Vreau sa ma pierd in corpul tau

Iata probabil unele dintre cele mai frumoase versuri de dragoste pe care le-am auzit vreodata. Melodia are cativa ani si-i apartine lui David Bisbal, ma scuzati daca traducerea mea nu e tocmai perfecta, dar m-am straduit. Melodia se numeste quiero perderme en tu cuerpo.


Vreau sa ma pierd in corpul tau
Precum apa limpede intr-o raza de lumina
Sa-ti privesc ochii nesiguri
Unde se ascund mii de vise de iubire
Vreau sa beau din buzele tale
Acea mangaiere de luna si miere
Si sa descopar fericirea
Pasiunii ce se ascunde in pielea ta.
Vreau sa pictez cu sarutarile tale
Un cer plin de stele stalucitoare
Sa caut haina in corpul tau
In noaptea eterna a tineretii tale.
Vreau sa-mi satur nebunia
In acea plaja a goliciunii tale
Pentru a umple de tandrete
Inocenta pura de a te face femeie.
Vreau sa evadez prin burta ta
Ca sa ma umplu din nou de pace
E atat de imens sa te am
Ingravata in pieptul meu ca un adevarat.
Vreau sa-ti daruiesc anii mei,
Dorinta de a te iubi,
Forta si credinta mea.
Vreau sa ajung cu mana ta
In visul sacru pe care mereu l-am avut.

Eu si cea din oglinda

Sunt o persoana stresanta. Pentru mine cel putin. Se pare ca-mi place sa ma torturez singura de multe ori, punandu-mi intrebari, analizand lucruri marunte, lipsite de valoare sau importanta... ma rog, cel putin asa considera cei din jurul meu. Imi place sa ma framant, desi imi face rau, cred ca asta se datoreaza partii din mine careia ii place singuratatea si independenta. Mai e si cealalta parte din mine care adora sa fie printre oameni(nu in aglomeratie), dar in mijlocul oamenilor, sa vorbeasca sa fie auzita, inteleasa, placuta si sa ajute. Mereu m-am intrebat de ce imi place sa ajut atat de mult, de ce imi face psihic atat de mult bine... Sunt fericita sa cred ca am gasit o explicatie cat de cat trasa de par. Cred ca atunci cand ajut pe cineva ma concentrez atat de tare pe problemele persoanei respective incat uit pentru cateva minute de ale mele. Si doar de atat am nevoie cateva clipe sa ies din capul meu sa ma bag in capul altcuiva,pentru ca atunci cand ma intorc "acasa" sa pot sa fiu obiectiva si sa ma simt oarecum neafectata de problema mea. Pot gandi limpede si pot gasi solutii mult mai usor in felul asta.
Partea din mine careia ii place singuratatea, linistea, sa gandeasca si sa se framante cu tot felul de intrebari e mult mai greu de inteles. E o parte egoista si visatoare, care-si doreste multe, dar se limiteaza doar la starea de dorinta si nu incearca sa puna in practica, e orgolioasa ca un taur si devine usor agresiva atunci cand cineva ii ataca orgoliul, face mereu presupuneri si cauta mereu mesajele ascunse dincolo de cuvinte si de gesturi. E mereu alerta si mereu dispusa sa interpreteze gresit si sa actioneze gresit atunci cand o persoana apropriata face un comentariu cu dublu inteles. E usor razbunatoare la primul raspuns si merge dupa deviza daca cineva iti face ceea ce nu-ti place, fa-l sa se simta la fel ca sa se lecuiasca. Dupa ce reintra in starea de liniste, isi vede si asuma complet greselile si incearca sa le evite pe viitor. Are un instinct desavarsit, care ii permite sa vada oamenii asa cum sunt, departe de ceea ce vor sa para si care o pune in situatia in care rareori se inseala.
Partea sociabila din mine e usor de observat, mereu cu zambetul pe buze, mereu dispusa sa ofere ajutor, mereu vorbareata, mereu incercand sa-ti distraga atentia de la probleme si frustari. E galagioasa, si uneori intra in spatiul privat al oamenilor. In mod ciudat atrage oamenii catre ea ca un magnet, chiar daca de multe ori intentia ei nu e asta. Are incredere in sine, chiar daca nu e mereu constienta de calitatiile sale, preferand sa se concentreze asupra defectelor si sa le gaseasca utilitati pozitive. E usor neatenta si atunci cand cineva discuta cu ea se pierde in detaliile fizice: mimina, pozitie, gesturi semi-ignorand ceea ce i se povesteste. In certuri se comporta diferit in functie de cat de intense sunt sentimentele pentru persoana respectiva: atunci cand ii pasa de cineva prefera sa accepte chiar si injustitiile si sa taca (doar intr-o limita); iar atunci cand e vorba despre o simpla cunostinta de obicei isi pastreaza pe fata nepasarea si diplomatia, dar face astfel incat cealalta persoana sa se enerveze la culme si sa se consume. Totusi certurile ii consuma energia si mereu ajunge sa planga si sa regrete in urma lor, chiar si atunci cand nu este vinovata. Partea asta din mine isi cauta alinare in muzica si in carti atunci cand se simte singura.
De multe ori ma simt ciudata, atunci cand simt ca sunt 2 entitati diferite in mine, dar e amuzant sa vad cum se domina cu randul, cum ajung sa coexiste, intr-o forma stranie de pace si armonie, realizand mereu acelasi intreg, aceeasi persoana, pe mine... Si cel mai neobisnuit e faptul ca atunci cand una e fericita, este si cealalta, ceea ce nu ar trebui sa se intample avand in vedere preferintele aproape complet diferite. Sau poate ca e natural, poate ca toti impartasim aceleasi lucru, fara sa constientizam, poate ca in toti exista parti opuse care se echilibreaza. Mereu zambesc atunci cand ma gandesc la echilibru, poate ca sunt pe drumul cel bun, poate ca incetul cu incetul invat sa ma misc in directia vantului si nu impotriva lui.
Cu mult drag si multa serenitate in suflet, a voastra diferita prietena, Bianca

