Draga jurnalule

Ma indreptam catre parc ascultand una dintre melodiile care ma linistesc si imi permit sa gandesc cu adevarat, sa reflectez, sa meditez, melodia se numeste canzone angelica - Asher Quinn.

Metamorfoza

In viata totul este legat de suisuri si coborasuri. Ceva mereu de trage in jos, atunci cand erai in varf, ca si cum nu ai voie sa te bucuri prea mult de acel sentiment.

Legea Atractiei Universale

In mecanica clasica Sir Isaac Newton a fost cel care a descoperit si enuntat Legea atractiei universale, conform caruia 2 corpuri punctiforme de masa m si m1 se atarg reciproc printr-o forta direct proportionala cu produsul maselor si invers proportionala cu patratul distantei dintre centrele de greutate ale corpurilor.

Flashback si filosofii

Ati avut vreodata unul dintre momentele alea cand mergand pur si simplu pe strada o senzatie, un parfum, o imagine te opreste pur si simplu in loc? Parca nu ai putere, parca nu vrei sa pleci.

Karma

Am avut un weekend placut. De fapt ceva mai mult decat placut chiar daca m-a urmarit ghinionul de 1 mai. De fapt problema mea este ca eu sunt eu si nu pot scapa de mine. Incep sa cred ca am facut ceva teribil intr-o viata anterioara. Cum scap de una dau de alta. M-am intalnit cu cativa colegi de la facultate ca sa mergem la un fel de concert. Toate bune si frumoase pana

Good old friend

stefan daniel: buna
stefan daniel: am nevoie de un sfat
stefan daniel: esti>
Bianca Turnea: spune
Bianca Turnea: sarumana chipesule
stefan daniel: o sa iti zic in mare
stefan daniel: eram aseara cu tovarasa si e tot una care comenta mereu cand treceam pe langa noi

Draga Jurnalule

As spune ca m-am saturat de atatia doctori. In ultimele 2 luni am fost cel putin de 2 ori pe saptamana la diferiti doctori care si-au facut datoria de a ma indopa cu pastile. Partea buna e ca orice au facut a functionat ma simt chiar bine. Migrenele mele constante nu si-au mai facut aparitia de o luna. Crampele au disparut si ele. Pot sa ma concentrez din nou atunci cand vorbesc. Nu ma mai simt obosita si slabita tot timpul. Ma simt iara ca un titirez plin de energie. Si e o senzatie placuta. Sper ca in timpul asta nu am devenit dependenta de pastile. Teoretic mai am vreo 2 luni de tratament, dar sunt optimista, imi permit sa fiu din nou asa. Recunosc ca mi-a fost frica. Mi-a fost frica sa nu mi se puna un termen de expirare. Stiu ca intr-o zi o sa mor, dar nu vreau sa stiu cand. Imi place felul in care imi traiesc viata fara sa conteze ceea ce o sa se petreaca maine, ci doar ceea ce se intampla acum. Imi place ca iau prezentul in serios si-l traiesc cat de intens pot eu. Cred ca daca as afla ca o sa mor in curand, nu as mai putea sa nu ma gandesc la viitor, si cel mai mult mi-e teama ca as lua decizii in baza faptului ca timpul meu e limitat. Nu vreau asta. Nu vreau sa ma gandesc la durerea parintiilor mei, a prietenilor. Imi place ca sunt persoane carora le pasa de mine, doar ca nu vreau ca acest lucru sa le faca rau. Oricum gandurile astea au disparut, m-am linistit. Imi place ideea ca nu voi trai la nesfarsit, dar asta nu inseamna ca vreau sa stiu data si ora cand o sa mor. Prefer sa raman ignoranta in privinta asta. Odata cu disparitia grijilor astora pot spune ca ma bucur iara de viata ca inainte. Vad iara minunile ce se petrec zi de zi, odata cu minunea trezirii mele. Ma trezesc iara la 6 si dorm mai putin si mai bine. Ma bucur iara de vant atunci cand adie prin parul meu sau cand imi infioara gatul. Ma bucur iara de magaierea calda a razelor de soare. Ma bucur iara sa-mi ascund fata sub o pereche de ochelari mari care sa-mi permita sa spionez oamenii din jur. Ma bucur iar sa privesc in ochii indragostitiilor si sa vad speranta si dorinta emanand din ei. Iar muzica ma umple din nou, ma alina din nou, ma inveseleste din nou. Ma simt ca si am fost scufundata in intuneric o perioada de timp si abia acum lumina reuseste sa patrunda aici.
Sunt sanatoasa din nou, ma rog suficient de sanatoasa si se vede asta si in zambetul meu, si pe fata mea care nu mai e galbuie, si in postura mea corecta acum, care ma face sa par puternica din nou. Chiar asa ma si simt. Sunt plina de speranta si plina de ambitie. Ma simt stapana pe viata mea si ador sa arat asta printr-un ruj rosu puternic care sa-mi scoata in evidenta ochii. Da si lumea observa asta. Din nou prind priviri pline de dorinta indreptate catre mine, din nou zambete cochete care ma umplu se satisfactie si care imi hranesc orgoliul deja imens. Da e atat de bine sa fiu eu din nou. Si imi place din nou sa ma simt importanta. Nu ma mai doare, nu ma mai face sa ma simt vinovata. E o senzatie placuta care ma umple cu un sentiment frumos, un sentiment de victorie, un sentiment care ma asigura ca atunci cand iti doresti ceva tot Universul lupta ca sa-ti indeplineasca acea dorinta. Si in cazul meu s-a dovedit adevarat.
Multumesc ca nu te saturi niciodata sa ma asculti si ca nu te plangi niciodata ca vorbesc prea mult.

