1.
i shall imagine life
is not worth dying,if
(and when) roses complain
their beauties are in vain
but though mankind persuades
itself that every weed`s
a rose, roses (you feel
certain) will only smile
2.
seeker of truth
follow no path
all paths lead where
truth is here
About his work, e.e. cummings says: 'Don`t try to enjoy it, letit try to enjoy you. Don`t try to understand it, let it understand you.'
Meanwhile this small gift of knowledge being delivered, I`ll continue with my dancing session...
vineri, 12 noiembrie 2010
Pentru spirit
Ca un cadou pentru cei care intotdeauna cauta sa invete, sa afle, sa cunoasca mai mult, dar si pentru cei curiosi,pentru ca se apropie sarbatorile, va fac cunostinta cu Scoala Misterelor : http://scoalamisterelor.blogspot.com/ .
Eu ma intorc la bagajele mele, ma pregatesc sa plec la Bucuresti, tineti-mi pumnii la examen, si o sa ma intorc cat de curand.. Big hugs!
Eu ma intorc la bagajele mele, ma pregatesc sa plec la Bucuresti, tineti-mi pumnii la examen, si o sa ma intorc cat de curand.. Big hugs!
miercuri, 10 noiembrie 2010
Greseli
Noi, oamenii, avem tendinta de a exagera. Fie cand e vorba de o greseala comisa de o alta persoana, fie ca e vorba de imbracaminte, cert e ca vrem ca altii sa ne vada sau sa ne respecte intr-un anumit fel, iar pentru asta renuntam la naturalete.
Cel mai urat e cand intr-o cearta "victima" incepe si exagereaza, sau cel putin asa pare celuilalt, daca stam sa ne gandim putin o sa putem aprecia ca victima cauta o modalitate de a redobandi respectul celor din jur , in cazul in care se simte umilita de greseala partenerului de cearta. Cert e ca putem fi prost intelesi atunci cand exageram, si putem deseori prin simplul fapt ca facem lucrul asta sa-l umilim pe cel din fata noastra, care poate ca nu a facut-o intentionat sau care poate a avut respectul si curajul necesar ca sa-si recunoasca fapta. Problema intervine atunci cand uneori noi, exageratorii ( :-) ), nu facem lucrul acesta intentionat, pur si simplu e un instinct (prost dar instinct), care ne impinge sa actionam astfel, iar odata ce ne dam seama, din orgoliu ( vesnicul monstru din sinea noastra), nu mai vrem sa ne oprim. Asadar greseala noastra este dubla. O jumatate de solutie ar fi sa tinem minte chestia asta , si anume, ca noi gresim de 2 ori mai mult decat celalalt, asta ne-ar putea invata sa avem un pic de consideratie si compasiune fata de gresitii nostri.
Sa nu uitam ca Zen ne invata echilibrul, astfel o alta exagerare importanta o reprezinta felul in care ne imbracam. Reguli de genul decolteu + fusta mini+ pantofi inalti+ machiaj strident duc intr-un singur loc, si trebuiesc desigur evitate, in special daca iti place sa fii respectata (ca femeie). Daca ai un articol de imbracaminte sau un accesoriu viu colorat, e bine ca machiajul sa ramana cat mai natural. O fusta scurta arata mai bine cu un tricou fara decolteu, iara un decolteu arata mai bine cu o fusta medie care daca porneste de pe talie o sa arate superb. Cand vine vorba de pantofi eu ii prefer pe cei cu platforma si cu toc inalt. Nu-mi plac pantofii sau botinele cu toc mic, deoarece dau impresia de neterminat, si de cele mai multe ori sunt foarte incomozi.
Daca e sa privim si in directia opusa, uneori poate face bine sufletului cand exageram ( cata vreme suntem constienti de ceea ce facem). De exemplu cand vedem un peisaj frumos, iar in descriere ii multiplicam frumusetea doar din cauza ca vederea peisajului ne-a cauzat o stare buna. Sau cand ne simtim tristi, iar lumea pare sa nu realizeze, asa ca urlam in speranta ca vom fi compatimiti, desi nu avem neaparata nevoie de lucrul asta, si pana la urma dupa ce atragem atentia asupra noastra realizam ca de fapt, tristetea nu e chiar atat de rea, si ca a fo compatimit nu te ajuta cu nimic, pentru ca mila, nu e tot una cu intelegerea sau sustinerea.
Asadar, din nou moderatia calugarilor trebuie imbinata cu bucuria pe care ne-o ofera lectia pe care o invatam din propriile nostre greseli, pentru ca uneori trebuie sa privesti si in directia nepotrivita , sau nerecomandata, pentru a-ti aminti cine esti, ce vrei, de ce vrei, si ce e bine pentru tine. In fond, motivatia nu e niciodata ceea ce ne spun/ impun sau promit cei din jur, ci ceea ce ne dorim noi. Putine lucruri sunt mai puternice decat chestia asta.
Pana data viitoare , va saluta cu drag, mereu a voastra scumpa si dulce, Bianca
Cel mai urat e cand intr-o cearta "victima" incepe si exagereaza, sau cel putin asa pare celuilalt, daca stam sa ne gandim putin o sa putem aprecia ca victima cauta o modalitate de a redobandi respectul celor din jur , in cazul in care se simte umilita de greseala partenerului de cearta. Cert e ca putem fi prost intelesi atunci cand exageram, si putem deseori prin simplul fapt ca facem lucrul asta sa-l umilim pe cel din fata noastra, care poate ca nu a facut-o intentionat sau care poate a avut respectul si curajul necesar ca sa-si recunoasca fapta. Problema intervine atunci cand uneori noi, exageratorii ( :-) ), nu facem lucrul acesta intentionat, pur si simplu e un instinct (prost dar instinct), care ne impinge sa actionam astfel, iar odata ce ne dam seama, din orgoliu ( vesnicul monstru din sinea noastra), nu mai vrem sa ne oprim. Asadar greseala noastra este dubla. O jumatate de solutie ar fi sa tinem minte chestia asta , si anume, ca noi gresim de 2 ori mai mult decat celalalt, asta ne-ar putea invata sa avem un pic de consideratie si compasiune fata de gresitii nostri.
Sa nu uitam ca Zen ne invata echilibrul, astfel o alta exagerare importanta o reprezinta felul in care ne imbracam. Reguli de genul decolteu + fusta mini+ pantofi inalti+ machiaj strident duc intr-un singur loc, si trebuiesc desigur evitate, in special daca iti place sa fii respectata (ca femeie). Daca ai un articol de imbracaminte sau un accesoriu viu colorat, e bine ca machiajul sa ramana cat mai natural. O fusta scurta arata mai bine cu un tricou fara decolteu, iara un decolteu arata mai bine cu o fusta medie care daca porneste de pe talie o sa arate superb. Cand vine vorba de pantofi eu ii prefer pe cei cu platforma si cu toc inalt. Nu-mi plac pantofii sau botinele cu toc mic, deoarece dau impresia de neterminat, si de cele mai multe ori sunt foarte incomozi.
Daca e sa privim si in directia opusa, uneori poate face bine sufletului cand exageram ( cata vreme suntem constienti de ceea ce facem). De exemplu cand vedem un peisaj frumos, iar in descriere ii multiplicam frumusetea doar din cauza ca vederea peisajului ne-a cauzat o stare buna. Sau cand ne simtim tristi, iar lumea pare sa nu realizeze, asa ca urlam in speranta ca vom fi compatimiti, desi nu avem neaparata nevoie de lucrul asta, si pana la urma dupa ce atragem atentia asupra noastra realizam ca de fapt, tristetea nu e chiar atat de rea, si ca a fo compatimit nu te ajuta cu nimic, pentru ca mila, nu e tot una cu intelegerea sau sustinerea.