Despre doliu si impacare

Zi de zi oameni mor. Fie ca sunt ucisi, fie in accidente, fie ca pur si simplu li s-a scurs timpul. Batrani, copii, tineri, oameni in toata firea, nu conteaza. Te face sa te intrebi care e tiparul. Cum ii alege moartea in al ei vesmant negru pe cei care trebuie sa paraseasca lumea? E clar ca orice inceput are si un sfarsit, orice se naste trebuie sa moara. Si chiar daca corpurile noastre au un termen de expirare, multi dintre noi mor tineri fara sa apuce sa-si traiasca vietile pana la capat. Ce sens poti da vietii in cazul asta? Cum il face asta pe Dumnezeu sa para? Si mai ales ce lasa acesti tineri in urma? Familii indoliate, furioase, care se simt vinovate si din cauza asta isi varsa vina pe cel invizibil, pe Dumnezeu. E usor nu? Nu se apara niciodata, nu se explica niciodata, nu te va contrazice niciodata... Hai sa-l invinovatim pentru ca nu ne-a facut nemuritori, hai sa-l invinovatim, pentru ca ne lasa sa gresim, hai sa-l invinovatim pentru tot. Uitam mereu de lucrurile bune, de dorintele indeplinite, de visurile pe care le-am realizat, alea sunt meritul nostru numai. Haideti cu totii sa-l invinovatim pe El pentru lucrurile rele, ca pe alea bune le-am facut noi! :)) Desigur eram ironica... ceea ce viata m-a invatat e ca cel care nu se apara nu vrea sa ne hraneasca furia, vrea sa ne ajute sa ne-o potolim, viata m-a invatat ca pot sa aleg pentru mine si lucrul asta ma face fericita, pentru ca sensul vietii mele este sa invat sa fac alegerile corecte, viata m-a invatat ca in primul rand atunci cand se cauta vinovati, eu am cel putin o parte din vina si trebuie sa mi-o asum, ca sa nu repet in mod inutil si nefast aceleasi greseli iara si iara. Viata m-a invatat ca prefer sa cred intr-un Dumnezeu bland care iarta orice, care e ca un Tata ce vrea sa invatam din propriile noastre greseli. Ma simt impacata sa cred in lucrurile astea si nu-mi pasa cata dreptate am. Faptul ca le impart cu voi, ma ajuta pe mine sa-mi pun ordine in ganduri, sa tin un jurnal al schimbarilor si maturizarilor prin care trec, un jurnal in care se pot regasi si alti oameni, un jurnal care ii poate ajuta pe oameni sa nu se simta singuri atunci cand au idei neconventionale, cand se simt diferiti sau cand simt ca viata e prea dificila.
Cu mult drag si cu o speranta de mai bine, mereu a voastra romantica incurabila, Bianca

Despre alegeri

Alegeri... zi de zi ne confruntam cu ele, incercand sa ne cream un destin cat mai linistit, normal. Incepand cu diminetile in care alegem daca sa oprim alarma ceasului sau daca sa ne ridicam din pat si culminand cu serile in care alegem daca sa dormim devreme sau daca sa ne mai uitam la 1,2,3 filme. De multe ori alegerile pe care le facem zilnic, au intrat in rutina si incetam sa ne mai intrebam daca o sa ne afecteze sau nu viitorul apropriat/departat.
Dar fiecare alegere ne afecteaza si ne schimba destinul, ca de exemplu atunci cand alegi sa mananci ceva si te alegi cu o minunata intoxicatie alimentara de te tine in spital vreo 3 zile, in care seful tau planuia sa te promoveze, dar hotaraste sa-l aleaga pe colegul care neafectat fiind de alegerile culinare pe care le-a facut a putut fi prezent in clipele in care tu erai fortat sa ramai sub ingrijire medicala. Sau atunci cand fiindca ai ramas treaz pana tarziu cu o seara in urma, nu auzi alarma ceasului si intarzii la munca unde afli ca autobuzul pe care-l luai de obicei a fost implicat intr-un accident grav. Te face sa crezi ca a imparti alegerile in alegeri gresite sau corecte este o prostie. O alegere care pe moment poate parea rea, mai tarziu iti poate schimba viata in bine si desigur opusul se poate intampla mereu.
Nu avem de unde sa stim unde o sa ne duca urmatoare alegere pe care o facem, putem doar sa ne bazam pe instinct si sa avem incredere ca situatiile neplacute au si ele rolul de a ne invata, de a ne forma pentru a putea face fata destinului nostru.
Cu mult drag, mereu prinsa la limita intrebarilor si a raspunsurilor, a voastra Bianca