Vreau sa ma pierd in corpul tau

Iata probabil unele dintre cele mai frumoase versuri de dragoste pe care le-am auzit vreodata. Melodia are cativa ani si-i apartine lui David Bisbal, ma scuzati daca traducerea mea nu e tocmai perfecta, dar m-am straduit. Melodia se numeste quiero perderme en tu cuerpo.


Vreau sa ma pierd in corpul tau
Precum apa limpede intr-o raza de lumina
Sa-ti privesc ochii nesiguri
Unde se ascund mii de vise de iubire
Vreau sa beau din buzele tale
Acea mangaiere de luna si miere
Si sa descopar fericirea
Pasiunii ce se ascunde in pielea ta.
Vreau sa pictez cu sarutarile tale
Un cer plin de stele stalucitoare
Sa caut haina in corpul tau
In noaptea eterna a tineretii tale.
Vreau sa-mi satur nebunia
In acea plaja a goliciunii tale
Pentru a umple de tandrete
Inocenta pura de a te face femeie.
Vreau sa evadez prin burta ta
Ca sa ma umplu din nou de pace
E atat de imens sa te am
Ingravata in pieptul meu ca un adevarat.
Vreau sa-ti daruiesc anii mei,
Dorinta de a te iubi,
Forta si credinta mea.
Vreau sa ajung cu mana ta
In visul sacru pe care mereu l-am avut.