Asadar, din nou moderatia calugarilor trebuie imbinata cu bucuria pe care ne-o ofera lectia pe care o invatam din propriile nostre greseli, pentru ca uneori trebuie sa privesti si in directia nepotrivita , sau nerecomandata, pentru a-ti aminti cine esti, ce vrei, de ce vrei, si ce e bine pentru tine. In fond, motivatia nu e niciodata ceea ce ne spun/ impun sau promit cei din jur, ci ceea ce ne dorim noi. Putine lucruri sunt mai puternice decat chestia asta.
Pana data viitoare , va saluta cu drag, mereu a voastra scumpa si dulce, Bianca
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Vertigo
De la crestini, la yoghini, toti afirma ca un suflet "neimpacat" dauneaza sanatatii corpului pe care il ocupa. Si totusi, eu ma intreb, daca nu cumva sanatatea precara a unui om, ii afecteaza si sufletul, nu ma refer aici la rautate, desi in unele cazuri ea e una din afectiuni. Ma refer poate la sacriforiciile inutile, sau la vorbele pline de ipocrizie ale muribunzilor care cu nu foarte mult timp inainte aveau o perspectiva complet opusa.
Nu inteleg necesitatea- izvorata cu siguranta undeva in negura temerilor- de a schimba cel care ai fost complet numai din pricina mortii. Inteleg schimbarea care survine cu mult timp inainte, o schimbare pe care apuci sa o fructifici, care se maturizeaza lent, insa nu inteleg o schimbare care are drept cauza MOARTEA.
Orice s-ar afla dincolo, fie ca e reincarnare, fie ca e judecata de dinaintea Judecatii de Apoi, nu poti pacali legile ce stau la baza proceselor asta, iar daca dincolo de moarte nu e nimic, atunci ti-ai negat propriul caracter degeaba. Adica oricare dintre situatiile astea se intampla cu adevarat, in final tu ramai singurul pacalit. E important dupa cum am afirmat mereu ca oricat de multa minciuna imprastii in jurul tau, sa nu te minti pe tine, sa fii constient de cel care esti cu bile albe si negre, si sa nu iei decizii care iti neaga esenta daca nu corespunde cu ceea ce vrei cu adevarat. Nu trebuie sa uitam ca binele si raul sunt concepte complet relative in esenta lor, din moment ce la nivel de individ fiecare dintre noi avem o apreciere diferita a acestor termeni. Societatea , prin anturaj, parinti, dascali, si chiar religie tin haosul in lesa, indrumandu-ne spre binele civilizat, adica nu furturi , omoruri etc. Te face sa te intrebi, cum poate cineva a carui maduva e acaparata complet de coruptie, sa distinga binele de rau...
Parerea mea e ca in razboiul sau, societatea a fost prea ocupata ca sa se lupte cu zmeii mari si evidenti, incat i-a ignorat pe cei mici, subestimandu-i, iar acum cand a fost invadata complet, societatea isi realizeaza greseala. Ne ramane exemplul trolului, trimis ca diversiune datorita marimii sale, in timp ce vrajitoarea deghizata ca o biata victima intra in castel si devine regina peste taramul fermecat.
Si in toata ameteala asta care face parte din viata, cei care pierd suntem noi, pentru ca societatea va supravietui, eventual va evolua in altceva mai bun sau mai rau, pe cand existenta noastra ramane efemera. Si cand te gandesti la fragilitatea noastra,la mortalitatea noastra, realizezi cat de inutile sunt toate certurile, luptele, razboaiele, si chiar asa-zisa putere. Pentru ca in final puterea e doar un concept inventat de corupti pentru a raspandi teroare printre oamenii mult prea oprimati, carora li s-a impus ca au nevoie de conducatori, de reprezentanti, care sa ia decizii in numele lor. Suna nedrept? Eu zic ca da...
De pe meleagul oamenilor carora le place sa gandeasca pentru ei, va pupa mereu a voastra, scumpa si draga, Bianca
Nu inteleg necesitatea- izvorata cu siguranta undeva in negura temerilor- de a schimba cel care ai fost complet numai din pricina mortii. Inteleg schimbarea care survine cu mult timp inainte, o schimbare pe care apuci sa o fructifici, care se maturizeaza lent, insa nu inteleg o schimbare care are drept cauza MOARTEA.
Orice s-ar afla dincolo, fie ca e reincarnare, fie ca e judecata de dinaintea Judecatii de Apoi, nu poti pacali legile ce stau la baza proceselor asta, iar daca dincolo de moarte nu e nimic, atunci ti-ai negat propriul caracter degeaba. Adica oricare dintre situatiile astea se intampla cu adevarat, in final tu ramai singurul pacalit. E important dupa cum am afirmat mereu ca oricat de multa minciuna imprastii in jurul tau, sa nu te minti pe tine, sa fii constient de cel care esti cu bile albe si negre, si sa nu iei decizii care iti neaga esenta daca nu corespunde cu ceea ce vrei cu adevarat. Nu trebuie sa uitam ca binele si raul sunt concepte complet relative in esenta lor, din moment ce la nivel de individ fiecare dintre noi avem o apreciere diferita a acestor termeni. Societatea , prin anturaj, parinti, dascali, si chiar religie tin haosul in lesa, indrumandu-ne spre binele civilizat, adica nu furturi , omoruri etc. Te face sa te intrebi, cum poate cineva a carui maduva e acaparata complet de coruptie, sa distinga binele de rau...
Parerea mea e ca in razboiul sau, societatea a fost prea ocupata ca sa se lupte cu zmeii mari si evidenti, incat i-a ignorat pe cei mici, subestimandu-i, iar acum cand a fost invadata complet, societatea isi realizeaza greseala. Ne ramane exemplul trolului, trimis ca diversiune datorita marimii sale, in timp ce vrajitoarea deghizata ca o biata victima intra in castel si devine regina peste taramul fermecat.
Si in toata ameteala asta care face parte din viata, cei care pierd suntem noi, pentru ca societatea va supravietui, eventual va evolua in altceva mai bun sau mai rau, pe cand existenta noastra ramane efemera. Si cand te gandesti la fragilitatea noastra,la mortalitatea noastra, realizezi cat de inutile sunt toate certurile, luptele, razboaiele, si chiar asa-zisa putere. Pentru ca in final puterea e doar un concept inventat de corupti pentru a raspandi teroare printre oamenii mult prea oprimati, carora li s-a impus ca au nevoie de conducatori, de reprezentanti, care sa ia decizii in numele lor. Suna nedrept? Eu zic ca da...
De pe meleagul oamenilor carora le place sa gandeasca pentru ei, va pupa mereu a voastra, scumpa si draga, Bianca
vineri, 29 octombrie 2010
Draga jurnalule
Stiu cat de mult ti-am lispit saptamanile asta, asa ca pot sa-ti ofer scuza perfecta. Am fost ocupata. Da stiu nu e tocmai o scuza propriu-zisa, insa motivul pentru care am avut programul incarcat este: plec in UK. Mai dureaza un pic, dar pe zi ce drumul spre occident este tot mai clar. Cum ma face asta sa ma simt? Un pic inspaimantata, stii tu, frica de necunoscut, dar tot odata foarte fericita si incantata. Cert e ca nu mai am rabdare, deja vreau sa fiu acolo si sa ma apuc de lucrurile pe care le am de rezolvat in acea parte de lume. Pe de alta parte, lucrurile trebuiesc gandite si luate pas cu pas. E vorba de o decizie care imi poate schimba viata in bine, pentru ca refuz sa gandesc negativ.