Draga jurnalule,

Nu stiu de ce dar oamenii au simtit dintotdeauna o nevoie de a crede in mai mult...
Poate ca au incercat sa dea un sens vietii, poate ca pur si simplu lucrurile pe care nu le putem explica ne fascineaza, habar nu am, cert e ca legende despre fiinte cu puteri ciudate au existat mereu. Pe mine ma incanta ideea ca ar putea exista cineva mai puternic, mai intelept, pe scurt cineva diferit de mine. Nu ca nu mi-ar placea o lume formata din persoane ca mine (lumea ar fi perfecta =)) ), dar ador diversitatea si ceea ce-mi place la ea este faptul ca ma obliga sa ma adaptez, sa ma schimb, sa invat lucruri noi pe care nu le-as putea invata tot de la mine. Lumea e deja asa, diferita de mine, exista oameni mai intelepti, mai culti, mai puternici, mai deosebiti decat mine, lucru care-mi permite sa ma simt unica. Revenind la subiect, legendele, miturile mereu au fost una din pasiunile mele. Imi plac lucrurile care contrazic stiinta, fenomenele oculte, vampirii, vrajitoarele, fantomele, Dumnezeu. La fel ca orice altceva pe lume si stiinta trebuie sa aiba un opus. Cand eram mica mi-am creat o lume fantastica in care eu seara hotaram ce si cum visam. Vampirii au facut parte din lumea mea fantastica, iar moartea perfecta mi-ar fi putut-o oferi doar o astfel de fiinta mistica. De ce imi amintesc de toate astea? Am gasit un serial care mi-a placut mult si care mi-a trezit din nou interesul fata de vampiri. Serialul se numeste Vampire Diaries si prezinta o poveste interesanta in care 2 frati devin dusmani (din cauza unei femei desigur), dar care ajung mereu in situatia in care sunt nevoiti sa se ajute. Eu ma apuc de citit cartile ca nu mai am rabdare.

Iubire si durere

Nimic nu dureaza la nesfarsit. Nici viata, nici o relatie frumoasa si nici macar problemele mele tehnice si plictisitoare.
Sa spunem ca am revenit in forta, desi multe ganduri mi-au pierit in tot acest rastimp cat am fost plecata. Se spune ca e important sa nu privesti niciodata in trecut. Se spune ca e important sa ignori viitorul si orice ti-ar putea oferi el. Se spune ca dragostea nu are limite si e neconditionata. Se spune ca traind in prezent,vei fi mereu fericit. Fiecare are o reteta a succesului fiecare are ceva de impartasit din experienta sa si toti vrem cu buna credinta sa-i ajutam pe altii sa invete. Nu toti oamenii vor sa invete si unii dintre ei chiar stiu deja lectia doar ca nu vor sa o aplice. Dar daca cel care nu vrea sa invete e chiar cel pe care il iubesti? Cel mai greu este sa ne comportam firesc cu persoanele pe care le iubim. Cu cat le iubim mai mult cu atat pretentiile cresc, cu cat oferi mai mult cu atat astepti mai mult respect, apreciere etc. Cu cat iubim mai mult cu atat vorbele acelor persoane, gesturile lor au o importanta deosebita. Ca barbat poti sa faci rau prin vorbe aruncate la intamplare, spuse fara grija la nervi, la oboseala, iar ca femeie ajungi sa te consumi pentru chestii marunte lipsite de importanta pentru cei din jur, iar totul devine mai grav, cand, incepi sa te simti neinteleasa. Intotdeauna femeile sunt acuzate ca sunt drastice,dramatice, plangacioase, smiorcaite sau mai stiu eu ce, fara ca nimeni sa se intrebe: totusi ce s-o petrece in sufletul ei? Exagerez, sunt persoane care se intreaba, dar poate ca nu am intalnit eu inca. Si da, spun asta pentru ca sunt subiectiva. Parerea mea e ca si barbatii sufera doar ca intr-un alt mod, intr-un mod interiorizat si orgolios. Am descoperit ca eu sufar in mai multe feluri si ca ma exprim complet diferit chiar daca sentimentul de tristete e acelasi. Uneori tin in mine, alteori izbucnesc, uneori tin in mine pana ajung acasa si plang linistita, alteori plang, uneori sunt ironica si sarcastica, uneori plang si raman trista, alteori plang si ma inveselesc. Uneori anumite persoane reusesc sa-mi alunge supararile, uneori reusesc sa o fac singura. Si nu ma pot abtine totusi sa nu-mi doresc ca in viitor sa gasesc pe cineva care sa-mi ofere liniste dupa cum bine spunea un prieten de-al meu. Iubirea te consuma, te schimba, te modeleaza si nu intotdeauna te face mai bun, unii oameni la un moment dat renunta la iubire preferand sa caute linistea. Si in fond cred ca linistea cu care 2 batrani se tin de mana plimbandu-se e tot ce mi-am dorit vreodata sa am. Poate ca de fapt asta e iubirea adevarata, nu stiu ce sa spun. Stiu ca desi m-am comportat ca o indiferenta fiecare despartire a durut mult, si fiecare baiat/barbat care a facut parte din viata mea a luat ceva cu el. Chiar si atunci cand eu am vrut sa se termine. Daca le-am dat atator oameni farmite din sufletul meu, eu oare cu ce am ramas? Avea dreptate Claudiu si acum imi doresc sa-l fi ascultat. Oamenii nu pot trai ca ei insisi decat daca au sufletul intreg. Ingeras imi cer scuze ca atunci nu am avut urechi si minte sa ascult ce aveai de spus.
Cu lacrimi in ochi si o inima dezamagita, va saluta din nou a voastra Bianca