Eu si cea din oglinda

Sunt o persoana stresanta. Pentru mine cel putin. Se pare ca-mi place sa ma torturez singura de multe ori, punandu-mi intrebari, analizand lucruri marunte, lipsite de valoare sau importanta... ma rog, cel putin asa considera cei din jurul meu. Imi place sa ma framant, desi imi face rau, cred ca asta se datoreaza partii din mine careia ii place singuratatea si independenta. Mai e si cealalta parte din mine care adora sa fie printre oameni(nu in aglomeratie), dar in mijlocul oamenilor, sa vorbeasca sa fie auzita, inteleasa, placuta si sa ajute. Mereu m-am intrebat de ce imi place sa ajut atat de mult, de ce imi face psihic atat de mult bine... Sunt fericita sa cred ca am gasit o explicatie cat de cat trasa de par. Cred ca atunci cand ajut pe cineva ma concentrez atat de tare pe problemele persoanei respective incat uit pentru cateva minute de ale mele. Si doar de atat am nevoie cateva clipe sa ies din capul meu sa ma bag in capul altcuiva,pentru ca atunci cand ma intorc "acasa" sa pot sa fiu obiectiva si sa ma simt oarecum neafectata de problema mea. Pot gandi limpede si pot gasi solutii mult mai usor in felul asta.
Partea din mine careia ii place singuratatea, linistea, sa gandeasca si sa se framante cu tot felul de intrebari e mult mai greu de inteles. E o parte egoista si visatoare, care-si doreste multe, dar se limiteaza doar la starea de dorinta si nu incearca sa puna in practica, e orgolioasa ca un taur si devine usor agresiva atunci cand cineva ii ataca orgoliul, face mereu presupuneri si cauta mereu mesajele ascunse dincolo de cuvinte si de gesturi. E mereu alerta si mereu dispusa sa interpreteze gresit si sa actioneze gresit atunci cand o persoana apropriata face un comentariu cu dublu inteles. E usor razbunatoare la primul raspuns si merge dupa deviza daca cineva iti face ceea ce nu-ti place, fa-l sa se simta la fel ca sa se lecuiasca. Dupa ce reintra in starea de liniste, isi vede si asuma complet greselile si incearca sa le evite pe viitor. Are un instinct desavarsit, care ii permite sa vada oamenii asa cum sunt, departe de ceea ce vor sa para si care o pune in situatia in care rareori se inseala.
Partea sociabila din mine e usor de observat, mereu cu zambetul pe buze, mereu dispusa sa ofere ajutor, mereu vorbareata, mereu incercand sa-ti distraga atentia de la probleme si frustari. E galagioasa, si uneori intra in spatiul privat al oamenilor. In mod ciudat atrage oamenii catre ea ca un magnet, chiar daca de multe ori intentia ei nu e asta. Are incredere in sine, chiar daca nu e mereu constienta de calitatiile sale, preferand sa se concentreze asupra defectelor si sa le gaseasca utilitati pozitive. E usor neatenta si atunci cand cineva discuta cu ea se pierde in detaliile fizice: mimina, pozitie, gesturi semi-ignorand ceea ce i se povesteste. In certuri se comporta diferit in functie de cat de intense sunt sentimentele pentru persoana respectiva: atunci cand ii pasa de cineva prefera sa accepte chiar si injustitiile si sa taca (doar intr-o limita); iar atunci cand e vorba despre o simpla cunostinta de obicei isi pastreaza pe fata nepasarea si diplomatia, dar face astfel incat cealalta persoana sa se enerveze la culme si sa se consume. Totusi certurile ii consuma energia si mereu ajunge sa planga si sa regrete in urma lor, chiar si atunci cand nu este vinovata. Partea asta din mine isi cauta alinare in muzica si in carti atunci cand se simte singura.
De multe ori ma simt ciudata, atunci cand simt ca sunt 2 entitati diferite in mine, dar e amuzant sa vad cum se domina cu randul, cum ajung sa coexiste, intr-o forma stranie de pace si armonie, realizand mereu acelasi intreg, aceeasi persoana, pe mine... Si cel mai neobisnuit e faptul ca atunci cand una e fericita, este si cealalta, ceea ce nu ar trebui sa se intample avand in vedere preferintele aproape complet diferite. Sau poate ca e natural, poate ca toti impartasim aceleasi lucru, fara sa constientizam, poate ca in toti exista parti opuse care se echilibreaza. Mereu zambesc atunci cand ma gandesc la echilibru, poate ca sunt pe drumul cel bun, poate ca incetul cu incetul invat sa ma misc in directia vantului si nu impotriva lui.
Cu mult drag si multa serenitate in suflet, a voastra diferita prietena, Bianca