Sa nu intelegi acuma, ca nu ma gandesc la posibilitatile care contravin dorintelor mele, gandurile sunt prezente, prezenta lor este acceptata si , desigur, ignorata :-). Nu vreau sa-mi stric visul care e pe cale sa devina realitate cu lucruri banale precum indoielile. Dupa cum am mai spus de multe ori, teama este un raspuns al instinctului nostru de conservare la realitatea pe care o traim. Pentru ca ii dau dreptate filosofului care afirma ca fiecare individ traieste in propria sa realitate. Asa ca da, uneori realitatile se suprapun, si in ciuda chestiei asteia ele nu se impletesc si nici nu se completeaza cum e normal, ci pur si simplu raman independete una de vointa celeilalte.
Ceea ce explica neintelegerile care deseori apar intre oameni, grupuri si partide politice :-))...
Acestea fiind spuse, vom putea interpreta diferit (adica avem "unealta" necesara unei interpretari diferite), situatia tensionata in care poate ne vom afla la un moment dat in viata. Desigur, sa stii ceva nu e tot una cu a practica ceea ce stii, for instance: mama stie ca tutunul dauneaza grav sanatatii si totusi fumeaza ( ea si multi altii), ceea ce face diferenta aici este sa iti doresti sa practici o viata sanatoasa, sau sa fi dispus sa traiesti cu raul pentru ceva care nu te ajuta cu nimic, prefer oricand o bezea (americana), nu ca as fi fumat vreodata.
Revenind la subiect pe care l-am cam uitat dupa atatea paranteze, sunt multumita, ca de obicei, adica toti cei care ma cunoasteti, stiti cat de mult iubesc sa fiu multumita de mine (in special).
Am luat o decizie potrivita intr-un moment potrivit, sau cel putin asa pare acuma, mai scriu peste un an despre rezultate. Intre timp ne "banalitatile" ca subiect de conversatie. Asa ca incetul cu incetul ( asa cum ar fi trebuit sa vina iarna) o sa ne indreptam catre gura sobei( eu si laptopul) , iar noi vom scrie, voi veti citi si , bineinteles, veti uita sa comentati ca sa stiu ca sunteti acolo, iar noi vom scrie iara.
In cazul ca va intrebati ce vreau de Craciun, va pot asigura ca NU vreau bulgari de zapada primiti in fata, puteti sa-i puneti fara nici o problema in cutia postala, ideea e sa si incapa.
Pana una-alta, eu va salut cu drag si cu respect, mereu a voastra dulce-acrisoara, Bianca.
Sa nu intelegi acuma, ca nu ma gandesc la posibilitatile care contravin dorintelor mele, gandurile sunt prezente, prezenta lor este acceptata si , desigur, ignorata :-). Nu vreau sa-mi stric visul care e pe cale sa devina realitate cu lucruri banale precum indoielile. Dupa cum am mai spus de multe ori, teama este un raspuns al instinctului nostru de conservare la realitatea pe care o traim. Pentru ca ii dau dreptate filosofului care afirma ca fiecare individ traieste in propria sa realitate. Asa ca da, uneori realitatile se suprapun, si in ciuda chestiei asteia ele nu se impletesc si nici nu se completeaza cum e normal, ci pur si simplu raman independete una de vointa celeilalte.
Ceea ce explica neintelegerile care deseori apar intre oameni, grupuri si partide politice :-))...
Acestea fiind spuse, vom putea interpreta diferit (adica avem "unealta" necesara unei interpretari diferite), situatia tensionata in care poate ne vom afla la un moment dat in viata. Desigur, sa stii ceva nu e tot una cu a practica ceea ce stii, for instance: mama stie ca tutunul dauneaza grav sanatatii si totusi fumeaza ( ea si multi altii), ceea ce face diferenta aici este sa iti doresti sa practici o viata sanatoasa, sau sa fi dispus sa traiesti cu raul pentru ceva care nu te ajuta cu nimic, prefer oricand o bezea (americana), nu ca as fi fumat vreodata.
Revenind la subiect pe care l-am cam uitat dupa atatea paranteze, sunt multumita, ca de obicei, adica toti cei care ma cunoasteti, stiti cat de mult iubesc sa fiu multumita de mine (in special).
Am luat o decizie potrivita intr-un moment potrivit, sau cel putin asa pare acuma, mai scriu peste un an despre rezultate. Intre timp ne "banalitatile" ca subiect de conversatie. Asa ca incetul cu incetul ( asa cum ar fi trebuit sa vina iarna) o sa ne indreptam catre gura sobei( eu si laptopul) , iar noi vom scrie, voi veti citi si , bineinteles, veti uita sa comentati ca sa stiu ca sunteti acolo, iar noi vom scrie iara.
In cazul ca va intrebati ce vreau de Craciun, va pot asigura ca NU vreau bulgari de zapada primiti in fata, puteti sa-i puneti fara nici o problema in cutia postala, ideea e sa si incapa.
Pana una-alta, eu va salut cu drag si cu respect, mereu a voastra dulce-acrisoara, Bianca.
joi, 30 septembrie 2010
Draga Jurnalule,
Am un obicei prost de a citi, iar asta inseama uneori ca ma pierd printre cuvintele si gandurile personajelor create de fanteziile unor oameni creativi. Uneori mai invat cate ceva, alteori imi permit sa critic pe cineva, alteori raman impresionata, si deseori ma trezesc ca nu ma mai satur.
Si tot plimbandu-ma in biblioteca mea virtuala care contine 20 de Gb de carti, am descoperit sunt fericita detinatoare a unor carti foarte valoroase Caderea, Strainul si alte cateva capodopere ale lui Albert Camus, unul dintre filosofii spiritului meu. Si ca sa va amintiti de Camus o sa va ofer un citat din Mitul lui Sisif : "A te omori inseamna, intr-un sens, ca si in melodrama, a marturisi. A marturisi ca esti depasit de viata sau ca nu o intelegi."
Si ca sa vorbim despre eseul Mitul lui Sisif trebuie sa mentionez faptul ca acesta consta in 4 capitole primele 3 tratand absurdul gandirii, a omului si a creatiei, iar ultimul fiind o comparatie intre absurdul vietii umane cu situatia speciala a lui Sisif ( figura a mitologiei elene) care a fost condamnat pentru eternitate sa impinga un bolovan spre varful unui munte, doar pentru a-l vedea rostogolindu-se inapoi in vale.
Camus considera ca atunci cand Sisif constientizeaza absurditatea situatiei sale si alege sa-si continue misiunea de a impinge piatra, el se elibereaza de absurd, prin acceptare. Asa cum spune o zicala englezeasca " a accepta adevarul, inseamna a-l cuceri", asa ca logica filosofului are sens atunci cand concluzioneaza ca "ne intoarcem intotdeauna la povara noastra. Dar Sisif ne invata fidelitatea superioara care ii neaga pe zei si inalta stancile. Iar el socoteste ca totul este bine. Acest univers ramas fara stapan nu-i pare nici steril, nici neinsemnat. Fiecare graunte al acestui munte alcatuieste o lume, lupta in sine contra inaltimilor este suficienta pentru a umple sufletul omului. Trebuie sa ni-l inchipuim pe Sisif fericit."