Romanian International University Fair

Ieri si astazi, a avut loc in Bucuresti un targ de universitati internationale. Desigur eu nu puteam lipsi de la eveniment. Nu o sa ma apuc acuma sa critic lipsa de organizare sau cine stie ce. Dimpotriva, sunt aici ca sa laud munca unor oameni care chiar fac tot ceea ce le sta in putinta ca sa ajute niste bieti elevi/studenti.
In primul rand vreau sa spun ca-mi plac oamenii care stiu sa vanda lucruri. Astfel de oameni au facut tot ceea ce lea stat in putinta ca sa explice fiecarui om interesat de ce universitatea pe care o reprezinta este cea mai buna alegere. Pe mine m-au interesat in mod deosebit ofertele pentru studii de licenta (undergraduate) din UK. Si pot sa ma declar satisfacuta deoarece chiar am gasit universitatea potrivita pentru mine si mai mult am gasit in cadrul aceluiasi targ o agentie de consiliere gratuita care se angajeaza sa ma ajute sa ma inscriu acolo unde-mi doresc. Practic ti se da mura-n gura totul, tu trebuie doar sa dai un test de engleza sa ai o diploma de bac si sa astepti rezultatele. Ar trebui sa vorbesc despre taxele de scolarizare. In Marea Britanie prin lege, universitatile de stat au o taxa de scolarizare de aproximativ 3300 de lire sterline pe an. Partea frumoasa este ca statul iti acorda un imprumut caruia nu i se aplica dobanzi, care iti acopera taxele de scolarizare in totalitate si pe care tu il restitui abia in momentul in care salariul tau depaseste 6000 de lire sterline pe an. Ba mai mult, daca tu depasesti doar cu 10 lire acest prag, atunci rata pe care o platesti este de 3% din 10 lire. Asadar niciodata rata nu-ti va afecta buzunarul. In plus campania pe care acum statul britanic o duce incurajeaza proaspat absolventii sa nu se grabeasca sa restituie imprumutul deoarece acestuia nu i se va adauga niciodata vreo dobanda. In plus tot membri UE, au parte de un fel de alocatie in functie de venitul pe cap de mebru de familie care oscileaza inte 310 si 820 de lire sterline. In Danemarca, cata vreme esti student statul danez iti plateste 900 de euro pe luna ca sa te poti intretine, iar in Olanda studiile de licenta costa in jur de 1500 de euro, iar ca student beneficiezi de o alocatie de 500 de euro pe luna.
In concluzie as putea spune ca m-a impresionat faptul ca studentului i se ofera toate facilitatile posibile doar pentru a-si face meseria- aceea de a studia, si nu am putut sa nu ma intristez gandindu-ma ca toti vor sa o ducem bine in tarile lor, pe cand la noi trebuie sa te lupti cu morile de vant ca sa poti termina o facultate , care de multe ori nu-ti foloseste la nimic.

Despre locuri fericite

A trecut ceva timp de cand am postat ultimul articol probabil ca o sa mai treaca ceva timp pana voi reusi sa revin complet in bloosfera. Pana una alta de fiecare data cand tehnologia imi va permite voi incerca sa mai las cate un semn de viata. M-am trezit azi vesela si fericita. Poate ca soarele ce pare a-si arata coltii ca un vampir ce strajuieste cerul, are o mia legatura cu buna mea dispozitie. Imi plac diminetile racoroase de primavara in care soarele reuseste sa se elibereze de nori, dar e inca prea slab ca sa straluceasca in toata gloria lui. Bine poate ca fericirea mea se datoreaza visului dulce pe care l-am avut azi-noapte. Imi amintesc cu mult drag de copilaria frumoasa pe care am avut-o, in parte asta se datoreaza unui loc fericit pe care eu il numesc acum vis. Ce reprezentau visurile pentru o fetita cu imaginatia bogata precum eram eu? Pai orice voiam eu ca ele sa devina, de la gradini fermecate, la palate ce se inaltau pana la cer, de la insule pline de jucarii la continente intregi, toate fiind sub stapanirea, desigur, a mea. Oameni care ma iubeau, fiinte puternice care ma indrageau, toti fiind acolo doar pentru mine, iar eu pentru ei. Odata trezita, lumea mea fantastica isi continua existenta ca si cum eu nu as fi existat niciodata. In lumea reala, aveam alte locuri fericite, imi placeau lacurile si padurile, parcurile si iarba.
Am crescut iar lumile mele fantastice s-au schimbat. Visele s-au schimbat din adaposturi in modalitati de a confrunta probleme, iar lumea diurna a devenit un loc in care trebuia sa lupt ca sa supravietuiesc. Nu-mi suradea ideea de a lupta, nu-mi placea violenta atunci, la fel cum nu o inghit acum. Dar m-am conformat ca nu pot schimba eu cursul lumii si ca e mai simplu sa mergi in directia vantului decat sa i te opui, asa ca am supravietuit desi in lumea mea asta insemna a fugi din lupta.
Cum puteam trai cu mine insami odata ce mi-am incalcat principiile? Era greu, asa ca am cautat modalitati care sa ma ajute sa simt ca lumea reala e asa cum faci sa para. Mi-am cautat locuri fericite. Exista un loc in Mangalia pe un dig, unde marea este mereu limpede. Acela e unul din locurile unde ma refugiez atunci cand sunt trista si vreau sa-mi regasesc fericirea. Cartile reprezinta pentru mine un loc fericit, un refgiu unde nu ma ascund, dar imi lepad temerile, supararile si nervii. Bratele persoanei pe care o iubesc este locul fericit care le bate pe toate celelalte.
Ce reprezinta locurile fericite pentru mine? In mod clar nu reprezinta o modalitate de a ma ascunde de probleme. Indraznesc sa spun ca eu inainte de a infrunta o problema am nevoie de putin timp pentru a gandi totul la rece, pentru a gasi cea mai buna solutie si pentru a ma linisti si functioneaza, pentru ca reusesc sa controlez ceea ce spun suficient de mult ca sa nu ranesc pe cineva.
Voi aveti locuri fericite?
Cu drag, din locul fericit al patului potocaliu, va saluta eu, Bianca