Despre doliu si impacare

Zi de zi oameni mor. Fie ca sunt ucisi, fie in accidente, fie ca pur si simplu li s-a scurs timpul. Batrani, copii, tineri, oameni in toata firea, nu conteaza. Te face sa te intrebi care e tiparul. Cum ii alege moartea in al ei vesmant negru pe cei care trebuie sa paraseasca lumea? E clar ca orice inceput are si un sfarsit, orice se naste trebuie sa moara. Si chiar daca corpurile noastre au un termen de expirare, multi dintre noi mor tineri fara sa apuce sa-si traiasca vietile pana la capat. Ce sens poti da vietii in cazul asta? Cum il face asta pe Dumnezeu sa para? Si mai ales ce lasa acesti tineri in urma? Familii indoliate, furioase, care se simt vinovate si din cauza asta isi varsa vina pe cel invizibil, pe Dumnezeu. E usor nu? Nu se apara niciodata, nu se explica niciodata, nu te va contrazice niciodata... Hai sa-l invinovatim pentru ca nu ne-a facut nemuritori, hai sa-l invinovatim, pentru ca ne lasa sa gresim, hai sa-l invinovatim pentru tot. Uitam mereu de lucrurile bune, de dorintele indeplinite, de visurile pe care le-am realizat, alea sunt meritul nostru numai. Haideti cu totii sa-l invinovatim pe El pentru lucrurile rele, ca pe alea bune le-am facut noi! :)) Desigur eram ironica... ceea ce viata m-a invatat e ca cel care nu se apara nu vrea sa ne hraneasca furia, vrea sa ne ajute sa ne-o potolim, viata m-a invatat ca pot sa aleg pentru mine si lucrul asta ma face fericita, pentru ca sensul vietii mele este sa invat sa fac alegerile corecte, viata m-a invatat ca in primul rand atunci cand se cauta vinovati, eu am cel putin o parte din vina si trebuie sa mi-o asum, ca sa nu repet in mod inutil si nefast aceleasi greseli iara si iara. Viata m-a invatat ca prefer sa cred intr-un Dumnezeu bland care iarta orice, care e ca un Tata ce vrea sa invatam din propriile noastre greseli. Ma simt impacata sa cred in lucrurile astea si nu-mi pasa cata dreptate am. Faptul ca le impart cu voi, ma ajuta pe mine sa-mi pun ordine in ganduri, sa tin un jurnal al schimbarilor si maturizarilor prin care trec, un jurnal in care se pot regasi si alti oameni, un jurnal care ii poate ajuta pe oameni sa nu se simta singuri atunci cand au idei neconventionale, cand se simt diferiti sau cand simt ca viata e prea dificila.
Cu mult drag si cu o speranta de mai bine, mereu a voastra romantica incurabila, Bianca

Despre alegeri

Alegeri... zi de zi ne confruntam cu ele, incercand sa ne cream un destin cat mai linistit, normal. Incepand cu diminetile in care alegem daca sa oprim alarma ceasului sau daca sa ne ridicam din pat si culminand cu serile in care alegem daca sa dormim devreme sau daca sa ne mai uitam la 1,2,3 filme. De multe ori alegerile pe care le facem zilnic, au intrat in rutina si incetam sa ne mai intrebam daca o sa ne afecteze sau nu viitorul apropriat/departat.
Dar fiecare alegere ne afecteaza si ne schimba destinul, ca de exemplu atunci cand alegi sa mananci ceva si te alegi cu o minunata intoxicatie alimentara de te tine in spital vreo 3 zile, in care seful tau planuia sa te promoveze, dar hotaraste sa-l aleaga pe colegul care neafectat fiind de alegerile culinare pe care le-a facut a putut fi prezent in clipele in care tu erai fortat sa ramai sub ingrijire medicala. Sau atunci cand fiindca ai ramas treaz pana tarziu cu o seara in urma, nu auzi alarma ceasului si intarzii la munca unde afli ca autobuzul pe care-l luai de obicei a fost implicat intr-un accident grav. Te face sa crezi ca a imparti alegerile in alegeri gresite sau corecte este o prostie. O alegere care pe moment poate parea rea, mai tarziu iti poate schimba viata in bine si desigur opusul se poate intampla mereu.
Nu avem de unde sa stim unde o sa ne duca urmatoare alegere pe care o facem, putem doar sa ne bazam pe instinct si sa avem incredere ca situatiile neplacute au si ele rolul de a ne invata, de a ne forma pentru a putea face fata destinului nostru.
Cu mult drag, mereu prinsa la limita intrebarilor si a raspunsurilor, a voastra Bianca