Si sa nu uitam ca Sisif nu e singurul care are un bolovan de impins. Pacat ca nu ne place sa acceptam cat de insignificante sunt preocuparile noastre. Cat de absurda e viata noastra. Si cu cata absurditate ne incapatanam sa ne mintim ca totul e bine. Dar ceea ce un copil vede cu usurinta si nu-i e teama sa accepte din cauza ca nu a invatat inca sa fie orgolios, un adult refuza dintr-o mandrie inselatoare care il minte ca el detine controlul vietii lui. Poate daca viata ar fi intr-un mediu sigur, in care temperatura este constanta ( la fel cum e in ciupercarii), umiditatea este acceasi mereu, nu exista placi tectonice care sa se accidenteze, apa si mancarea vin precum veneau din cornurile caprei lui Zeus fara sfarsit, iar omul ar trai de unul singur in acel loc lipsit de boli si de rele, atunci poate ca omul ar fi indreptatit sa-si imagineze un oarecare control, desi chiar si atunci existenta sa ramane limitata de timp (prin moarte), si de spatiu, si doar de amuzament sa adaugam si de singuratate.
Asa ca in final, oamenii accepta mai usor minciunile, cata vreme in urma lor rezulta ca sunt mari si tari, decat adevarul, care nu e atat de rau, doar ca nu e magulitor. Si asta demonstreaza cat de fragil este respectul de sine al omului. Iar asta e inca un lucru trist de adaugat pe lista noastra.
Revenind la discutii mai pamantene, desi mereu exista obstacole si micile ghinioane care parca ma urmaresc, sunt fericita si vesela. Printre miile de probleme pe care le-am avut de rezolvat zilele astea, s-au strecurat momente incredibile care ma fac sa adorm cu zambetul pe buze desi stiu ca am maxim 6 ore de somn, iar apoi am alte obstacole de infruntat. Si totusi pe masura ce intalnesc piedici, primesc si recompense, asta inseamna ca sunt pe drumul bun, nu?! Si chiar daca nu sunt, nu-mi pare rau, pentru ca imi place calea asta . Cat despre obstacole, se spune ca fericirea se afla in spatele lor, si ca nimic bun nu vine fara ca tu sa te zbati. Asa ca-mi pastrez optimismul in continuare, si imi chem inapoi gandurile care se abat de la deviza mea inapoi. Pana la urma, nu ziua de maine, sau unde duce drumul e important, ci unde ma aflu acum, ce fac acum, ce simt acum, ce traiesc acum.
Toate astea se rezuma in doua cuvinte: Carpe diem!
Pana una-alta, eu te pup cu drag si simpatie, de pe planeta oamenilor care traiesc, nu gluma! , asta pana data viitoare.
Si tot plimbandu-ma in biblioteca mea virtuala care contine 20 de Gb de carti, am descoperit sunt fericita detinatoare a unor carti foarte valoroase Caderea, Strainul si alte cateva capodopere ale lui Albert Camus, unul dintre filosofii spiritului meu. Si ca sa va amintiti de Camus o sa va ofer un citat din Mitul lui Sisif : "A te omori inseamna, intr-un sens, ca si in melodrama, a marturisi. A marturisi ca esti depasit de viata sau ca nu o intelegi."
Si ca sa vorbim despre eseul Mitul lui Sisif trebuie sa mentionez faptul ca acesta consta in 4 capitole primele 3 tratand absurdul gandirii, a omului si a creatiei, iar ultimul fiind o comparatie intre absurdul vietii umane cu situatia speciala a lui Sisif ( figura a mitologiei elene) care a fost condamnat pentru eternitate sa impinga un bolovan spre varful unui munte, doar pentru a-l vedea rostogolindu-se inapoi in vale.
Camus considera ca atunci cand Sisif constientizeaza absurditatea situatiei sale si alege sa-si continue misiunea de a impinge piatra, el se elibereaza de absurd, prin acceptare. Asa cum spune o zicala englezeasca " a accepta adevarul, inseamna a-l cuceri", asa ca logica filosofului are sens atunci cand concluzioneaza ca "ne intoarcem intotdeauna la povara noastra. Dar Sisif ne invata fidelitatea superioara care ii neaga pe zei si inalta stancile. Iar el socoteste ca totul este bine. Acest univers ramas fara stapan nu-i pare nici steril, nici neinsemnat. Fiecare graunte al acestui munte alcatuieste o lume, lupta in sine contra inaltimilor este suficienta pentru a umple sufletul omului. Trebuie sa ni-l inchipuim pe Sisif fericit."
Si sa nu uitam ca Sisif nu e singurul care are un bolovan de impins. Pacat ca nu ne place sa acceptam cat de insignificante sunt preocuparile noastre. Cat de absurda e viata noastra. Si cu cata absurditate ne incapatanam sa ne mintim ca totul e bine. Dar ceea ce un copil vede cu usurinta si nu-i e teama sa accepte din cauza ca nu a invatat inca sa fie orgolios, un adult refuza dintr-o mandrie inselatoare care il minte ca el detine controlul vietii lui. Poate daca viata ar fi intr-un mediu sigur, in care temperatura este constanta ( la fel cum e in ciupercarii), umiditatea este acceasi mereu, nu exista placi tectonice care sa se accidenteze, apa si mancarea vin precum veneau din cornurile caprei lui Zeus fara sfarsit, iar omul ar trai de unul singur in acel loc lipsit de boli si de rele, atunci poate ca omul ar fi indreptatit sa-si imagineze un oarecare control, desi chiar si atunci existenta sa ramane limitata de timp (prin moarte), si de spatiu, si doar de amuzament sa adaugam si de singuratate.
Asa ca in final, oamenii accepta mai usor minciunile, cata vreme in urma lor rezulta ca sunt mari si tari, decat adevarul, care nu e atat de rau, doar ca nu e magulitor. Si asta demonstreaza cat de fragil este respectul de sine al omului. Iar asta e inca un lucru trist de adaugat pe lista noastra.
Revenind la discutii mai pamantene, desi mereu exista obstacole si micile ghinioane care parca ma urmaresc, sunt fericita si vesela. Printre miile de probleme pe care le-am avut de rezolvat zilele astea, s-au strecurat momente incredibile care ma fac sa adorm cu zambetul pe buze desi stiu ca am maxim 6 ore de somn, iar apoi am alte obstacole de infruntat. Si totusi pe masura ce intalnesc piedici, primesc si recompense, asta inseamna ca sunt pe drumul bun, nu?! Si chiar daca nu sunt, nu-mi pare rau, pentru ca imi place calea asta . Cat despre obstacole, se spune ca fericirea se afla in spatele lor, si ca nimic bun nu vine fara ca tu sa te zbati. Asa ca-mi pastrez optimismul in continuare, si imi chem inapoi gandurile care se abat de la deviza mea inapoi. Pana la urma, nu ziua de maine, sau unde duce drumul e important, ci unde ma aflu acum, ce fac acum, ce simt acum, ce traiesc acum.
Toate astea se rezuma in doua cuvinte: Carpe diem!
Pana una-alta, eu te pup cu drag si simpatie, de pe planeta oamenilor care traiesc, nu gluma! , asta pana data viitoare.
luni, 13 septembrie 2010
14 Sept-Memento Mori
Acum 689 de ani s-a stins din viata un zeu al cuvintelor- Dante Alighieri. Citind, ajungi uneori sa transformi scriitorii in zei care controleaza, manipuleaza, sau distrug dupa bunul lor plac -lumi. Si automat zeii sunt nemuritori, iar prin lumile pe care ei le-au creat se asigura imortalitatea lor. Asa ca Dante nu a murit cu adevarat ci pur si simplu s-a intors la Spiritul Creator, pentru a fi "reciclat" si pentru a se intoarce la noi cu alte intelepciuni. Si totusi, uneori cand auzim, vedem oameni importanti care se sting, nu putem sa nu ne amintim de propria noastra mortalitate. Ca pana la urma corpurile noastre trec, imbratranesc si mor. Dar am vazut oameni al caror spirit plin de vitalitate era limitat de corpul trecator. Ceea ce dovedeste ca spiritul nu face parte din categoria lucrurilor efemere, iar astfel ajungem la intrebarea : Ce se intampla mai departe cu constiinta noastra, odata ce corpul a murit?