Love and music I

Toti avem melodii de suflet care ne devin oarecum prietene pe parcursul vietii, la greu la bine, mereu alaturi noi, la cateva clickuri distanta. Eu sunt o mare consumatoare de muzica. De la Mozart la muzica disco, de la Beyonce la muzica celtica. Imi place pianul, vioara, violoncelul,chitara si chiar si tobele. Imi plac melodiile cu versuri care ma ating, dar si melodiile fara versuri. Nu-mi ramane decat sa incep:
Printre melodiile mele preferate se afla Aerosmith cu al sau I don`t wanna miss a thing, poate si din cauza ca versurile ma reprezinta perfect, cand ma indragostesc asa sunt si eu nu vreau sa clipesc, nu vreau sa dorm pentru ca ar insemna sa pierd clipe petrecute alaturi de acea persoana importanta.
"why do birds suddenly apear everytime you are near? just like me they want to be close to you" cine recunoaste aceste versuri stie ca se refera la melodia close to you al celor de la carpenters, melodie pe care eu am descoperit-o intr-un film si de care m-am indragostit :X
O alta melodie preferata de-a mea este Love story- Richard Clayderman , prima melodie pe care mi-a cantat-o cel care m-a introdus in tainele pianului desigur ca am plans atunci dar aia e o alta poveste, cert e ca e o poveste trista de dragoste pe care cuvintele nu ar putea sa o descrie la fel de bine precum acordurile pianului o fac.
O melodie pe care sunt mandra sa spun ca o pot canta la pian( doar pentru ca e usoara :)) ), este melodia lui Des`ree - kissing you, pentru ca un sarut plin de dragoste poate deveni pumnalul ce iti sfasie inima, atunci cand inceteaza.
Un adevarat blues, All for love al lui Michael Bolton ma face sa-mi doresc sa ma pierd in bratele puternice ale iubitului, chiar daca versurile sugereaza o despartire, el inca incearca sa ii arate ca iubirea invinge totul ceea ce e dulce, ceea ce ramane ca o raza de speranta pentru ascultator.
Tot All for love ar face si Rod Stewart, Bryan Adams si Sting daca iubitele lor le-ar oferi dragoste, melodie pe care o iubesc si eu pe langa alte cateva de milioane de oameni.
Urmeaza Je t`aime - Lara Fabian , pentru ca accepta greselile pe care le facem uneori ca oameni in numele iubirii, si pentru ca in ciuda lor face una dintre cele mai puternice declaratii de dragoste pe muzica chiar :D.
Desigur draga si scumpa Celine Dion are si ea cateva melodii frumoase de dragoste printre care si Because you loved me, melodie in care ne vorbeste despre cum te schimba si de multe ori ajuta dragostea adevarata a celui de langa tine.
Probabil ca putini au auzit de Secret Garden care au cateva melodii pe care eu le iubesc printre care si Half a World away, desi nu sunt sigura ca le apartine, imi place foarte mult melodia.
Urmeaza desigur Backstreet Boys - Incomplete, melodie in care m-am regasit, in special in perioada cand a aparut. Nu eram eu fana a baietilor, dar cu melodia aia m-au cucerit.

Voua ce melodii de dragoste va plac?

To be Continued..

Superior Scribbler Award

Ca de obicei, cand ma trezesc dimineata, dupa ce ma spal ca orice om si eventual mananc (daca am chef), intru pe net ca sa verific cine ce a mai scris ( daca am net si timp). Si unul dintre blogurile verificate de mine in acesta dimineata a fost cel al lui cartim, ca sa aflu ca a castigat un premiu, lucru care trebuie sa recunosc ca m-a incantat.Citind articolul despre premiu si despre ce trebuie sa faca pentru a intra in posesia lui, descopar ca sunt prin lista celor premiati mai departe de cartim. Asa ca ii multumesc pe aceasta cale.
Bun iar regulile ce trebuiesc respectate pentru a intra in posesia premiului sunt:
1. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa dea premiul la 5 prieteni bloggeri speciali.
2. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa creeze o legatura prin intermediul internetului la blogul, respectiv autorul de blog, de la care a primit premiul.
3. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa-si prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post.
4. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa viziteze si sa-si adauge numele la 200:This Bling`s for you! astfel incat sa existe o evidenta a castigatorilor.
5. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.

