Anda Bradeanu din cartea lui Drumes: Scrisoare de Dragoste
Daca as fi fost un fel de mâncare, as fi fost o delicioasa supa de pui cu taietei de casa
Daca eram un oras, as fi fost Pythagorio
Daca eram un gust, as fi fost Dulce-acrisor
Daca eram o culoare, as fi fost Albastru topaz
Daca eram un material, as fi fost Matase fina
Daca eram un cuvânt, as fi fost Da
Daca eram o parte a corpului, as fi fost Ochii pentru ca nu poti vedea sufletul altcuiva daca nu permiti acelei persoane sa-ti vada sufletul
Daca eram o expresie a fetei, as fi fost Incantarea
Daca eram o materie de scoala, as fi fost Istoria pentru ca nu poti controla ceea ce vei deveni daca nu cunosti ceea ce ai fost
Daca eram un personaj de desene animate, as fi fost Serenity
Daca eram o forma, as fi fost Cerc
Daca eram un numar, as fi fost 1
Daca eram un mijloc de transport, as fi fost un cal
Daca eram o haina, as fi fost o camasa alba lunga
Ziua cea mai frumoasa: Vineri
Cel mai mare obstacol: Incapatanarea
Cea mai mare greseala: Sa nu vezi si sa nu auzi desi aparatele necesare iti functioneaza bine
Radacina tuturor relelor: Frica
Distractia cea mai placuta: Calatoriile
Cea mai mare înfrângere: Sa nu iti cunosti limitele
Cel mai bun profesor: Dumitrescu Maria
Prima necesitate: Telefonul mobil
Ceea ce te face cel/a mai fericit/a: sa primesc un zambet in dar
Cel mai mare mister: Originea migrenelor mele
Cel mai rau sentiment: Teama
Cel mai bun cadou: Prietenia
Lucrul cel mai de valoare: Sanatatea
Calea cea mai rapida: Linia dreapta
Sentimentul cel mai placut: Multumirea ca am dus ceva pana la capat
O protectie efectiva: Cunosterea
Cel mai bun remediu: Comunicarea
Forta cea mai puternica: Sinceritatea
Persoanele cele mai necesare: Familia si prietenii
Lucrul cel mai placut dintre toate: O carte buna

Pe masura ce anii trec

Spuneam odata ca atunci cand varsta mea va afirma ca sunt batrana, eu ma voi simti ca la 16 ani.
Lucrurile s-au mai schimbat intre timp. Daca noi oamenii ne mintim singuri spunandu-ne ca "lupul isi schimba parul dar naravul ba" am descoperit ca e usor sa te schimbi. E usor sa iti doresti alte lucruri, e usor sa ai alte nevoi, e usor ca ceea ce te multumea odata sa nu o mai faca in viitor. Ba mai mult, e usor sa devii altcineva, sa-ti schimbi comportamentul, sa tre "adaptezi" din cauza celor din jur sau din cauza unor evenimente nefericite/fericite.
Nu inteleg de ce noi oamenii ne limitam pe noi insine sau chiar pe altii, considerand ca daca o persoana calca odata gresit asa va face mereu. Nu inteleg de ce noi oamenii condamnam exact lucrurile care stau in natura noastra,precum faptul ca cream relatii prin jocuri strategice sau ca nu suntem perfecti, sau atunci cand ne enervam ni se pune un val in fata si uitam de lucrurile bune, sau ca nu uitam niciodata ceea ce e rau. Si ce daca?! Putem sa fim exact ceea ce ne dorim, exact ceea ce alegem. Din pacate deseori ajunge sa fim ceea ce vor altii sa fim, ceea ce-si doresc altii sa fim sub pretextul ca asa ne-ar fi mai bine. Cacat! Niciodata nimeni nu stie ce e mai bine pentru mine. Eu sunt singura care ma cunosc suficient de bine incat sa pot sa am dreptul de a face alegeri in numele meu. Si da se intampla sa gresesc, dar daca eu care ma cunosc mai bine decat ma cunosc altii, pot sa fac alegeri gresite pentru mine, cum pot altii sa-si inchipuie ca pot sa o duca la capat?! Numeste-l complexul lui dumnezeu, numeste-l prostie, numeste-l cum vrei. Nu e corect sa incerci sa schimbi o persoana care se simte bine exact asa cum e. Corect e sa ajuti o persoana sa se schimbe atunci cand aceasta o cere sau iti da de inteles ca o vrea.
Cert e ca pe masura ce anii trec, descopar ca multe lucruri general acceptate de oameni nu se potrivesc realitatii mele. Si mai e o certitudine, cand o sa fiu batrana, o sa continui sa descopar lucruri noi la fel cum o faceam odata la 16 ani...