Iar raspunsurile la aceasta intrebare abunda, desi nimic nu e sigur pana nu vezi cu ochii tai. Iar pana ajungi acolo ce poti face altceva decat sa traiesti si sa savurezi viata in aceasta forma?!
Iar raspunsurile la aceasta intrebare abunda, desi nimic nu e sigur pana nu vezi cu ochii tai. Iar pana ajungi acolo ce poti face altceva decat sa traiesti si sa savurezi viata in aceasta forma?!
Idei simple - IUBIREA
"Iubirea este cea mai inalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea acesta cunoaste ca el e mai mult decat el insusi, e una cu totul" ne invata Rabindranath Tagore intr-unul dintre nenumaratele sale poeme. Si ca de obicei ma gasesc dandu-i dreptate. Iubirea aduce cu ea bucuria de a regasi frumusetea in lucrurile pe care altfel le-ai ignora. Ciripitul pasarilor, norii pufosi care iti pun imaginatia la incercare, culorile par mai vii, pana si negrul prinde o tenta de veselie, si te trezesti dorindu-ti sa atingi, sa privesti, sa admiri, sa simti, sa vrei totul. Citeam odata o carte in care vampirii care se indragosteau incepeau sa manance mancare ( nu numai sa savureze un pahar de sange :P ), chiar avand pofte. Metafora mi s-a parut interesanta, asta poate pentru ca sunt o romantica incurabila si o mica gurmanda in acelasi timp.
Revenind la intelepciunile impartasite de catre Tagore, acesta mai spune ceva interesant si totodata adevarat: "iubirea, ca si lumina, nu ramane ascunsa" , eu as merge ceva mai departe spunand ca doar ca uneori nu realizam ca este acolo :). Pentru ca uneori, uitam sa apreciem minunile care au loc zi de zi. Si cu alte cuvinte Tagore imi da dreptate: " Odata mi-a venit iubirea cu pasi moi, si nu am auzit. " .
Si cum tot impart cu voi cateva din cuvintele unuia dintre inteleptii mei , va fac un mic cadou constand intr-o frumoasa lectie de viata pe care ne-o da tot Tagore: "Fericirea se manifesta prin splendoare, frumusete si abundenta. In manifestarea Universului nu se afla nici saracie, nici zgarcenie; nimic nu este cuprins doar in cercul nevoilor. Priveste cum curge izvorul luminii din milioane de stele pe cer. Abundenta culorilor, caldurii si a vietii izvoreste din ele: acesta-i splendoarea fericirii.".
Si cum ce-i prea mult strica, va las sa savurati si sa rasuciti cuvintele unui om simplu: Tagore.
Pana data viitoare, va saluta cu drag, mereu a voastra scumpa si draga Bianca .
Revenind la intelepciunile impartasite de catre Tagore, acesta mai spune ceva interesant si totodata adevarat: "iubirea, ca si lumina, nu ramane ascunsa" , eu as merge ceva mai departe spunand ca doar ca uneori nu realizam ca este acolo :). Pentru ca uneori, uitam sa apreciem minunile care au loc zi de zi. Si cu alte cuvinte Tagore imi da dreptate: " Odata mi-a venit iubirea cu pasi moi, si nu am auzit. " .
Si cum tot impart cu voi cateva din cuvintele unuia dintre inteleptii mei , va fac un mic cadou constand intr-o frumoasa lectie de viata pe care ne-o da tot Tagore: "Fericirea se manifesta prin splendoare, frumusete si abundenta. In manifestarea Universului nu se afla nici saracie, nici zgarcenie; nimic nu este cuprins doar in cercul nevoilor. Priveste cum curge izvorul luminii din milioane de stele pe cer. Abundenta culorilor, caldurii si a vietii izvoreste din ele: acesta-i splendoarea fericirii.".
Si cum ce-i prea mult strica, va las sa savurati si sa rasuciti cuvintele unui om simplu: Tagore.
Pana data viitoare, va saluta cu drag, mereu a voastra scumpa si draga Bianca .
joi, 9 septembrie 2010
Draga domnule Jurnal,
Ma gandeam ca noi doi nu am mai avut una dintre nenumaratele noastre conversatii placute, in care dumneata taci, eu vorbesc, iar cand dumneata continui sa taci , ascultandu-ma, eu iti interpretez tacerea precum doresc eu. De aceea te consider un prieten minunat, niciodata nu-ti impui parerea, dar intotdeauna o asculti pe a mea. Mi-era dor de felul in care ma ajuti sa vad prin alti ochi chestiunile care uneori reusesc sa patrunda prin scutul meu de indiferenta, ajungand sa ma framante. Imi era dor sa fiu ascultata ore-n sir, fara sa aud comentarii rautacioase sau plangeri la adresa mea. Si-mi era dor sa scriu...
Ce am mai facut... Pai am reusit in sfarsit sa cumpar tot ceea ce aveam de cumparat pentru prieteni/familie. Am reusit sa-mi fac bagajele. Doar ca acuma trebuie sa-mi iau ramas bun de la oamenii pe care am invatat sa-i indragesc si care m-au acceptat cu bratele deschise, in ciuda temperamentului meu si-n ciuda faptului ca sunt , in fond, o straina. Ma atasez usor de oameni, si asta se schimba cu greu in timp , oricate greseli ar comite acestia fata de mine, chiar daca in felul meu indiferent si usor rautacios le arat ca au procedat gresit. Si oricat de greu mi-ar fi uneori sa renunt la oameni, o fac, iar timpul si uneori alti prieteni, ma ajuta sa trec peste golul lasat de ei in urma.
Revenind la bagajele mele, abia astept sa merg in Romania, abia astept un masaj minunat, abia astept sa fiu rasfatata si alintata si un pic egoista :D.
Invaluita in emotiile plecarii, despartirii, reintalnirii, va imbratiseaza cu drag pentru ultima data din tara Afroditei, mereu a voastra scumpa si draga Bianca
Ce am mai facut... Pai am reusit in sfarsit sa cumpar tot ceea ce aveam de cumparat pentru prieteni/familie. Am reusit sa-mi fac bagajele. Doar ca acuma trebuie sa-mi iau ramas bun de la oamenii pe care am invatat sa-i indragesc si care m-au acceptat cu bratele deschise, in ciuda temperamentului meu si-n ciuda faptului ca sunt , in fond, o straina. Ma atasez usor de oameni, si asta se schimba cu greu in timp , oricate greseli ar comite acestia fata de mine, chiar daca in felul meu indiferent si usor rautacios le arat ca au procedat gresit. Si oricat de greu mi-ar fi uneori sa renunt la oameni, o fac, iar timpul si uneori alti prieteni, ma ajuta sa trec peste golul lasat de ei in urma.
Revenind la bagajele mele, abia astept sa merg in Romania, abia astept un masaj minunat, abia astept sa fiu rasfatata si alintata si un pic egoista :D.