Si premiile merg la:
1. espritdesmots pentru articolele ei patrunzatoare si pline de inspiratie.
2. adrian pentru un proiect care mi-a facut viata mai frumoasa.
3. richard pentru ca-si urmeaza pasiunea
4. dono pentru diminetile in care ma face sa rad cu lacrimi.
5. adela pe care am avut placerea de a o cunoaste destul de bine.

I-as oferi si lui Cartim cu draga inima dar l-a primit deja. Multumesc inca odata!

La un pahar de vin

In acest moment savurez un vin rosu demidulce, foarte aromat dealtfel. Ma tot gandeam ca as scrie ceva, dar parca nu se petrece nimic iesit din comun, nu am nici un gand care sa persiste si parca inspiratia nu vrea sa mi se arate. Muza mea fugise luand totul cu ea. Si atunci am realizat ca sunt o proasta. Cum pot sa spun ca nu se intampla nimic, de parca sunt stapana lumii, asadar daca mie nu mi se intampla automat nu i se intampla nimanui. Cum pot sa-mi imaginez ca exista clipe lipsite de valoare, clipe superficiale, clipe plictisitoare, cand lumea nu doarme niciodata. Nici macar daca , prin absurd, toti oamenii ar dormi in acelasi timp, sau ar muri, sau ar disparea, lumea ar ramane aici si acolo, dincolo de orizont, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de marginile unui Univers nelimitat. O stea moare, alta se naste, iar eu stau si pierd timpul, vorbind cu mine insami,plictisindu-ma, dormind, sau facand lucruri neimportante. Ce rol de figurant macar as putea lua eu, in acest film regizat de natura? Cum pot sa fac ca viata nu treaca pe langa mine, ci sa o acaparez, sa profit pana la fiecare milisecunda de ea? Ochii ii am deschisi si vad ca nu sunt varful aispergului, sunt in cel mai bun caz o molecula de apa inghetata, alaturi de alte miliarde de molecule la fel de insignificante ca mine. Si totusi, asa mica cum sunt, asa lipsita de importanta, daca maine as muri, ar fi persoane carora le-ar pasa. Ma intreb, oare nu face tocmai asta diferenta? Daca as fi lasat viata sa curga linistita, nebagata in seama la fel ca un parau pe langa mine, nu ar fi insemnat ca as fi fost incapabila sa fiu importanta pentru cineva, sau ca nu mi-ar fi pasat de nimeni, poate nici macar de mine? Nu ar fi inseamnat ca viata ar fi fost pentru mine doar un sir de suferinte, de incercari nereusite de a ajunge la o destinatie?
Cert e ca lucrurile nu au vrut sa fie asa. Imi pasa si la randul lor altora le pasa de mine, traiesc cu ochi deschisi, desi uneori imi place sa-i inchid ca sa vad ce se intampla. Suferinta este cunoscuta de absolut oricare om din lume, asadar a fost tovarasa mea nu de putine ori. Dar niciodata suferinta in sine nu mi-a provocat dezamagire, nu mi-a indepartat speranta. Stiam ca suferinta este o parte a fericirii si ca trebuie sa o imbratisez ca atare. Alchimia vietii consta iun faptul ca iei un om care are o trasatura de baza , nu foarte bine dezvoltata, si care prin actiunile lui prezente, se va transforma in tot ceea ce poate deveni, limitat fiind de acea trasatura. Iei o samanta de lalea , de ezemplu, si nu te poti astepta ca ea sa se transforme in trandafir, va ramane lalea. Asa e si cu oamenii, se schimba, se dezvolta. Uneori, lupta cu ceea ce sunt si reusesc sa-si schimbe destinele. De multe ori se pierd in autocompatimire, cerand ajutorul pe care ei insisi nu sunt dispusi sa-l ofere. Toti devenim maestri, toti excelam undeva, nu exista lucruri bune sau lucruri rele, pentru ca dorindu-ne lucruri diferite, se schimba si perceptia fericirii, si cum vreodata poti vedea ceea ce te face fericit drept un lucru rau?! Desigur altii pot avea alte opinii, dar in fond binele si raul sunt concepte relative, chiar si atunci cand sunt generalizate. Cat despre rostul lor, nu pot sa spun decat ca intotdeauna am avut nevoie de modele, de tipare, de concepte, de DUALITATE. SI are logica daca stai la mitul androginului si la nevoia noastra de a ne cauta/gasi un suflet pereche. Si ma intreb la final de post, sorbind ultima picatura de vin, care este perechea duala a naturii?
Bolnavioara si ametita de somn, nou revenita pe plaiurile bucurestene, a voastra sirena Bianca

Ocultism?Stiinta?Ambele?