Draga jurnalule,

Nu stiu de ce dar oamenii au simtit dintotdeauna o nevoie de a crede in mai mult...
Poate ca au incercat sa dea un sens vietii, poate ca pur si simplu lucrurile pe care nu le putem explica ne fascineaza, habar nu am, cert e ca legende despre fiinte cu puteri ciudate au existat mereu. Pe mine ma incanta ideea ca ar putea exista cineva mai puternic, mai intelept, pe scurt cineva diferit de mine. Nu ca nu mi-ar placea o lume formata din persoane ca mine (lumea ar fi perfecta =)) ), dar ador diversitatea si ceea ce-mi place la ea este faptul ca ma obliga sa ma adaptez, sa ma schimb, sa invat lucruri noi pe care nu le-as putea invata tot de la mine. Lumea e deja asa, diferita de mine, exista oameni mai intelepti, mai culti, mai puternici, mai deosebiti decat mine, lucru care-mi permite sa ma simt unica. Revenind la subiect, legendele, miturile mereu au fost una din pasiunile mele. Imi plac lucrurile care contrazic stiinta, fenomenele oculte, vampirii, vrajitoarele, fantomele, Dumnezeu. La fel ca orice altceva pe lume si stiinta trebuie sa aiba un opus. Cand eram mica mi-am creat o lume fantastica in care eu seara hotaram ce si cum visam. Vampirii au facut parte din lumea mea fantastica, iar moartea perfecta mi-ar fi putut-o oferi doar o astfel de fiinta mistica. De ce imi amintesc de toate astea? Am gasit un serial care mi-a placut mult si care mi-a trezit din nou interesul fata de vampiri. Serialul se numeste Vampire Diaries si prezinta o poveste interesanta in care 2 frati devin dusmani (din cauza unei femei desigur), dar care ajung mereu in situatia in care sunt nevoiti sa se ajute. Eu ma apuc de citit cartile ca nu mai am rabdare.