Invaluita in emotiile plecarii, despartirii, reintalnirii, va imbratiseaza cu drag pentru ultima data din tara Afroditei, mereu a voastra scumpa si draga Bianca
miercuri, 8 septembrie 2010
Fragmente de ganduri
Uneori viata e ca o pagina goala care isi asteapta nerabdatoare poetul. Uneori pare ca viata ne alege pe noi, nu noi pe viata. Uneori uitam sa ne asumam greselile si responsabilitatea. Uneori imbratisam regretul, alteori imbratisam uitarea, desi calea de mijloc- acceptarea- e mult mai accesibila. Zi de zi intalnim necunoscuti, uneori acestea devin cunoscuti, cativa dintre ei, ne devin prieteni, dar pe masura ce legam prietenii, cat oare mai mentinem prieteniile vechi? Cand intr-un grup de prieteni, 2 se cearta, ce se va intampla cu restul? De ce dor sfarsiturile? De ce ne e greu sa o luam de la capat? De ce ne e frica sa rostim intrebarile care ne framanta cu adevarat?
Pe scena vietii, toti jucam roluri, dar hai sa ne opunem scenaristului si regizorului, sa improvizam si sa ne cream propria noastra capodopera. De ce ne lasam controlati si manipulati?? Nu.. Mai corect spus, de ce controlam si manipulam? De ce foamea de putere pe care o simtim ne face sa ne dorim sa-i dominam pe ce-i din jurul nostru? Nimeni, dar absolut nimeni nu are nici o obligatie. Si totusi uneori ne simtim astfel, ne simtim obligati sa facem ceva, sa spunem ceva iar uneori - doar uneori -sa simtim ceva.
Nu scumpii mei, viata nu ar trebui sa fie asa. Viata ar trebui sa fie despre libertate, placere, dragoste. Si totul porneste de la placere,hmm si de la sinceritate...
Cata vreme faci totul cu placere ( nu din obligatie) cata vreme esti sincer cu tine si cu cei din jurul tau, viata ta nu este impusa/trasata de nimeni altcineva decat de catre tine. Pentru ca solutia la tot raul din lume, o detii tu. Pentru ca tu stii cum sa accepti sau cum sa te impaci cu tot ceea ce te inconjoara, pentru ca tu sa mergi mai departe. Cat despre mine?! Eu nu dau lectii despre ceva ce nu inteleg, dar din pacate, lectiile mele nu sunt intelese mereu.
Cu multa caldura si poate un pic de dor, din tara lui Artemis cea infocata, va saluta, mereu a voastra scumpa si draga, Bianca.
Pe scena vietii, toti jucam roluri, dar hai sa ne opunem scenaristului si regizorului, sa improvizam si sa ne cream propria noastra capodopera. De ce ne lasam controlati si manipulati?? Nu.. Mai corect spus, de ce controlam si manipulam? De ce foamea de putere pe care o simtim ne face sa ne dorim sa-i dominam pe ce-i din jurul nostru? Nimeni, dar absolut nimeni nu are nici o obligatie. Si totusi uneori ne simtim astfel, ne simtim obligati sa facem ceva, sa spunem ceva iar uneori - doar uneori -sa simtim ceva.
Nu scumpii mei, viata nu ar trebui sa fie asa. Viata ar trebui sa fie despre libertate, placere, dragoste. Si totul porneste de la placere,hmm si de la sinceritate...
Cata vreme faci totul cu placere ( nu din obligatie) cata vreme esti sincer cu tine si cu cei din jurul tau, viata ta nu este impusa/trasata de nimeni altcineva decat de catre tine. Pentru ca solutia la tot raul din lume, o detii tu. Pentru ca tu stii cum sa accepti sau cum sa te impaci cu tot ceea ce te inconjoara, pentru ca tu sa mergi mai departe. Cat despre mine?! Eu nu dau lectii despre ceva ce nu inteleg, dar din pacate, lectiile mele nu sunt intelese mereu.
Cu multa caldura si poate un pic de dor, din tara lui Artemis cea infocata, va saluta, mereu a voastra scumpa si draga, Bianca.
joi, 2 septembrie 2010
Muza mea e muzica
Domnisoara Medicinista a facut o pasiune pentru mini playlistul meu, asa ca m-am gandit sa impartasesc cu voi , alte cateva melodii care ma inspira. Desigur ordinea este aleatorie.
1. Sia - Breathe me , pentru momentele in care ma pierd.
2. David Bisbal- Quiero pederme en tu cuerpo , pentru ca pasiunea de a te darui cuiva, uitand unde incepi tu si se termina el.
3. Axel Fernandez - Amo , pentru ca nimeni nu se satura niciodata de cuvinte frumoase.
4. Dj Aligator - Close to you , pentru ca sunt o romantica incurabila.
5. Dream Theater- History of trunks , pentru ca prima oara cand am ascultat-o am plans.
6. Yanni - Aria
7. Ennio Morricone - Chi mai; le vent, le cri , pentru ca imi aduce aminte de vant si de povestile pe care acesta le poarta.
8. Era - Mother; Don`t you forget; Flowers of the sea , pentru ca ma ajuta sa meditez.
9. Enigma- Return to innocence, Mea culpa , din acelasi motiv ca mai sus.
10. Cranberries- Zombie, Ode to my family, Dreams
11. Damien Rice- 9 crimes
12. Vangelis -Ask the mountains ( cea mai dulce melodie ever)
13. Luis Fonsi - por ti podria morir
14. Mandalay - Beautiful
15. Dot Alisson -colour me , o melodie pe care o ador :X, yummy
Astea sunt cateva dintre melodiile care ma relaxeaza, linistesc, inspira dar cum sunt o fanatica atunci cand vine vorba de muzica, lista poate continua la nesfarsit.
1. Sia - Breathe me , pentru momentele in care ma pierd.
2. David Bisbal- Quiero pederme en tu cuerpo , pentru ca pasiunea de a te darui cuiva, uitand unde incepi tu si se termina el.
3. Axel Fernandez - Amo , pentru ca nimeni nu se satura niciodata de cuvinte frumoase.
4. Dj Aligator - Close to you , pentru ca sunt o romantica incurabila.
5. Dream Theater- History of trunks , pentru ca prima oara cand am ascultat-o am plans.
6. Yanni - Aria
7. Ennio Morricone - Chi mai; le vent, le cri , pentru ca imi aduce aminte de vant si de povestile pe care acesta le poarta.
8. Era - Mother; Don`t you forget; Flowers of the sea , pentru ca ma ajuta sa meditez.
9. Enigma- Return to innocence, Mea culpa , din acelasi motiv ca mai sus.
10. Cranberries- Zombie, Ode to my family, Dreams
11. Damien Rice- 9 crimes
12. Vangelis -Ask the mountains ( cea mai dulce melodie ever)
13. Luis Fonsi - por ti podria morir
14. Mandalay - Beautiful
15. Dot Alisson -colour me , o melodie pe care o ador :X, yummy
Astea sunt cateva dintre melodiile care ma relaxeaza, linistesc, inspira dar cum sunt o fanatica atunci cand vine vorba de muzica, lista poate continua la nesfarsit.
miercuri, 1 septembrie 2010
A fi sau a nu fi - vulnerabil
Noi oameni, sau eu ca om intotdeauna m-am regasit osciland intre paradoxuri, comportantu-ma intr-un fel, gandind altfel, sau dorindu-mi ceva, dar actionand impotriva acelui lucru. Nu a fost nevoie sa ma intreb ce anume se intampla cu mine ca sa stiu motivele din spatele acestor obiceiuri ciudate.
Teama... Teama uneori te face sa-ti controlezi dorintele, emotiile, sa nu permiti vietii sa te surprinda, sa tii nu numai lucrurile rele la distanta dar si pe cele bune. Teama te face sa te imprejmuiesti cu un zid puternic, care nu lasa pe nimeni sa patrunda, dar care totodata te si limiteaza, izolandu-te nu numai de oameni, dar si de posibilitati.