Nu o sa neg niciodata inclinatiile mele catre ocultism. Mi-a placut mereu sa citesc, si sa-mi imaginez ca exista o forta mai presus de noi, dar pe care o putem accesa oricand. Asa cum spuneam odata pe site-ul lui adrian cand vorbeam despre gnosticism, omul este, dupa parerea mea, o scanteie, o farama din Dumnezeu/forta divina. De aici pleaca puterea noastra de a gandi, de a alege, de a crea si de ce nu de a face miracole. In fond, devenim miracole, pentru altii dintre noi, ajutandu-i atunci cand sperau mai putin. Devenim magi, vrajotori, ingeri sau oricum ati vrea sa-i numiti. Si mai cred, asa cum imi povestea cineva acum ceva timp, si parca imi amintesc cum cuvintele sale prindeau forma printe aburii aromati de ceai, ca exista un rau de lumina pe care multi dintre noi nu-l vedem, dar care curge frumos, fara a tine seama de spatiu si de timp,iar care, atunci cand se intersecteaza cu nou, ne ofera pace, sanatate, liniste, timp si chiar spatiu.
Multi ar numi ceea ce se intampla cu mine un paradox, pentru ca o alta pasiune de-a mea este stiinta. In special cele care studiaza ( incearca) Universul cu ale sale mistere. Am invatat totusi, ca stiinta si credinta nu se exculd ci se completeaza. Universul ar deveni coplesitor daca nu sm pasi in el stiind ca cineva ne protejeaza, supravegheaza, ca un tata care si-a dus odraslele in parc si trage cu ochiul la ei sa nu se loveasca prea tare.
Cand apuci pe oricare din aceste drumuri trebuie sa tii seama de faptul trebuie sa mergi pana la capat, la fel cum spune si avertismentul lui Eliphas Levy in a sa carte "Rituel de la Haute Magie":
"Nimeni sa nu paseasca cu cutezanta iresponsabila pe calea stiintelor tainice, caci, o data pornit pe aceasta cale, va trebui sa atinga telul , altfel este pierdut.
Pe aceasta cale a te indoi inseamna a te sminti, a te opri inseamna a decadea, a te da in laturi inseamna a te pravali intr-un hau fara fund.
Tu, cel care ai inceput sa citesti aceasta carte, daca o citesti pana la capat vei deveni fie suveran, fie nebun. Daca esti pur ea va fi ca o faclie in fata ta, daca esti puternic ea se va transforma in arma in mainile tale, daca esti intelept vei deveni si mai intelept. Insa daca esti stricat, atunci aceasa carte se va transforma in tine in flacari infernale, iti va strapunge sufletul ca un pumnal ascutit si iti va invarca contiinta cu povara regretului si a nelinistii vesnice."

Directia?Catre imposibil!

Toti avem dorinte si teluri: sa ne imbogatim, sa avem o familie,o casa, copii. Dorinte comune,dorinte accesibile. Dar de multe ori, pe langa ceea ce este observabil, un pic mai adanc in marea spiritului nostru se regasesc dorintele tainice, oculte, etichetate drept imposibile, dar pe care nu le putem goni niciodata. De multe ori, visele acestea isi iau radacina din optimismul tineretii, al copilariei, din inocenta sufletului proaspat spalat de pacate. Imi ofer voluntar dorintele spre studiere :-).
Printre primele dorinte imposibile pe care mi le amintesc se afla si cea care m-ar fi facut pe mine fericita detinatoare a unor munti de ciocolata(yummy).Apoi datorita pasiunii mele pentru luna am devenit o mica fana a animeului Sailor Moon, si m-am trezind visand si dorindu-mi cu ardoare sa fiu sau sa devin printesa lunii, cea buna si cu sufletul pur, Serena. Tin sa precizez ca eram chiar si atunci constienta de imposibilitatea indeplinirii acestor dorinte. Apoi a inceput sa-mi placa ideea de vampir si am ajuns sa-mi imaginez ca cea mai frumoasa moarte mi-ar putea oferi-o numai o astfel de creatura prin muscatura sa senzuala si atat de necesara supravietuirii sale. In acelasi timp pasionata de misterul istoriei antice, de mitologia si oarecum de lumea specifica acelor perioade, am ajuns sa-mi doresc sa fi fost in mijlocul acelor evenimente. Sa le traiesc, sa pasesc pe drumurile umblate de acei oameni, sa le inteleg gandirea si necesitatile, sa le respect traditiile si valorile. Dorintele la de a castiga la loto nu le pun pentru ca astea inca se pot realiza :)... Pe cand aveam inca o conceptie gresita asupra fericirii m-am regasit dorindu-mi sa fiu mereu fericita, intelegand prin asta doar bucurie, veselie, buna dispozitie. Cu timpul am realizat ca fiecare clipa din viata este formata din fericire pentru ca atunci cand suferinta exista doar pentru ca bucuria sa existe, automat nimic rau nu e cu adevarat rau ( asta s-a cam indeplinit :)) ). Nu ma pot abtine sa intreb ce efect au aceste vise neimplinite asupra noastra. Poate ca au rolul de idealuri, poate ca au rolul de a mentine ceva din copilarie prezent mereu, poate ca au rolul de a ne influienta deciziile viitoare, nu pot stii cu certitudine. Eu pot spune ca m-au ajutat de multe ori sa ma regasesc pe mine atunci cand ma credeam pierduta. Si mai pot spune ca m-au facut sa-mi doresc sa fac bine si mai pot spune ca au devenit un fel de amulete care ma protejeaza (asta apropo de recentele articole ale lui cartim ). In orice caz, e interesant cum existenta acestor dorinte imposibile nu ma fac nefericita, ci parca ma fac sa ma simt plina, implinita.
Cu multa dragoste, de pe planeta dorintelor imposibile si viselor fericite, mereu visatoare, Bianca