Iubire si durere

Nimic nu dureaza la nesfarsit. Nici viata, nici o relatie frumoasa si nici macar problemele mele tehnice si plictisitoare.
Sa spunem ca am revenit in forta, desi multe ganduri mi-au pierit in tot acest rastimp cat am fost plecata. Se spune ca e important sa nu privesti niciodata in trecut. Se spune ca e important sa ignori viitorul si orice ti-ar putea oferi el. Se spune ca dragostea nu are limite si e neconditionata. Se spune ca traind in prezent,vei fi mereu fericit. Fiecare are o reteta a succesului fiecare are ceva de impartasit din experienta sa si toti vrem cu buna credinta sa-i ajutam pe altii sa invete. Nu toti oamenii vor sa invete si unii dintre ei chiar stiu deja lectia doar ca nu vor sa o aplice. Dar daca cel care nu vrea sa invete e chiar cel pe care il iubesti? Cel mai greu este sa ne comportam firesc cu persoanele pe care le iubim. Cu cat le iubim mai mult cu atat pretentiile cresc, cu cat oferi mai mult cu atat astepti mai mult respect, apreciere etc. Cu cat iubim mai mult cu atat vorbele acelor persoane, gesturile lor au o importanta deosebita. Ca barbat poti sa faci rau prin vorbe aruncate la intamplare, spuse fara grija la nervi, la oboseala, iar ca femeie ajungi sa te consumi pentru chestii marunte lipsite de importanta pentru cei din jur, iar totul devine mai grav, cand, incepi sa te simti neinteleasa. Intotdeauna femeile sunt acuzate ca sunt drastice,dramatice, plangacioase, smiorcaite sau mai stiu eu ce, fara ca nimeni sa se intrebe: totusi ce s-o petrece in sufletul ei? Exagerez, sunt persoane care se intreaba, dar poate ca nu am intalnit eu inca. Si da, spun asta pentru ca sunt subiectiva. Parerea mea e ca si barbatii sufera doar ca intr-un alt mod, intr-un mod interiorizat si orgolios. Am descoperit ca eu sufar in mai multe feluri si ca ma exprim complet diferit chiar daca sentimentul de tristete e acelasi. Uneori tin in mine, alteori izbucnesc, uneori tin in mine pana ajung acasa si plang linistita, alteori plang, uneori sunt ironica si sarcastica, uneori plang si raman trista, alteori plang si ma inveselesc. Uneori anumite persoane reusesc sa-mi alunge supararile, uneori reusesc sa o fac singura. Si nu ma pot abtine totusi sa nu-mi doresc ca in viitor sa gasesc pe cineva care sa-mi ofere liniste dupa cum bine spunea un prieten de-al meu. Iubirea te consuma, te schimba, te modeleaza si nu intotdeauna te face mai bun, unii oameni la un moment dat renunta la iubire preferand sa caute linistea. Si in fond cred ca linistea cu care 2 batrani se tin de mana plimbandu-se e tot ce mi-am dorit vreodata sa am. Poate ca de fapt asta e iubirea adevarata, nu stiu ce sa spun. Stiu ca desi m-am comportat ca o indiferenta fiecare despartire a durut mult, si fiecare baiat/barbat care a facut parte din viata mea a luat ceva cu el. Chiar si atunci cand eu am vrut sa se termine. Daca le-am dat atator oameni farmite din sufletul meu, eu oare cu ce am ramas? Avea dreptate Claudiu si acum imi doresc sa-l fi ascultat. Oamenii nu pot trai ca ei insisi decat daca au sufletul intreg. Ingeras imi cer scuze ca atunci nu am avut urechi si minte sa ascult ce aveai de spus.
Cu lacrimi in ochi si o inima dezamagita, va saluta din nou a voastra Bianca

Romanian International University Fair

Ieri si astazi, a avut loc in Bucuresti un targ de universitati internationale. Desigur eu nu puteam lipsi de la eveniment. Nu o sa ma apuc acuma sa critic lipsa de organizare sau cine stie ce. Dimpotriva, sunt aici ca sa laud munca unor oameni care chiar fac tot ceea ce le sta in putinta ca sa ajute niste bieti elevi/studenti.
In primul rand vreau sa spun ca-mi plac oamenii care stiu sa vanda lucruri. Astfel de oameni au facut tot ceea ce lea stat in putinta ca sa explice fiecarui om interesat de ce universitatea pe care o reprezinta este cea mai buna alegere. Pe mine m-au interesat in mod deosebit ofertele pentru studii de licenta (undergraduate) din UK. Si pot sa ma declar satisfacuta deoarece chiar am gasit universitatea potrivita pentru mine si mai mult am gasit in cadrul aceluiasi targ o agentie de consiliere gratuita care se angajeaza sa ma ajute sa ma inscriu acolo unde-mi doresc. Practic ti se da mura-n gura totul, tu trebuie doar sa dai un test de engleza sa ai o diploma de bac si sa astepti rezultatele. Ar trebui sa vorbesc despre taxele de scolarizare. In Marea Britanie prin lege, universitatile de stat au o taxa de scolarizare de aproximativ 3300 de lire sterline pe an. Partea frumoasa este ca statul iti acorda un imprumut caruia nu i se aplica dobanzi, care iti acopera taxele de scolarizare in totalitate si pe care tu il restitui abia in momentul in care salariul tau depaseste 6000 de lire sterline pe an. Ba mai mult, daca tu depasesti doar cu 10 lire acest prag, atunci rata pe care o platesti este de 3% din 10 lire. Asadar niciodata rata nu-ti va afecta buzunarul. In plus campania pe care acum statul britanic o duce incurajeaza proaspat absolventii sa nu se grabeasca sa restituie imprumutul deoarece acestuia nu i se va adauga niciodata vreo dobanda. In plus tot membri UE, au parte de un fel de alocatie in functie de venitul pe cap de mebru de familie care oscileaza inte 310 si 820 de lire sterline. In Danemarca, cata vreme esti student statul danez iti plateste 900 de euro pe luna ca sa te poti intretine, iar in Olanda studiile de licenta costa in jur de 1500 de euro, iar ca student beneficiezi de o alocatie de 500 de euro pe luna.
In concluzie as putea spune ca m-a impresionat faptul ca studentului i se ofera toate facilitatile posibile doar pentru a-si face meseria- aceea de a studia, si nu am putut sa nu ma intristez gandindu-ma ca toti vor sa o ducem bine in tarile lor, pe cand la noi trebuie sa te lupti cu morile de vant ca sa poti termina o facultate , care de multe ori nu-ti foloseste la nimic.