Imi place sa cred ca viata e asa cum ti-o doresti , cata vreme incerci sa o faci asa. Si eu am infruntat nenumarate temeri, am indepartat oameni minunati fata de mine, am pierdut batalii cu mine, cu viata, cu alti oameni, m-am simtit singura si m-am trezit dorindu-mi cu desavarsire sa demolez cetatea singuratatii mele si sa ma pierd in simturi: sa fiu dezamagita, dar sa nu ma simt singura, sa iubesc, dar sa nu fiu singura. Dar am evitat momentul mintindu-ma ca am nevoie de curaj, ca inca nu sunt pregatita, ca mai am ceva de invatat... De fapt, aici am avut dreptate aveam de invatat ca pentru a fi cu adevarat fericit, trebuie sa te supui complet vulnerabilitatii, sa-ti permiti sa fii deschis atat fericirii, cat si tristetii. Si fara sa-mi dau seama, am invatat si lectia asta, iar odata cu asta zidurile cetatii mele s-au daramat, iar eu am devenit cea care sunt acuma. Intr-un fel, am renunat la anumite temeri, din pacate desi mult imputinate, unele dintre ele inca ma mai bantuie chiar daca nu ma mai afecteaza ca inainte.
Cum sunt acuma dupa cativa ani de la aceste schimbari? Linistita, fericita, zambitoare si suficient de echilibrata spiritual, in ciuda aparentelor :)).
De ce impartasesc cu voi acesta experienta? Oarecum sper ca asta va inspira poate pe cineva, sau poate ca altcineva se va regasi in povestea mea.
Cu multa dragoste si pasiune va pupa, mereu a voastra scumpa si draga Bianca!
Teama... Teama uneori te face sa-ti controlezi dorintele, emotiile, sa nu permiti vietii sa te surprinda, sa tii nu numai lucrurile rele la distanta dar si pe cele bune. Teama te face sa te imprejmuiesti cu un zid puternic, care nu lasa pe nimeni sa patrunda, dar care totodata te si limiteaza, izolandu-te nu numai de oameni, dar si de posibilitati.
Imi place sa cred ca viata e asa cum ti-o doresti , cata vreme incerci sa o faci asa. Si eu am infruntat nenumarate temeri, am indepartat oameni minunati fata de mine, am pierdut batalii cu mine, cu viata, cu alti oameni, m-am simtit singura si m-am trezit dorindu-mi cu desavarsire sa demolez cetatea singuratatii mele si sa ma pierd in simturi: sa fiu dezamagita, dar sa nu ma simt singura, sa iubesc, dar sa nu fiu singura. Dar am evitat momentul mintindu-ma ca am nevoie de curaj, ca inca nu sunt pregatita, ca mai am ceva de invatat... De fapt, aici am avut dreptate aveam de invatat ca pentru a fi cu adevarat fericit, trebuie sa te supui complet vulnerabilitatii, sa-ti permiti sa fii deschis atat fericirii, cat si tristetii. Si fara sa-mi dau seama, am invatat si lectia asta, iar odata cu asta zidurile cetatii mele s-au daramat, iar eu am devenit cea care sunt acuma. Intr-un fel, am renunat la anumite temeri, din pacate desi mult imputinate, unele dintre ele inca ma mai bantuie chiar daca nu ma mai afecteaza ca inainte.
Cum sunt acuma dupa cativa ani de la aceste schimbari? Linistita, fericita, zambitoare si suficient de echilibrata spiritual, in ciuda aparentelor :)).
De ce impartasesc cu voi acesta experienta? Oarecum sper ca asta va inspira poate pe cineva, sau poate ca altcineva se va regasi in povestea mea.
Cu multa dragoste si pasiune va pupa, mereu a voastra scumpa si draga Bianca!
marți, 31 august 2010
Cafeaua si tigarile
Am realizat si eu in sfarsit ce rol au tigarile si cafelele in viata oamenilor dependenti de acestea.
Cafea beau ocazional, iar de tigari nu ma ating, asa ca am studiat si eu vara asta comportamentul persoanelor cu care lucrez si am realizat ca oamenii devin atrasi de actiunea de a fuma (de exemplu), atunci cand lucreaza cu alti oameni, iar acestia in pauze se aduna si discuta la o tigara. E clar asadar ca sunt modalitati prin care oamenii socializeaza, la fel ca si alcoolul. Ca si cum odata ce ai tigara , paharul de bere sau cafeaua in mana, faci parte din grup pentru ca iti scoti mantia de invizibilitate.
In mod ciudat eu nu ma simt invizibila decat cand vine vorba de familia mea, care niciodata nu aude ceea ce spun, exceptie facand surioara mea. Am observat ca atat la munca cat si in viata de zi cu zi, daca am vrut sa fac parte dintr-un grup, am fost acceptata cu usurinta de cei din jur, chiar daca vorbesc mult si uneori sunt plictisitoare :)).
Una peste alta am reusit sa pun cap la coada o alta teorie, asa ca daca vad vreun documentar pe national geographic despre chestia asta ma cert urat de tot cu ei . Si-asa aia de la NASA mi-au furat cateva din teorii . Ma rog, totul pentru binele omenirii banuiesc...
Din mijlocul marii Egee, va saluta cu drag, mereu a voastra scumpa si draga , Bianca!
Cafea beau ocazional, iar de tigari nu ma ating, asa ca am studiat si eu vara asta comportamentul persoanelor cu care lucrez si am realizat ca oamenii devin atrasi de actiunea de a fuma (de exemplu), atunci cand lucreaza cu alti oameni, iar acestia in pauze se aduna si discuta la o tigara. E clar asadar ca sunt modalitati prin care oamenii socializeaza, la fel ca si alcoolul. Ca si cum odata ce ai tigara , paharul de bere sau cafeaua in mana, faci parte din grup pentru ca iti scoti mantia de invizibilitate.
In mod ciudat eu nu ma simt invizibila decat cand vine vorba de familia mea, care niciodata nu aude ceea ce spun, exceptie facand surioara mea. Am observat ca atat la munca cat si in viata de zi cu zi, daca am vrut sa fac parte dintr-un grup, am fost acceptata cu usurinta de cei din jur, chiar daca vorbesc mult si uneori sunt plictisitoare :)).
Una peste alta am reusit sa pun cap la coada o alta teorie, asa ca daca vad vreun documentar pe national geographic despre chestia asta ma cert urat de tot cu ei . Si-asa aia de la NASA mi-au furat cateva din teorii . Ma rog, totul pentru binele omenirii banuiesc...
Din mijlocul marii Egee, va saluta cu drag, mereu a voastra scumpa si draga , Bianca!
luni, 30 august 2010
A fi sau a nu fi veveritoaica
Am observat vara asta ca m-am imprietenit cam cu toti oamenii care ma plac, asta pentru ca m-au placut la randul lor. Si cum desigur tendinta mea de ma autoaprecia in special folosindu-ma de comportamentul celorlalti vizavi de mine nu a intarziat prea mult sa apara si dorinta de a-mi explica acest comportament.
Banuiesc ca undeva la nivelul subconstientului, creierul uman interpreteaza mesajele de acceptare, zambetele si gesturile, si te face sa-ti doresti sa te imprietenesti cu persoana aia draguta care zambeste asa frumos. O alta posibilitate este ca doar creierul meu sa functioneze asa. Oricare ar fi motivul sunt fericita sa afirm ca mi-am mai largit cercul de prieteni, ceea ce e aproape intotdeauna un lucru bun.