Despre Amor in Viziunea Mariei Szepes

"Imi este greu sa evoc clipa in care o vazui pe Corinna pentru intaia oara. Aceasta intaia oara nu acopera realitatea . Toate trasaturile ei , unduirile tulburatoare ale trupului sau subtiratic, baietos, cam colturos si neindemanatic, totusi cochet si decadent, ma impresionara printr-o senzatia de recunoastere ca si cum o nestiuta dar puternica senzatie sezatie de gol si-ar fi gasit implinirea[...] Am fost mereu un Lup gonit, un singuratic. Desperecheat, imi purtasem singur si mohorat ambitiile transcendente,iar mai apoi taina vinovatiei[...] Nu cunosteam autodaruirea nebuna a dorintei ce te indeamna sa te dizolvi in celalalt, nu cunosteam gelozia usturatoare, nici umilinta ce-ti anuleaza autopretuirea, si nici pasiunea asemanatoare cu ura. Nu cunosteam dorinta de a-ti devora partenerul, lupta diperata de a te uni cu cineva, care ramane totusi de neinteles si dureros de strain,desi ai muri fara el." Numele indragostitului este Louis de la Tourzel, reincarnarea ceva mai matura a lui Hans Brugner, o fiinta salbatica, pasionala, necoapta, egoista mereu in cautarea vietii vesnice, mereu urand moartea si fugind de ea. A gasit solutia in alchimie, care promitea ca va invinge moartea, daca procesul de transmutatie va reusi. Fiind mult prea aproape de mizeria astrala ca evolutia pe scara reincarnarii lui Hans i se refuzea cu desavarsire accesul la stiinta si cunoasterea necesare pentru a realiza complicatul proces. Asa ca hotaraste sa omoare un alchimist obtinand astfel Leul Rosu, adica posibilitatea de a crea aur si de a deveni nemuritor. Odata intrat in posesia substantei a cazut prada puterii ei si a ingerat-o devenind "constient". Pretul platit a fost mare: prins intr-un cavou vesnic, mereu viu, mereu constient, mereu urmarit de monstrii astrali pe care acum ii putea vedea dar nicodata indeparta, realizeaza ca singura metoda de a se elibera din jugul astral este sa realizeze prin forte proprii transmutatia. Asa ca impreuna cu amintirile, crimele, pacatele sale, se naste iara si iara urmand procedeul normal prin care sufletul invata mila si dreptatea, se maturizeaza si se hraneste, mereu neavand timp pentru dragoste. In pielea lui Louis invata despre dragostea orgolioasa si capricioasa, despre pasiunea in care femeia apare de o rautate inimaginabila, egoista si mereu inchisa la sentimentele celui din fata ei. Acum pricepe ca doar ea poate umple golul ramas neobservat de atatea secole. Ea este detinatoarea suprema a cheii prin care el se poate dezlantui, dar tot ea pare doar sa-i hraneasca sentimentele, fara a i le impartasi. Viziunea Mariei Szepes asupra dragostei ( asa cum este prezentata in Leul Rosu), este una obscura, in care unul iubeste, celalalt se joaca, cocheteaza cu ideea, dar imbratiseaza libertatea chiar si in cadrul casatoriei. Indragostitul sufera, dar totodata in ciuda infidelitatii intelege ca e iubit, pentru simplul fapt ca: "chiar si dupa ce calcase alaturi, revenea de fiecare data tot la mine.".

Bonjour, je m`appelle Bianca

Eram odata buna la franceza, ba mai mult imi placea sa o invat, sa o vorbesc. Nu stiu cum se intampla in viata, sau cel putin in a mea, ca vine un moment in care fie sunt nevoita, fie imi piere cheful de a continua sa fac ceea ce-mi place. Poate ca am nevoie de multe pauze, poate imi pierd inspiratia, poate ca nu-mi mai aduce satisfactii, cert e ca pentru mine e un mister felul in care azi un lucru ma face atat de fericita si maine ma lasa rece si cum poimaine poate sa-mi placa chiar mai mult decat la inceput. De exemplu ador sa umplu pagini goale cu ganduri, vise colorate, basme, fantezii, cuvinte pe care capul meu de produce cu viteza luminii, dar din lipsa de timp, de chef se pierd toate pentru ca memoria mea e mai proasta decat cea a unui bolnav de alzheimer. In schimb mereu devine o placere sa incerc sa recuperez ceea ce am ratat, pierdut, uitat, adica intru intr-un fel de transa luptandu-ma cu proprii mei demoni ca sa repar ceea ce am stricat si uneori cand ma suprind in astfel de momente imi dau seama ca nu e o prostie sa iei o pauza. Cateodata doar de asta este nevoie ca sa-ti reamintesti bucuria care ti-o aducea acel tabiet.
Mi se intampla ca mergand pe strada, citind o carte, brusc sa ma trezesc ca dintr-un somn si sa realizez ca functionam pe pilot automat. De aceea e bine sa te opresti si sa realizezi ca in fond, viata merita intodeauna traita si ca a te ascunde de probleme intr-o lume de vis nu inseamna ca le faci sa dispara, ci doar ca le eviti. Si se stie, ca intotdeauna tu o sa obosesti sa fugi, dar ele nu or sa se opreasca niciodata. Ca de obicei am ajuns de la un lucru la altul :-). Filozofatul este una dintre calitatile mele cele mai putin placute pentru cei din jur. Si ca sa ajung la subiect, azi sarbatoresc mai sunt exact 2 luni pana la ziua mea, si am reusit sa regasesc o placere mai veche de-a mea. Asa ca nu stiu voi ce faceti dar eu cant cu Melody Gardot- Les etoiles..
Cu multi pupici de pe planeta raraitilor , mereu a voastra mica si nebunatica EU