Despre locuri fericite

A trecut ceva timp de cand am postat ultimul articol probabil ca o sa mai treaca ceva timp pana voi reusi sa revin complet in bloosfera. Pana una alta de fiecare data cand tehnologia imi va permite voi incerca sa mai las cate un semn de viata. M-am trezit azi vesela si fericita. Poate ca soarele ce pare a-si arata coltii ca un vampir ce strajuieste cerul, are o mia legatura cu buna mea dispozitie. Imi plac diminetile racoroase de primavara in care soarele reuseste sa se elibereze de nori, dar e inca prea slab ca sa straluceasca in toata gloria lui. Bine poate ca fericirea mea se datoreaza visului dulce pe care l-am avut azi-noapte. Imi amintesc cu mult drag de copilaria frumoasa pe care am avut-o, in parte asta se datoreaza unui loc fericit pe care eu il numesc acum vis. Ce reprezentau visurile pentru o fetita cu imaginatia bogata precum eram eu? Pai orice voiam eu ca ele sa devina, de la gradini fermecate, la palate ce se inaltau pana la cer, de la insule pline de jucarii la continente intregi, toate fiind sub stapanirea, desigur, a mea. Oameni care ma iubeau, fiinte puternice care ma indrageau, toti fiind acolo doar pentru mine, iar eu pentru ei. Odata trezita, lumea mea fantastica isi continua existenta ca si cum eu nu as fi existat niciodata. In lumea reala, aveam alte locuri fericite, imi placeau lacurile si padurile, parcurile si iarba.
Am crescut iar lumile mele fantastice s-au schimbat. Visele s-au schimbat din adaposturi in modalitati de a confrunta probleme, iar lumea diurna a devenit un loc in care trebuia sa lupt ca sa supravietuiesc. Nu-mi suradea ideea de a lupta, nu-mi placea violenta atunci, la fel cum nu o inghit acum. Dar m-am conformat ca nu pot schimba eu cursul lumii si ca e mai simplu sa mergi in directia vantului decat sa i te opui, asa ca am supravietuit desi in lumea mea asta insemna a fugi din lupta.
Cum puteam trai cu mine insami odata ce mi-am incalcat principiile? Era greu, asa ca am cautat modalitati care sa ma ajute sa simt ca lumea reala e asa cum faci sa para. Mi-am cautat locuri fericite. Exista un loc in Mangalia pe un dig, unde marea este mereu limpede. Acela e unul din locurile unde ma refugiez atunci cand sunt trista si vreau sa-mi regasesc fericirea. Cartile reprezinta pentru mine un loc fericit, un refgiu unde nu ma ascund, dar imi lepad temerile, supararile si nervii. Bratele persoanei pe care o iubesc este locul fericit care le bate pe toate celelalte.
Ce reprezinta locurile fericite pentru mine? In mod clar nu reprezinta o modalitate de a ma ascunde de probleme. Indraznesc sa spun ca eu inainte de a infrunta o problema am nevoie de putin timp pentru a gandi totul la rece, pentru a gasi cea mai buna solutie si pentru a ma linisti si functioneaza, pentru ca reusesc sa controlez ceea ce spun suficient de mult ca sa nu ranesc pe cineva.
Voi aveti locuri fericite?
Cu drag, din locul fericit al patului potocaliu, va saluta eu, Bianca