Ca sa va dau o veste buna celor care imi duceti dorul (stiu ca sunteti cativa pe-acolo), in curand voi reveni in tara, deci nu uitati sa-m organizati o duzina de petreceri surpriza. Glumesc, desigur!!!
Ce legatura are titlul cu poveastea de azi??? Pai v-am aburit in timp ce rontaiam niste minunatii de alune de padure si nu ma pot abtine sa nu ma simt ca o veve mica si dulce si scumpa care va pupa dulce din tara lui Zeus.
Banuiesc ca undeva la nivelul subconstientului, creierul uman interpreteaza mesajele de acceptare, zambetele si gesturile, si te face sa-ti doresti sa te imprietenesti cu persoana aia draguta care zambeste asa frumos. O alta posibilitate este ca doar creierul meu sa functioneze asa. Oricare ar fi motivul sunt fericita sa afirm ca mi-am mai largit cercul de prieteni, ceea ce e aproape intotdeauna un lucru bun.
Ca sa va dau o veste buna celor care imi duceti dorul (stiu ca sunteti cativa pe-acolo), in curand voi reveni in tara, deci nu uitati sa-m organizati o duzina de petreceri surpriza. Glumesc, desigur!!!
Ce legatura are titlul cu poveastea de azi??? Pai v-am aburit in timp ce rontaiam niste minunatii de alune de padure si nu ma pot abtine sa nu ma simt ca o veve mica si dulce si scumpa care va pupa dulce din tara lui Zeus.
miercuri, 18 august 2010
Despre minunatul pahar de vin rosu
....Acuma imi indulcesc viata, imi relaxez muschii si ma rasfat la un pahar de vin.
Sa va povestesc despre minunata mea obositoare vacanta greceasca. Desigur nici nu stiu de unde sa incep asa ca voi incepe cu peripetiile calatoriei: Am plecat din Constanta cu autocarul pentru prima data inspre Grecia( de obicei folosesc si prefer avionul). Drumul a durat aproximativ 22 de ore, jumatate dintre care chinuite de urletele oamenilor care fie voiau sa isi faca nevoile, fie erau nervosi din cauza opririlor aparent prea dese. Din cand in cand cate un bebel nu astepta pauza ca sa faca cacuta :)), sau incepea sa planga speriat de tipetele oamenilor nesuferiti. De obicei nu judec si nu injur, dar nu am putut sa ma abtin sa ma uit urat la un tip care a chinuit-o pe domnisoara hostess (si nu in sensul bun al cuvantului), daca eram in locul ei i-as fi aruncat o sanda in capatana de bovina, dar asa m-am multumit doar sa-mi imaginez hilarul proces. Am ajuns in Atena dupa o calatorie pe care as fi savurat-o daca nu ar exista oamenii aceia vesnic nemultumiti, care isi varsa amarul cu multa placere pe cei din jurul lor. Oricum sincera sa fiu a meritat sa indur toate astea pentru ca am vazut cel mai dulce si minunat si pur si simplu coplesitor rasarit ever!!! Cu un soare imens, intre muntii printre care se ivea marea, multicolor, Apollo incepea sa-si conduca carul printre miile de constelatii in acel moment devenite invizibile datorita stralucirii lui. Divin acesta e cuvantul pe care il cautam...
Ajunsa in Atena am luat dragutul metrou catre Portul Pireus de unde urma sa ma imbarc pe vapor pentru a ajunge pe insula Samos. Am luat ultimele bilete cu cabina ramase ( deci un picut de noroc tot am avut), si am asteptat vreo 9 ore in port ( si pe la cateva restaurante si cafe-uri) sa vina vaporul. Care a intarziat o vesnicie ( in mintea mea cel putin), pe o arsita infernala, desigur am obtinut o minunatie de bronz tractorist pe care l-am etalat o vreme pana am reusit sa-l acopar cu un alt bronz ceva mai perfect. Vreau sa spun ca m-am indragostit de mersul cu vaporul. Mi se pare minunat, si am dormit perfect. Probabil daca ne-ar fi prins vreo furtuna nu mi s-ar fi parut asa, dar ce conteaza, important e ca am avut noroc. Intr-un final am ajuns si pe Samos in Vathi ( capitala insulei), iar o zi mai tarziu am inceput sa muncesc. Am fost si la plaja, am muncit, sport am facut desi nu la fel de mult ca altadata, cert e ca am avut o vara plina pana acum, si inca mai am 3 sapt de stat pe aici.
Oricum azi am prins si eu un moment de respiro si am vrut sa va dovedesc ca nu am murit si ca nu v-am uitat. Asa ca acum savurez minunatul meu pahar de vin si va pupicesc pe toti cu mult drag de pe frumoasa insula greceasca Samos.
Sa va povestesc despre minunata mea obositoare vacanta greceasca. Desigur nici nu stiu de unde sa incep asa ca voi incepe cu peripetiile calatoriei: Am plecat din Constanta cu autocarul pentru prima data inspre Grecia( de obicei folosesc si prefer avionul). Drumul a durat aproximativ 22 de ore, jumatate dintre care chinuite de urletele oamenilor care fie voiau sa isi faca nevoile, fie erau nervosi din cauza opririlor aparent prea dese. Din cand in cand cate un bebel nu astepta pauza ca sa faca cacuta :)), sau incepea sa planga speriat de tipetele oamenilor nesuferiti. De obicei nu judec si nu injur, dar nu am putut sa ma abtin sa ma uit urat la un tip care a chinuit-o pe domnisoara hostess (si nu in sensul bun al cuvantului), daca eram in locul ei i-as fi aruncat o sanda in capatana de bovina, dar asa m-am multumit doar sa-mi imaginez hilarul proces. Am ajuns in Atena dupa o calatorie pe care as fi savurat-o daca nu ar exista oamenii aceia vesnic nemultumiti, care isi varsa amarul cu multa placere pe cei din jurul lor. Oricum sincera sa fiu a meritat sa indur toate astea pentru ca am vazut cel mai dulce si minunat si pur si simplu coplesitor rasarit ever!!! Cu un soare imens, intre muntii printre care se ivea marea, multicolor, Apollo incepea sa-si conduca carul printre miile de constelatii in acel moment devenite invizibile datorita stralucirii lui. Divin acesta e cuvantul pe care il cautam...
Ajunsa in Atena am luat dragutul metrou catre Portul Pireus de unde urma sa ma imbarc pe vapor pentru a ajunge pe insula Samos. Am luat ultimele bilete cu cabina ramase ( deci un picut de noroc tot am avut), si am asteptat vreo 9 ore in port ( si pe la cateva restaurante si cafe-uri) sa vina vaporul. Care a intarziat o vesnicie ( in mintea mea cel putin), pe o arsita infernala, desigur am obtinut o minunatie de bronz tractorist pe care l-am etalat o vreme pana am reusit sa-l acopar cu un alt bronz ceva mai perfect. Vreau sa spun ca m-am indragostit de mersul cu vaporul. Mi se pare minunat, si am dormit perfect. Probabil daca ne-ar fi prins vreo furtuna nu mi s-ar fi parut asa, dar ce conteaza, important e ca am avut noroc. Intr-un final am ajuns si pe Samos in Vathi ( capitala insulei), iar o zi mai tarziu am inceput sa muncesc. Am fost si la plaja, am muncit, sport am facut desi nu la fel de mult ca altadata, cert e ca am avut o vara plina pana acum, si inca mai am 3 sapt de stat pe aici.
Oricum azi am prins si eu un moment de respiro si am vrut sa va dovedesc ca nu am murit si ca nu v-am uitat. Asa ca acum savurez minunatul meu pahar de vin si va pupicesc pe toti cu mult drag de pe frumoasa insula greceasca Samos.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
